Economic

Curtea de Conturi: Procuratorii au făcut legea în pădurile din Vrancea

Un audit realizat de Curtea de Conturi pentru perioada 1990 - 2012 arată că fondul forestier a fost afectat de modul în care s-au făcut retrocedările u profitând de legile prost făcute şi de persoane ”interesate”, hoţii codrilor au intrat în posesia unor păduri la care nu ar fi avut drepturi u Curtea de Conturi detaliază cazurile din Vrancea şi arată cum au intrat procuratorii în posesia unor suprafeţe uriaşe de pădure

Curtea de Conturi a analizat situaţia pădurilor din România în perioada 1990 – 2012, iar concluzia este că fondul forestier a fost afectat de modul în care s-au făcut retrocedările de păduri. Într-un interval de 22 de ani suprafaţa acoperită cu păduri aflată în proprietatea publică a statului s-a redus cu peste trei milioane de hectare, iar procesul de retrocedare către foştii proprietarii sau urmaşii acestora este încă în desfăşurare. ”Modificarea regimului de proprietate prezintă interes în legătură cu problema integrităţii şi dezvoltării fondului forestier, dat fiind că noile categorii de proprietari manifestă atitudini diferite în legătură cu menţinerea folosinţei de pădure şi/sau cu o eventuală extindere a acesteia. Aspectele privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra pădurilor au fost incluse în auditul performanţei deoarece acest proces, care este departe de a fi încheiat, are implicaţii majore asupra tuturor componentelor acestui sistem care, prin funcţiile pe care le îndeplineşte, este extrem de sensibil la orice agresiune comisă asupra sa”, se arată în sinteza raportului de audit ”Situaţia patrimonială a fondului forestier din România, în perioada 1990-2012”.

Procuratorii care au intrat în posesia unor păduri au început, de regulă, să le exploateze pentru a câştiga cât mai mult

Avalanşa solicitărilor de reconstituire a dreptului de proprietate nu a ţinut seama de obligaţia de a proteja mediul, de a conserva biodiversitatea şi nici de repararea unor abuzuri săvârşite înainte de 1990. ”Mobilul a fost câştigul imediat prin dobândirea drepturilor litigioase asupra terenurilor forestiere şi valorificarea acestora”, arată Curtea de Conturi. Reprezentanţii instituţiei spun că legile de retrocedare au fost elaborate în trepte, au fost confuze şi lipsite de viziune, facilitând abuzurile, conflictele şi litigiile, prelungind nepermis de mult procesul de reconstituire a dreptului de proprietate. Legislaţia administrării şi controlului pădurii a fost decuplată de cea a reconstituirii dreptului de proprietate, cu efecte catastrofale în pădurile statului. ”Confuziile, carenţele şi slăbiciunile din legislaţia ce priveşte retrocedările de fond forestier au fost speculate prompt în favoarea lor de către entităţi, forme asociative şi persoane fizice care nu aveau nici un drept, şi au indus în eroare unele instanţe de judecată. Proprietatea publică a statului asupra pădurilor s-a diminuat prin reconstituiri sau, mai bine zis, de cele mai multe ori, prin constituiri abuzive de drepturi de proprietate, autorităţile publice manifestând adeseori o inexplicabilă indiferenţă şi pasivitate”, susţine Curtea de Conturi.

Maricel Cosor a cerut pădurile familiei Lahovary

Curtea de Conturi susţine că procuratorii au afectat semnificativ proprietatea publică a statului, cu concursul unor membri ai comisiilor locale şi judeţene. Aceştia au depus cereri la multe comisii locale şi au cerut de mai multe ori aceleaşi suprafeţe. Când solicitările nu le-au fost acceptate, procuratorii au apelat la instanţe şi au câştigat de cele mai multe ori, deşi Curtea de Conturi susţine că documentele deţinute de aceştia nu le-ar fi dat dreptul. Situaţia pădurilor din Vrancea este pe larg prezentată în auditul Curţii de Conturi, din cauza unor procuratori care cer mii de hectare de păduri. Maricel Cosor este exemplul tipic de procurator care a apărut în procesul de retrocedare a pădurilor, făcând solicitări peste solicitări şi asaltând instanţele de judecată. Între anii 1946 – 1948, pădurea de pe moşia Elenei şi a lui Emil Lahovary avea o suprafaţă de 1.170 de hectare şi era deţinută în proprietate de fiul acestora, Nicolae Lahovary, acesta fiind şi autorul deposedat. Acesta s-a stabilit în Elveţia, a avut o fiică, iar aceasta are la rândul ei un fiu. Întrucât acesta nu a solicitat pădurea, aceasta ar fi trebuit să rămână proprietatea statului. ”Cererile de reconstituire a dreptului de proprietate au fost depuse de Constantin Lahovary (rudă de gradul VI cu autorul deposedat şi, prin urmare, fără vocaţie succesorală) reprezentat de procuratorul Maricel Cosor. Comisia judeţeană Vrancea a validat reconstituirea pentru suprafaţa de pe raza sa teritorială, iar Comisia judeţeană Bacău a invalidat-o pe motiv că este făcută de o persoană fără drept. Procuratorul, în numele clientului său, face plângere şi Judecătoria Oneşti, prin Sentinţa civilă nr.1714/28.05.2010, a dispus reconstituirea dreptului de proprietate pentru 1.138 ha pădure pe baza a două expertize care sugerează că proprietatea ar fi aparţinut lui Grigore Lahovary (ramura care asigură descendenţa solicitantului) şi nu lui Emil şi Elenei Lahovary, aşa cum atestă documentele şi al căror descendent era Nicolae Lahovary”, se arată în raportul Curţii de Conturi.

Cosor a cerut suprafeţe mult mai mari

Un alt caz în care este implicat Maricel Cosor este al moşiei Bâlca – Domneşti a lui Ilie Săbăreanu, care în anul 1948 avea 1.865 hectare de pădure, din care 1.380 hectare în judeţul Bacău şi 485 hectare în Vrancea. Autorii deposedaţi abuziv au fost Ştefan Săbăreanu şi Sevastiţia Săbăreanu. Moştenitorii care au cerut pădurea au fost reprezentanţi tot de Maricel Cosor, care a depus cereri la comisiile locale din Rugineşti şi Coţofeneşti (Bacău). ”Comisia judeţeană Vrancea validează suprafaţa de 842 ha (cu 357 ha mai mare decât dreptul legal, 842-485a357), iar Comisia judeţeană Bacău validează 1.378 ha (drept legal). Deşi dreptul legal total era de 1.865 ha, procuratorul a solicitat în instanţă încă 3.920 ha pădure. Deşi exista o hotărâre definitivă şi irevocabilă de respingere a cererilor, procuratorul recurge la un subterfugiu (neprocedural) revenind în cauză cu capete de cerere separate. Instanţa acceptă cererile şi dispune efectuarea unei expertize la propunerea procuratorului. Expertul omite să precizeze în raport că, în fapt, se solicită proprietăţi ale lui Nicolae Lahovary, Clara Mavrocordat  şi ale răzeşilor vecini cu moşia lui Ilie Săbăreanu şi identifică un presupus amplasament care cuprindea proprietăţi dovedite cu acte de alţi deţinători. Până în prezent nu există încă o hotărâre rămasă definitivă şi irevocabilă”, se arată în raportul Curţii de Conturi. Famiile Apostoleanu şi Cincu deţineau în anul 1948 cel mult 2771 hectare de pădure ce puteau fi retrocedate. Moştenitorii celor două familii, reprezentate tot de Maricel Cosor, au depus cereri de retrocedăre la mai multe comisii locale din Vrancea şi Galaţi. ”Prin mai multe hotărâri, cele două comisii judeţene au validat o suprafaţă de pădure cu 1.024 ha mai mare decât cea care putea fi reconstituită. În unele cazuri, (spre exemplu Buciumeni), procuratorul refuză punerea în posesie pe vechile amplasamente şi obligă comisia locală, prin executor judecătoresc, să facă punerea în posesie pe amplasamente mult mai valoroase în foste păduri CAPS (ale statului). Nemulţumit că nu s-au validat suprafeţele solicitate, procuratorul iniţiază acţiuni în instanţă, în prezent, pe rolul acestora înregistrându-se cauze (în diferite faze procesuale) care însumează pretenţii pentru încă 8.585 ha pădure”, spun reprezentanţii Curţii de Conturi în auditul realizat.

Gică Duţă a luat toată pădurea Vladnicu

Gică Duţă, o persoană cu funcţii de conducere importante în Romsilva la nivel judeţean şi naţional, a cărui soţie este judecător la Tribunalul Vrancea, a intrat în rândul procuratorilor, pentru a deveni proprietar de pădure. În anul 1948, din fosta moşie Vladnicu, stăpânită de Maria C. Plagino şi apoi de Constantin Cristofil (legatar universal), mai rămăseseră 300 hectare de pădure, deoarece cei doi vânduseră de-a lungul anilor mari suprafeţe de pădure. ”Moştenitoarea Denisa Cristofil a fost pusă în posesia celor 300 ha pădure însă, după aceasta, reprezentată fiind de Duţă Gică, mai întâi în calitate de procurator, apoi în calitate de cumpărător al drepturilor litigioase, a depus la Comisia locală Tănăsoaia şi la Comisia judeţeană Vrancea notificări prin care mai solicita încă 1480 ha pădure depunând ca document un plan de hotărnicie al moşiei Vladnicu întocmit în anul 1877. După respingerea iniţială a cererii (7.03.2006) comisia locală Tănăsoaia acceptă solicitarea propunând reconstituirea pentru încă 1.043 ha pădure, însă Comisia judeţeană invalidează propunerea. Judecătoria Adjud dispune, prin Sentinţa civilă nr.743/18.09.2008, reconstituirea dreptului de proprietate pentru 1.485 ha pădure în baza planului de hotărnicie din 1877, a unei expertize cu multe inexactităţi şi afirmaţii false şi în baza unei scrisori a Primăriei Tănăsoaia prin care comunică instanţei că este de acord cu reconstituirea pentru suprafaţa de pădure menţionată (nu avea această calitate legală motiv pentru care constituie un abuz) şi că vechiul amplasament este liber (fals–amplasamentul era deja ocupat de proprietari care dovediseră cu acte dreptul de proprietate la nivelul anului 1948). În această situaţie, reprezentanţii legali ai Primăriei Tănăsoaia au comis un abuz prin comunicarea acordului pentru reconstituirea suprafeţei de pădure şi un fals, întrucât amplasamentul era deja ocupat de proprietari”, se arată în auditul Curţii de Conturi. Gică Duţă a devenit proprietar de pădure pe toată suprafaţa cerută iniţial.

De la cenzor de societate, la proprietar de păduri

Moştenitorul cenzorului unei firme a devenit proprietar pe pădurile deţinute de firmă. Mihai Manta, moştenitor al lui Grigore Manta, a cerut la Comisia locală Reghiu reconstituirea dreptului de suprafaţă pentru 4.200 de hectare. Acesta a depus un proces verbal din 1947 al Adunării Generale a Acţionarilor Societăţii Forestiere Sar Lomas, în care se precizează că s-a ales un nou comitet de cenzori în care figura Grigore Manta. Curtea de Conturi spune că Mihai Manta nu avea niciun drept să ceară pădure, deoarece capitalul societăţii era integral elveţian. Mai mult, societatea contractase mai multe credite şi garantase şi cu pădurea de la Vulcăneasa. La momentul naţionalizării, creditele nu fuseseră achitate. Comisia locală Reghiu a propus însă reconstituirea  dreptului de proprietate pentru 4.200 de hectare, dar Comisia Judeţeană a respins propunerea în 16 iulie 2007. După deschiderea acţiunii în instanţă, Mihai Manta a vândut drepturile litigioase procuratorului Constantin Gîrboiu, care a câştigat procesele. ”Iată cum un cenzor la o societate comercială cu capital deţinut integral de două corporaţii străine, este îndreptăţit să ia din proprietatea publică a statului încă 4.200 ha pădure”, este concluzia Curţii de Conturi. Aceste exemple clare arată cum s-au îmbogăţit "băieţii deştepţi"cu aurul verde al ţării, fără să fie traşi la răspundere în niciun fel până acum. (M. BOICU)

---