Economic

MOZAIC STIRI ECONOMICE: Producătorii cer adoptarea unui preţ minim garantat la lapte

Ziarul de Vrancea
23 mar 2016 647 vizualizări
Fermierii atrag atenţia asupra lipsei unei strategii de protejare a fermierilor în faţa fluctuaţiilor preţului de achiziţie la lapte-materie primă

Producătorii din sectorul laptelui cer o serie de măsuri pentru ieşirea din criză a acestei industrii, printre care adoptarea unui preţ minim garantat la nivel european şi promovarea consumului de produse lactate romaneşti, se spune într-un comunicat de marţi al Federaţiei Naţionale Pro Agro. Membrii federaţiei atrag atenţia asupra lipsei unei strategii de protejare a fermierilor în faţa fluctuaţiilor preţului de achiziţie la lapte-materie primă, o posibilă soluţie propusă de ei fiind adoptarea unei hotărări la nivelul Comisiei Europene prin care să se asigure un preţ minim garanta, stabilit în cadrul fiecărei ţări membre.  De asemenea, o altă problemă cu care se confruntă producătorii locali este lipsa unei strategii de identificare de noi pieţe de desfacere pentru vanzarea de animale vii şi produse din carne şi lapte, care ar putea reprezenta o alternativă de venit la cele obţinute din vanzarea laptelui. În acest sens, Pro Agro cere formarea unei grup de acţiune din randul reprezentanţilor fermierilor, ai Ministerului Agriculturii, ANSVSA, precum şi MAE, care să identifice cumpărătorii din diferite ţări, dar şi comunicarea eficientă între autorităţile sanitar veterinare din aceste ţări şi ANSVSA, în vederea stabilirii condiţiilor de export/import. În plus este nevoie de "identificarea problemelor sanitar veterinare din Romania, eliminarea lor urgentă, dar şi comunicarea eficientă cu OIE astfel incat Romania să aibă statut de ţară indemnă la bolile care ar putea opri exportul". Federaţia subliniază şi lipsa unei strategii de eficientizare a activităţii fermierilor crescători de vaci de lapte din Romania, propunand investiţii în genetică prin programe anuale de achiziţie de animale de rasă cu origine cunoscută, dar şi în tehnologie, pentru creşterea productivităţii "Cerem autorităţilor să facă demersurile necesare pentru implementarea măsurilor propuse dacă nu doresc ca sectorul creşterii bovinelor pentru lapte să devină istorie în Romania", se mai precizează în comunicat.

Numărul romanilor care achită online mancarea este în creştere

Tot mai mulţi romani achită online, cu cardul, mancarea comandată pe internet, numărul celor care aleg această modalitate de plată crescand cu 10% în primele două luni ale lui 2016, faţă de media anului anterior, potrivit datelor foodpanda.ro. Potrivit estimărilor companiei, trendul de creştere înregistrat în cazul tranzacţiilor de pe smartphone-uri şi tablete, se va menţine la nivelul întregului an. "În ianuarie - februarie, din totalul comenzilor plasate pe platforma foodpanda.ro la nivel naţional, circa 17% au fost achitate online, cifra fiind în creştere faţă de media pe 2015, cand ponderea plăţilor online cu cardul era de 15%. Ne aşteptăm ca acest procent să se menţină, sau chiar să ajungă la 20% anul acesta”, declară Radu Bălăceanu, Country Manager foodpanda Romania. Conform datelor centralizate de companie, în prezent, circa 65% din comenzile zilnice de mancare înregistrate la nivelul întregii ţări se fac din aplicaţia mobilă, procent care va ajunge, pană la finele lui 2016, la circa 70%. Dintre device-urile cele mai folosite pentru plasarea comenzilor de mancare fac parte cele cu sistem de operare Android, cu o pondere de 26,5% din totalul plăţilor, urmate de dispozitivele iOS, cu 18,41%, respectiv Windows Phone, cu 0,66%. Potrivit Country Manager-ului foodpanda, valoarea medie a comenzilor de mancare lansate de pe desktop este mai mare decat cea înregistrată în aplicaţie doar în Capitală.  Bucureştenii care comandă de pe desktop plătesc, în medie, 65 lei, iar cei care aleg mancarea de pe smartphone-uri sau tablete dau aproximativ 55 de lei pe comandă. La polul opus se află timişorenii, care achită cu circa 30% mai mult pentru mancarea comandată din aplicaţie decat pentru cea de pe desktop. Și ieşenii şi clujenii plătesc înplus, cu 23% şi, respectiv, 15%, pentru  comenzile plasate din aplicaţie decat pentru cele de pe PC-uri sau laptopuri.

Directorul general şi cel adminstrativ al companiei Tarom, revocaţi din funcţie

Christian Heinzmann, directorul general al companiei Tarom şi Tiberiu Ticlea, directorul administrativ au fost revocaţi din funcţie, luni seara, Gabriel Stroe este noul director interimar al companiei. Potrivit surselor citate, Christian Heinzmann, directorul general al Tarom şi Tiberiu Ticlea care ocupa funcţia de director administrativ au fost revocaţi din funcţie, luni seara. Gabriel Stroe care este directorul financiar al companiei, va fi directorul general interimar, iar Florin Susanu, directorul de operaţiuni de zbor, va prelua funcţia de director general adjunct interimar, au mai declarat aceleaşi surse. Consiliul de Administraţie al Tarom s-a reunit luni seara, de la ora 21.00 iar directorul general al companiei, Christian Heinzmann nu a participat, acesta invocand motive de sănătate. Este a doua şedinţă a Consiliului de Administraţie al Tarom din ultimele patru zile. Administratorii Tarom au decis vineri să-l suspende din funcţie, de la 22 martie, pe directorul general al companiei, Christian Edouard Heinzmann, ca urmare a unor deficienţe de management, a anunţat ministrul de resort, Dan Costescu. Corpul de Control al ministerului Transporturilor a publicat concluziile controlului efectuat la Tarom potrivit cărora compania nu a respectat Codul Muncii şi nu a implementat toate acţiunile din planul de management, fapt ce a dus la curse anulate şi pierderi pentru companie de un milion de dolari.

Instrument pentru testarea pulsului economiei

Compania de HR Smartree lansează Smartree Workforce Index, un instrument care oferă o sinteză a evoluţiei recrutărilor, a creşterii salariale şi a bunăstării angajaţilor, potrivit unui comunicat al companiei. Noul index va putea fi utilizat atat de către analişti pentru predicţii de piaţă, cat şi de angajaţi, pentru a fi la curent cu trendurile din economie. Indexul dezvoltat de Smartree ia în calcul date reale obţinute din sectorul privat. Aceste date sunt anonime şi servesc ca un indicator al sănătăţii economiei, în contextul înregistrării şi măsurării în timp real a schimbărilor din cadrul pieţei muncii. Astfel, Smartree Workforce Index are capacitatea de a oferi o imagine de ansamblu care să anticipeze evoluţia economiei. ”Scopul dezvoltării Indexului Smartree a fost să avem o imagine în timp real a economiei. În acest sens, am dori să fie un element de analiză pentru profesionişti, deoarece fiecare dintre indicatorii luaţi în calcul poate fi corelat în mod direct sau indirect cu evoluţia macroeconomică a Romaniei. Ne aşteptăm de aceea să ajungă să fie utilizat de către analiştii din întreaga piaţă, astfel încat să devină un instrument de referinţă”, a declarat Adrian Stanciu, CEO Smartree.

Moody’s ar putea retrograda ratingurile Deutsche Bank

Agenţia de rating Moody’s a plasat ratingurile Deutsche Bank sub evaluare pentru o posibilă retrogradare invocand obstacole în creştere în ceea ce priveşte planul de business al băncii, în condiţiile în care banca germană încearcă să-şi stabilizeze profiturile pe următorii trei ani, relatează CNBC. Decizia Moody’s vine la cateva zile după ce cea mai mare bancă germană a avertizat că volatilitatea care a caracterizat pieţele financiare în primul trimestru, în mod normal o perioadă foarte bună pentru bănci, va crea dificultăţi întregului sector. Moody’s a anunţat că evaluarea se va concentra asupra detaliilor privitoare la planul de business al băncii pe anii 2016 şi 2017 şi pe măsura în care acesta va trebui adaptat avand în vedere mediul operaţional dificil. Evaluarea se va concentra de asemenea pe detaliile şi momentul ales pentru reînnoirea platformei tehnologice a băncii, pe care Moody’s o consideră o sursă cheie de venituri şi reduceri de costuri pe viitor. Potrivit Moody’s, amploarea planului de restructurare al băncii, posibilitatea generării unor venituri mai mici şi riscul unor noi procese sporesc nesiguranţa.

Obligaţiunile firmelor petroliere provoacă pierderi masive

Investitorii se confruntă cu pierderi de cel puţin 150 miliarde de dolari legate de valoarea obligaţiunilor emise de companii din sectorul petrolier şi al gazelor, în condiţiile în care declinul puternic al preţurilor petrolului a alimentat temerile legate de un potenţial val de defaulturi în SUA. Cele mai mari 300 de companii petroliere şi de gaze la nivel mondial au pierdut de asemenea 2,3 mii de miliarde de dolari din valoarea de piaţă în aceeaşi perioadă, o scădere de 39% de la începutul declinului preţurilor petrolului, relevă o analiză a Financial Times. Pierderile arată cat de puternice sunt în continuare presiunile financiare resimţite de producătorii de petrol pe fondul declinului preţurilor petrolului, în pofida redresării parţiale a preţurilor din ianuarie. Preţul petrolului încă se situează cu aproximativ 65% sub varful atins în iunie 2014. Nivelul îndatorării companiilor petroliere şi de gaze a crescut puternic în ultimul deceniu. Datoriile totale ale acestor companii, incluzand creditele, aproape s-au triplat, de la 1,1 mii de miliarde de dolari în 2006, la 3.000 de miliarde de dolari în 2014, potrivit datelor Băncii Reglementelor Internaţionale.



































































În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.