Economic

Se va întinde evaziunea fiscală a afaceristului Walter Florian până în gazonul plantat la Focşani?

Iulia Crețu
6 mar 2016 2936 vizualizări
Patronul Romprest a avut contracte şi cu Primăria Focşani pentru modernizarea şi extinderea spaţiilor verzi în zona de sud-est în cadrul PIDU. Potrivit informaţiilor oficiale, acest contract are o valoare de peste 10 milioane lei.Anchetatorii îl suspectează pe Walter Florian că-şi plătea muncitorii la negru pentru activităţi derulate în 2012-2013

Planul Integrat de Dezvoltare Urbană (PIDU) derulat de Primăria Focşani riscă să fie implicat în noi probleme de ordin legal. Pe lângă faptul că proiectul pe bani europeni, care ar fi trebuit să fie gata anul trecut, nu este nici la această dată finalizat, unul dintre oamenii de afaceri care au câştigat contracte pentru PIDU la Focşani a fost arestat, acuzat de evaziune fiscală şi spălare de bani. Este vorba despre afaceristul Walter Florian, proprietarul Romprest, firmă care a câştigat în cadrul PIDU proiectul de modernizare şi extindere spaţii verzi în zona de acţiune Sud-Est, pentru cartierele Sud, Laminorul şi Mândreşti. Potrivit datelor oficiale ale Primăriei Focşani, proiectul este “în curs de implementare”, după cum figurează pe site-ul Focsani.info. Valoarea eligibilă conform contractului de finanţare pentru proiectul POR Axa 1 Centre urbane este de peste 10 milioane lei. Proprietarul Romprest a fost adus în weekend în ţară, după ce a fost arestat în Emiratele Arabe Unite. Acesta a fost adus la Tribunalul Prahova, pentru reconfirmarea mandatului de arestare emis în mai 2015. Cel care a plantat gardul viu, copăceii şi gazonul în sudul Focşaniului a fost dat în urmărire internaţională din primăvara anului trecut, după ce a fugit din ţară. Florian Walter este bănuit că a iniţiat şi coordonat o grupare suspectată de evaziune fiscală şi spălare de bani, operaţiuni financiare în care este implicată Compania Romprest Service, alături de alte societăţi comerciale, între care unele considerate firme-fantomă.

Câştigătorul proiectului prin PIDU îşi plătea muncitorii la negru

Potrivit procurorilor, în perioada 2012 - 2013, Romprest ar fi fost implicată într-un lanţ de tranzacţii comerciale fictive al căror rol era fie de a reduce baza de impozitare, fie de a beneficia de returnări ilegale de TVA. Procurorii anchetează modul în care Romprest angaja forţa de muncă folosită în oraşele în care societatea are contracte. Anchetatorii sunt de părere că mare parte din angajaţii de la Romprest lucrau la negru.
Pentru a justifica şi a deduce banii plătiţi muncitorilor, Romprest încheia contracte cu alte firme, care la rândul lor încheiau contracte cu alte societăţi, până se ajungea la “un eşalon patru”. Prejudiciul produs bugetului de stat este în valoare totală de 4,5 milioane de euro, reprezentând impozitul pe profit şi taxa pe valoarea adăugată, la care se adaugă suma de 60.494.600 de lei (echivalentul a 14 milioane de euro) supusă procesului de reciclare. Anchetatorii au instituit măsuri asiguratorii până la concurenţa sumei de 18 milioane de euro. (Iulia CREŢU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
costica, acum 2965 zile, 14 ore, 37 minute, 46 secunde
gardul viu din sud a murit la putin timp dupa ce a fost plantat...
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.