Economic

Avertisment fără precedent al şefului BNR

Ziarul de Vrancea
7 apr 2016 1054 vizualizări
Mugur Isărescu: BNR identifică în Romania pentru prima oară un risc sistemic sever

Guvernatorul BNR Mugur Isărescu a afirmat ieri la prezentarea Raportului asupra stabilităţii financiare că BNR a identificat pentru prima oară în Romania un risc sistemic sever. "În ultimele şase luni s-au intensificat iniţiativele care îşi propun să modifice retroactiv aspectele din sistemul bancar. Legea dării în plată este cea mai cunoscută. Toate propunerile privind cadrul legislativ în domeniul financiar bancar se concentrează într-un risc sistemic sever", a declarat Isărescu. El a adăugat că există şi alte legislative care pot afecta serios stabilitatea, motivate şi de faptul că 2016 este un an electoral, dar desigur este doar o motivaţie. "Anumite propuneri legislative recente riscă să încalce dreptul de proprietate, să contrazică fundamentele unei economii de piaţă, să creeze instabilitate", a avertizat guvernatorul BNR.

Legea nu aduce soluţii pentru categoriile sociale vulnerabile

Proiectul de lege privind darea în plată ar trebui să îşi asume în mod clar scopul social şi să prevadă alternative pentru persoanele ale căror condiţii de locuire ar putea fi afectate în mod semnificativ, se arată într-un studiu al Institutului de Politici Publice. “În forma actuală, proiectul de lege nu îndeplineşte criteriile de sustenabilitate şi scop social”, se arată în studiul Institutul pentru Politici Publice (IPP), care a monitorizat întreg procesul legislativ şi a documentat – cu date oficiale şi interviuri cu toţi factorii implicaţi – situaţia curentă a politicilor de locuire în Romania şi potenţialul impact al legii în acest context. Concluziile studiului arată faptul că, în Romania, nu a existat o politică publică strategică în domeniul locuirii, iar măsura adoptată marţi de deputaţii din Comisia Juridică, care au stabilit un plafon de 250.000 de euro, nu numai că nu contribuie la îmbunătăţirea condiţiilor de locuire pentru categoriile sociale cele mai vulnerabile din această perspectivă (familiile tinere), ci ar putea să conducă la o criză pentru aproximativ 100.000 de persoane care au credite garantate cu imobile, dacă aceştia ar opta pentru darea în plată a casei către bancă, imediat după adoptarea legii. Studiul mai arată că adevăraţii beneficiari ai legii şi ai noului plafon de 250.000 de euro prevăzut de lege reprezintă o minoritate de 1.500 de clienţi, cu credite de peste 1 milion de lei, garantate cu proprietăţi achiziţionate în perioada de boom imobiliar şi pentru care, în acest moment, este mai profitabil să scape de aceste investiţii decat să îşi achite datoriile către bănci. Prin comparaţie, media creditului ipotecar pentru achiziţia unei locuinţe în Romania este de 37.000 euro, o valoare de aproape 7 ori mai mică decat plafonul prevăzut de noua variantă a proiectului de lege.

Peste 27.000 de credite în franci elveţieni au fost renegociate

Aproximativ 27.000 de credite în franci elveţieni, adică o treime din totalul creditelor în această monedă, au fost renegociate direct, potrivit informaţiilor din Raportul de Stabiltiate financiară aferent anului 2015. Dintre acestea, 17.000 au fost convertite în lei, iar restul de 10.000 au fost restructurate în franci. „Spre deosebire de soluţiile colective impuse prin lege, soluţiile bilaterale agreate de părţi nu afectează dreptul de proprietate şi nu lovesc în funcţionarea economiei de piaţă”, se arată în Raportul BNR. Alte iniţiative legislative care pot afecta stabilitatea financiară, cum ar fi proiectul de lege privind conversia creditelor în franci elveţieni la cursurile istorice, se află în diferite etape de dezbatere în Parlament. "Întrucat anul 2016 este un an electoral, probabilitatea ca alte iniţiative similare să apară pe parcursul acestui an este ridicată", se menţionează în Raport.














În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.