Economic

MOZAIC STIRI ECONOMICE: Isărescu se grăbeşte să sperie inflaţia cu dobanzi mai mari

Ziarul de Vrancea
24 feb 2016 757 vizualizări
Guvernatorul BNR susţine că revenirea inflaţiei poate duce la înăsprirea politicii monetare mai rapid decat se anticipa

Banca Naţională a Romaniei (BNR) ar putea înăspri politica monetară mai devreme decat avea în vedere anterior, în contextul revenirii inflaţiei după prima scădere generalizată a preţurilor din perioada postcomunistă, a declarat guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, pentru Bloomberg. Creşterea cererii de consum a impulsionat creşterea economică a Romaniei, printre cele mai rapide din UE, şi ar putea compensa în totalitate efectul deflaţionist al celor mai recente reduceri de taxe operate de Guvern, a spus Isărescu. Primul răspuns al băncii centrale la revenirea pe creştere a preţurilor va fi să îngusteze coridorul de dobandă, utilizat pentru managementul lichidităţii, măsură care ar putea fi luată în acest an, a spus el. "Vom reacţiona mai rapid, dar nu cu rata de politică (monetară, n.r.). După mutarea coridorului, ar putea urma şi rata de politică", a afirmat Isărescu, în interviul acordat Bloomberg. Isărescu se confruntă cu trecerea de la ceea ce numeşte o scădere temporară a preţurilor, cauzată de reducerea TVA, la inflaţie care ar putea pune dificultăţi BNR în privinţa atingerii ţintei anul următor. În plus, alegerile generale programate spre sfarşitul anului generează provocări suplimentare pentru politica BNR, întrucat politicile fiscale sporesc riscul unei supraîncălziri a seconomiei. Leul a avut în ultima perioadă o evoluţie mai bună decat valutele altor ţări emergente, afectate puternic de încetinirea din China şi recesiunea economică din Rusia şi Brazilia. Leul s-a apreciat cu 1,1% faţă de euro în 2016, a doua cea mai bună evoluţie, după cea a forintului, dintre 24 de valute emergente analizate de Bloomberg. Leul se tranzacţionează în prezent "mai mult sau mai puţin" la fair value (valoarea justă), potrivit guvernatorului. Parte a angajamentului de aderare la zona euro, banca centrală trebuie să reducă necesarul de rezerve pentru băncile comerciale. Următoarea etapă a acestor reduceri ar putea fi amanată pentru 2017, din cauza politicilor fiscale mai relaxate înaintea alegerilor parlamentare, afirmă Isărescu. "Nu aş putea spune, de exemplu, că este obligatoriu să avem un alt moment de oportunitate în acest an" pentru reducerea rezervelor, a spus el. Creşterea economică, raportată la acelaşi interval al anului anterior, a accelerat la 3,7% în trimestrul al patrulea de la 3,6% în precedentele trei luni. Inflaţia va accelera la 3,7% pană la finele anului 2017, estimează banca centrală, care ţinteşte ca majorarea preţurilor să se încadreze în intervalul 1,5%-3,5%. În luna ianuarie, preţurile au scăzut anual cu 2,1%, dar vor reveni pe creştere pană la mijlocul anului în curs, anticipează BNR. Banca a menţinut rata cheie la un nivel minim record de 1,75% pentru a şasea lună consecutiv la reuniunea de la începutul lunii februarie. "Considerăm că nivelul din prezent a dobanzii cheie ne poziţionează bine pentru orice evoluţie viitoare. Nici prea sus, nici prea jos", a spus Isărescu.


Finanţele au deschis uşa la Prima Casă

Ministerul Finanţelor Publice a anunţat ieri că plafonul total de garantare aferent pentru 2016 programului Prima casă, de 1,69 miliarde euro, a fost alocat în întregime, astfel că băncile comerciale înscrise în program au pusă la dispoziţie întreaga sumă.  Pentru 2016, Guvernul a stabilit un plafon de 1,3 miliarde lei, la care se adaugă 200 milioane lei din rambursări de rate de capital efectuate pană la 31 decembrie, 172,5 milioane lei din diferenţe rămase neutilizate de anul trecut, respectiv 17,7 milioane lei plafon reutilizat în condiţiile legii. "Pentru finanţatorii care au transmis solicitări de alocare a plafonului de 1,3 miliarde de lei pentru anul 2016, respectiv Alpha Bank, Creditcoop, Banca Romanească, Banca Transilvania, Bancpost, Leumi, BCR, BRD, CEC, Credit Agricole, Garanti, ING Bank, Intesa Sanpaolo, Marfin, OTP Bank, Piraeus Bank, Raiffeisen Bank, UniCredit Bank, suma a fost repartizată prin efectuarea de alocări pro rata în cadrul acestuia în funcţie de solicitările transmise de aceştia", arată MFP, într-un comunicat.  Legislaţia permite FNGCIMM să evalueze cel puţin trimestrial modul de utilizare de către finanţatori a plafoanelor alocate şi să efectueze realocări între finanţatori în funcţie de gradul de utilizare a plafoanelor alocate, cu acordul Finanţelor.

Dispar ţigările mentolate

Punerea pe piaţă a ţigărilor şi a tutunului rulat cu aromă caracteristică sau gust diferite de cel al tutunului, cum ar fi aromele de fructe, condimente, ierburi, alcool, dulciuri sau vanilie, va fi interzisă, a anunţat purtătorul de cuvant al Guvernului, Dan Suciu. Guvernul a aprobat în şedinţa de miercuri un proiect de lege care stabileşte condiţiile pentru fabricarea, prezentarea şi vanzarea produselor din tutun şi a celor conexe, în scopul preluării în legislaţia naţională a reglementărilor europene şi internaţionale promovate pentru reducerea consumului de tutun, îndeosebi în randul tinerilor."Prin această lege ne asumăm şi formal termenul de 20 de mai ca termen de implementarea directivei. Legea merge în Parlament şi va intra în dezbatere parlamentară cu acest termen asumat de Guvernul Romaniei", a spus purtătorul de cuvant al Executivului. Dan Suciu a explicat că prin proiectul de lege se introduc noi condiţii privind ingredientele utilizate în fabricarea produselor din tutun, inscripţionarea şi prezentarea produselor din tutun, trasabilitatea, elementele de securitate şi comerţul transfrontalier la distanţă cu produse din tutun şi conexe. El a mai adăugat că sunt reglementate ingredientele ce pot fi utilizate în produsele din tutun, precum şi nivelurile maxime ale emisiilor de gudron, nicotină şi monoxid de carbon. Potrivit noului proiect de lege, va fi interzisă punerea pe piaţă a ţigărilor şi a tutunului rulat care au o aromă caracteristică, respectiv un miros sau gust diferite de cel al tutunului, cum ar fi aromele de fructe, condimente, ierburi, alcool, dulciuri sau vanilie. "Produsele cu aromă caracteristică al căror volum al vanzărilor la nivelul întregii UE reprezintă 3% sau mai mult într-o anumită categorie de produse vor fi interzise din 20 mai 2020. De asemenea, va fi interzisă punerea pe piaţă a tuturor produselor din tutun care conţin aditivi speciali, precum vitamine, cafeină, taurină şi creează astfel impresia că un produs din tutun are un efect benefic asupra sănătăţii sau că prezintă riscuri mai mici pentru aceasta, dar şi a celor care conţin arome în capsule, filtru sau în alte caracteristici tehnice", precizează şi Biroul de presă al Guvernului într-un comunicat.

Coafezele şi florăresele intră în atenţia Fiscului

Direcţia Generală Antifraudă va începe sambătă "Operaţiunea Venus", în cadrul căreia va controla comercianţii de flori şi plante ornamentale, unităţile de alimentaţie publică şi saloanele de înfrumuseţare, la nivel naţional, a anunţat miercuri Fiscul. "Operaţiunea Venus îşi propune diminuarea evaziunii fiscale în comerţul cu flori şi plante ornamentale, încurajarea importatorilor, a deţinătorilor de depozite, a producătorilor şi a comercianţilor engros şi en detail ca să-şi organizeze mai riguros activitatea economică, evidenţele financiar-contabile şi fiscale. Un alt obiectiv este creşterea gradului de conformare fiscală, inclusiv prin utilizarea aparatelor de marcat electronice", se arată într-un comunicat al ANAF. Aceasta reprezintă una dintre acţiunile la nivel naţional pe care Direcţia Generală de Antifraudă Fiscală (DGAF) le va iniţia periodic în scop preventiv, pentru creşterea nivelului de conştientizare şi de conformare fiscală a unor activităţi economice în care colectarea taxelor şi impozitelor este deficitară.

Beijing a devenit oraşul cu cei mai mulţi miliardari din lume

Beijing a devansat New York şi a devenit oraşul cu cei mai mulţi miliardari din lume, 100 faţă de 95, potrivit unui top al miliardarilor întocmit de revista chineză Hurun, în care este prezent un singur roman, Ioan Niculae, pe locul 1.601, cu o avere evaluată la aproximativ 1,3 miliarde de dolari. Capitala Chinei a depăşit cel mai mare oraş din SUA după ce anul trecut în Beijing numărul averilor de peste 1 miliard de dolari a urcat cu 32. În New York, creşterea a fost de numai patru miliardari. Pe locul al treilea se situează Moscova, cu 66 de miliardari, pe patru Hong Kong, cu 64, iar pe cinci Shanghai, cu 50, arată raportul Hurun. Topul este condus de Bill Gates (Microsoft) - 80 de miliarde de dolari, urmat de Warren Buffett (Berkshire Hathaway)- 68 miliarde de dolari, Amancio Ortega (Inditex) - 64 miliarde de dolari, Jeff Bezos (Amazon) - 53 miliarde dolari, respectiv Carlos Slim Helu (America Movil) - 50 miliarde dolari. Niculae este prezent în top pe locul 1.601, în scădere cu 102 locuri faţă de anul anterior, în contextul în care averea acestuia a stagnat, iar numărul total de miliardari a crescut cu 99, la un număr record de 2.188. Principalul activ al lui Niculae este grupul de firme InterAgro, cu operaţiuni în sectorul agricol. Pe poziţia 1.601 se află, cu averi tot de aproximativ 1,3 miliarde de dolari, peste 100 de miliardari.

Preluarea Albalact de Lactalis mai are nevoie doar de o aprobare

Consiliul Concurenţei a anunţat, ieri, că analizează tranzacţia prin care grupul francez Lactalis va prelua companiile Albalact, Rarăul şi Albalact Logistic, tranzacţie anunţată la finele lunii ianuarie. "Autoritatea de concurenţă va analiza această tranzacţie în conformitate cu Regulamentul privind concentrările economice, în vederea stabilirii compatibilităţii cu un mediu concurenţial normal", se arată într-un comunicat al autorităţii de reglementare. O decizie urmează a fi adoptată, conform prevederilor legale, în termen de 45 de zile de la data la care notificarea devine efectivă. În Romania, grupul Lactalis deţine Lactalis Romania, Dorna Lactate, Dorna şi Parmalat Romania. Grupul Lactalis este prezent la nivel internaţional în special în sectorul produselor lactate. Atat grupul Lactalis, cat şi Albalact îşi desfăşoară activitatea, în principal, pe piaţa produselor lactate şi a sucurilor de fructe. Albalact a anunţat, la finele lunii ianuarie, că acţionari ai companiei care deţin cumulat 70,3% din titluri au încheiat un acord cu Lactalis, în urma căruia grupul francez va prelua Albalact Alba Iulia (ALBZ), cea mai mare companie locală din industria laptelui. Acţionarii sunt Raul Ciurtin, Lorena Beatrice Ciurtin, Crisware Holdings Limited, Croniar Holdings Limited şi RC2 (Cyprus) Limited.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.