Economic

Peste 2.000 de medicamente au dispărut de pe piaţă

Ziarul de Vrancea
10 feb 2016 742 vizualizări
Peste 2.000 de medicamente cu preţuri accesibile au dispărut de pe piaţă în ultimii ani, dintre care 700 de produse în 2015, din cauza cadrului fiscal şi a politicii de preţuri nefavorabilă industriei producătoare de medicamente generice, iar 500 de salariaţi au fost disponibilizaţi.

Astfel, Asociaţia Producătorilor de Medicamente Generice din Romania (APMGR) cere Parlamentului să aprobe de urgenţă introducerea unui calcul diferenţiat al taxei clawback, în contextul în care proiectul de lege care prevede formula de calcul diferenţiat a taxei clawback pentru medicamentele generice mai are nevoie doar de votul Comisiei pentru Buget, Finanţe şi Bănci din Camera Deputaţilor şi al plenului Camerei Deputaţilor pentru a fi adoptat. Oficialii APMGR atrag atenţia că, în ultima perioadă, aproape 500 de salariaţi au fost disponibilizaţi, iar această tendinţă va continua dacă autorităţile menţin acelaşi cadru de reglementare. De asemenea, linii întregi de producţie de medicamente cu prescripţie au fost închise, potrivit APMGR. Asociaţia consideră că introducerea unui calcul diferenţiat al taxei clawback este "singura măsură care ar putea scoate din criză industria farmaceutică locală şi opri dispariţia medicamentelor ieftine de pe piaţă". "Producătorii locali vor fi forţaţi să-şi închidă facilităţile de producţie din Romania, să-şi reducă drastic portofoliul de produse, să facă disponibilizări şi să amane investiţii în site-urile de producţie locale. Toată industria producătoare de medicamente generice trece de peste patru ani printr-un proces periculos de decapitalizare şi decompetitivizare în condiţiile în care companiile membre APMGR au plătit pentru taxa clawback peste un miliard lei în perioada 2012-2015", spun reprezentanţii APMGR. Companiile membre ale asociaţiei atrag atenţia că s-a ajuns într-o situaţie critică, atat în ceea ce priveşte accesul pacienţilor la medicamente ieftine, cat şi în ceea ce priveşte supravieţuirea industriei locale producătoare de medicamente cu prescripţie.


Decizie inediă a autorităţilor din SUA:Computerul maşinilor autonome ale Google poate fi considerat şofer

Autorităţile SUA de reglementare a siguranţei traficului auto au afirmat că sistemele de inteligenţă artificială ale maşinilor autonome ale Google pot fi considerate şoferi conform legilor federale americane, potrivit Reuters. Decizia reprezintă un pas important către obţinerea aprobării finale ca maşinile autonome să circule pe drumurile publice. Autoritatea pentru Siguranţa Traficului pe Autostrăzile Naţionale a informat Google în privinţa hotărarii săptămana trecută, dar decizia a fost publicată pe site-ul instituţiei săptămana aceasta. O divizie a Google a propus în noiembrie proiectul unei maşini autonome, care "nu necesită şofer uman". "Autoritatea pentru Siguranţa Traficului pe Autostrăzile Naţionale va interpreta termenul de «şofer» în cazul maşinii propuse de Google ca referindu-se la sistemul de conducere autonomă şi nu la vreunul dintre ocupanţi. Suntem de acord cu Google că maşina autonomă nu va avea un «şofer» în sensul tradiţional al ultimilor peste 100 de ani", potrivit scrisorii transmise de Autoritatea pentru Siguranţa Traficului pe Autostrăzile Naţionale companiei. Mai mulţi producători auto importanţi şi companii din sectorul tehnologic dezvoltă maşini autonome, care pot fi conduse de sisteme de inteligenţă artificială, cel puţin o parte a timpului. Companiile implicate în aceste proiecte se plang că regulile privind siguranţa traficului împiedică testarea şi eventuala utilizare la scară largă a acestor autovehicule.

Mărcile Peroni şi Grolsch, cumpărate de japonezi

Producătorul nipon de bere Asahi Group ar urma să achiziţioneze mărcile Peroni şi Grolsch de la compania SABMiller, într-o eventuală tranzacţie care poate ajunge la 400 miliarde de yeni (3,5 miliarde dolari), au declarat surse apropiate situaţiei pentru Wall Street Journal. SABMiller vrea să vandă cele două branduri în contextul achiziţiei companiei de către Anheuser-Busch InBev. Tranzacţia Anheuser-Busch InBev-SABMiller, evaluată la 108 miliarde dolari, ar crea un gigant al industriei berii cu o cotă de aproximativ 30% pe piaţa mondială. Preluarea, anunţată în noiembrie, a atras atenţia autorităţilor de reglementare din Europa, SUA şi alte pieţe. Printre companiile care şi-au exprimat intenţia de a cumpăra s-au numărat şi Thai Beverage, din Thailanda, precum şi San Miguel Corp, din Filipine. O achiziţie a mărcilor Peroni şi Grolsch ar fi cea mai mare de pană în prezent pentru Asahi în afara Japoniei. Deşi compania domină piaţa niponă, la nivel global are o prezenţă redusă.

Volkswagen recheamă 680.000 de maşini în SUA

Grupul german Volkswagen a anunţat miercuri că recheamă în service 680.000 de maşini în Statele Unite, întrucat airbagurile produse de compania niponă Takata, cu care autoturismele sunt echipate, ar putea fi defecte. Programul de rechemări vizează modele sub brandul Volkswagen produse în perioada 2006-2014, a declarat un purtător de cuvant al producătorului auto. Reprezentantul Volkswagen a refuzat să dezvăluie costul estimat al acestor rechemări. Un alt producător german important, Daimler, a anunţat marţi seara că va rechema 840.000 de maşini comercializate pe piaţa din SUA pentru a verifica dacă airbagurile produse de compania Takata prezintă defecţiuni. Daimler anticipează că programul va conduce la costuri de 340 milioane euro. Grupul Volkswagen este implicat în prezent într-un scandal de proporţii privind manipularea emisiilor poluante. Volkswagen a anunţat la sfarşitul lunii septembrie 2015 că circa 11 milioane de automobile ale grupului, la nivel mondial, sunt afectate de scandalul emisiilor poluante.

Afacerile din industrie au urcat cu 2,4%

Afacerile din industrie au crescut anul trecut cu 2,4% faţă de 2014, susţinute de industria prelucrătoare, aceasta consemnand un avans al cifrei de afaceri cu 2,7% şi al comenzilor noi cu 3,6%, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS). Cifra de afaceri din industria extractivă a scăzut cu 6,2%. Pe marile grupe industriale, s-au înregistrat creşteri ale cifrei de afaceri în industria bunurilor de capital (plus 8,8%), industria bunurilor de folosinţă îndelungată (plus 6,4%), industria bunurilor intermediare (plus 3,1%) şi industria bunurilor de uz curent (plus 2,5%). Pe de altă parte, industria energetică a consemnat o scădere cu 22,8%, se arată într-un comunicat al INS. Comenzile noi din industria prelucrătoare au avansat cu 3,6%, datorită creşterilor din industria bunurilor de folosinţă îndelungată (plus 28%), a bunurilor intermediare (plus 3,5%) şi cea a bunurilor de capital (plus 3%). Industria bunurilor de uz curent a rămas la acelaşi nivel.În decembrie, afacerile din industrie s-au redus faţă de noiembrie cu 8%, influenţate de scăderea din industria prelucrătoare (-8,7%), contrabalansată de un avans de 11,1% al afacerilor din industria extractivă.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.