Economic

MOZAIC STIRI ECONOMICE: Salariul mediu brut a crescut cu 10,2% în decembrie, la 2.930 lei

Ziarul de Vrancea
8 feb 2016 834 vizualizări
Creşterile caştigului salarial mediu net s-au datorat, în cea mai mare parte, acordării de prime ocazionale

Salariul mediu brut a crescut în decembrie cu 10,2%, la 2.930 lei, iar cel net a ajuns la 2.114 lei, cele mai mari caştiguri fiind înregistrate în fabricarea produselor de cocserie şi a celor din prelucrarea ţiţeiului, de 5.633 lei, iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante, de 1.165 lei. Comparativ cu luna decembrie a anului precedent, caştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 13,3%, iar indicele caştigului salarial real a fost de 114,4%, se arată într-un comunicat al Institutului Naţional de Statistică (INS). Indicele caştigului salarial real a fost de 110,1% pentru decembrie 2015 faţă de noiembrie. Comparativ cu octombrie 1990, indicele caştigului salarial real a fost de 159,4%, cu 14,6 puncte procentuale mai mare faţă de cel înregistrat în noiembrie 2015. În decembrie, nivelul caştigului salarial mediu net a fost mai mare faţă de noiembrie în majoritatea activităţilor din sectorul economic. Creşterile caştigului salarial mediu net s-au datorat acordării de prime ocazionale (inclusiv prime trimestriale, anuale sau pentru sărbători), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv tichete de masă şi tichete cadou), dar şi realizărilor de producţie ori încasărilor mai mari, în funcţie de contracte/proiecte. De asemenea, creşterile caştigului salarial mediu net au fost influenţate în unele activităţi economice şi de încetarea contractelor de muncă/disponibilizările de salariaţi cu caştiguri salariale mici. Cele mai semnificative creşteri ale caştigului salarial mediu net au fost cu 43,9% în silvicultură şi exploatare forestieră (inclusiv pescuit şi acvacultură), între 35,5% şi 40% în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului, extracţia minereurilor metalifere, transporturi pe apă, activităţi de editare. Totodată, salariile au crescut cu 21,5% - 29,5% în transporturi aeriene, depozitare şi activităţi auxiliare pentru transport, colectarea şi epurarea apelor uzate, fabricarea hartiei şi a produselor din hartie, intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii) şi fabricarea altor mijloace de transport. Caştigurile au fost mai mari cu 15%-19% în industria metalurgică, fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, extracţia cărbunelui superior şi inferior, fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice, captarea, tratarea şi distribuţia apei, fabricarea altor produse din minerale nemetalice, telecomunicaţii, cercetare-dezvoltare, extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale şi alte activităţi extractive. Scăderile caştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă au fost determinate de acordarea în luna noiembrie 2015 de premii ocazionale, sume din profitul net şi din alte fonduri. Cele mai semnificative scăderi ale caştigului salarial mediu net s-au înregistrat în activităţile auxiliare intermedierilor financiare, inclusiv activităţi de asigurare şi fonduri de pensii, cu 6,1%, respectiv în fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor, cu 2,3%. În sectorul bugetar au fost consemnate creşteri ale caştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă în administraţia publică (plus 10,7%), învăţămant (plus 9,4%), respectiv în sănătate şi asistenţă socială (plus 4,0%), ca urmare a aplicării prevederilor legale pentru personalul plătit din fonduri publice.

Volkswagen va oferi compensaţii generoase în SUA

Volkswagen va oferi pachete generoase de compensaţii unui număr de aproximativ 600.000 de clienţi din SUA posesori de maşini diesel cu emisii peste limita legală, a declarat presei germane şeful unui fond constituit pentru acordarea de despăgubiri. Producătorul auto german nu s-a decis dacă va oferi posesorilor de autoturisme bani, programe de răscumpărare a maşinilor, repararea acestora sau maşini la schimb, a afirmat Kenneth Feinberg, pentru Frankfurter Allgemeine Sonntagszeitung, citat de Reuters. Feinberg a condus anterior fondurile pentru despăgubiri înfiinţate în urma atacurilor de la 11 septembrie 2001, după poluarea cu petrol din Golful Mexic, respectiv după accidentele cauzate de anumite defecţiuni ale maşinilor General Motors. Volkswagen a amanat vineri publicarea rezultatelor financiare pentru 2015 şi a amanat şi data pentru adunarea anuală a acţionarilor, în contextul eforturilor grupului de a evalua impactul financiar al scandalului emisiilor poluante. Constructorul auto a promis deja să acorde pachete financiare de 1.000 de dolari mai multor mii de clienţi americani afectaţi de scandalul emisiilor poluante, iar Comisia Europeană şi Parlamentul European au cerut grupului să analizeze o ofertă similară şi pentru posesorii de astfel de maşini din Europa. Volkswagen a făcut în trimestrul al treilea provizioane de 6,7 miliarde de euro pentru a acoperi costuri legate de reparaţii la nivel global.

Firmele de securitate au intrat în atenţia Consiliului Concurenţei

Consiliul Concurenţei a efectuat inspecţii inopinate la sediile asociaţiilor agenţiilor de securitate private şi la unele companii membre ale acestora, în cadrul unei investigaţii privind un posibil schimb de informaţii între firme. "Inspecţiile s-au desfăşurat în cadrul investigaţiei privind posibilul schimb de informaţii între aceste companii în cadrul asociaţiilor din care fac parte, inclusiv în ceea ce priveşte preţurile practicate şi modul de formare a acestora", a anunţat luni autoritatea de concurenţă. Investigaţia vizează posibila încălcare a Legii Concurenţei de Asociaţia Profesională a Companiilor de Securitate şi cei opt membri ai acesteia (Rosegur SA, G4S Secure Solutions SRL, Securitas Services Romania SRL, RPG Security Center SRL, Magic Safe Security SRL, Konsalnet Security SA, Morar-Pază şi Protecţie SRL şi Bronec Internaţional Company SRL), precum şi de Federaţia Serviciilor de Securitate, respectiv asociaţiile şi companiile membre ale acestora: Asociaţia Romană a Industriei de Securitate (13 companii membre), Asociaţia Romană pentru Tehnică de Securitate (142 companii), Patronatul Serviciilor de Securitate (34 companii). "Documentele ridicate în cadrul acestor inspecţii se află în analiza autorităţii romane de concurenţă, în cadrul procedurilor specifice investigaţiei. Inspecţiile inopinate reprezintă o etapă preliminară a investigaţiei, iar efectuarea lor nu reprezintă o antepronunţare a Consiliului Concurenţei în ceea ce priveşte vinovăţia companiilor şi nici în ceea ce priveşte rezultatul final al investigaţiei declanşate", spun oficialii autorităţii. În situaţia în care Consiliul Concurenţei va constata încălcarea regulilor de concurenţă, companiile implicate riscă amenzi de pană la 10% din cifra de afaceri. Cu toate acestea, companiile care cooperează cu autoritatea de concurenţă, în cadrul programului de clemenţă, pot obţine imunitate la amendă sau reduceri substanţiale ale amenzilor.

Preţul petrolului va rămane scăzut o perioadă lungă

Preţul petrolului va rămane la un nivel scăzut o perioadă care poate ajunge chiar şi la zece ani, din cauza încetinirii creşterii economice a Chinei, dar şi a producţiei de petrol de şist din SUA, care va funcţiona ca o frană pentru preţ, estimează cel mai mare trader independent de petrol din lume. "Este greu de văzut o creştere spectaculoasă de preţ. Ne gandim la un interval de variaţie, care ar fi între 40 şi 60 de dolari. Cred că intervalul acesta de variaţie ar putea rezista între cinci şi zece ani", a declarat directorul general al Vitol Group, Ian Taylor, într-un interviu pentru Bloomberg. Limita inferioară a acestui interval ar implica o recuperare limitată a cotaţiei petrolului Brent, de referinţă pentru piaţa mondială, faţă de preţul la care se tranzacţionează în prezent, de circa 35 de dolari pe baril. Pragul maxim ar aduce preţul la nivelul din iulie 2015, cand industria petrolului lua deja măsuri pentru a rezista crizei. Estimarea Vitol ar însemna că ţările bogate în petrol şi companiile din energie s-ar confrunta cu cea mai lungă perioadă de preţuri mici după cea din 1986-1999, cand petrolul a fost tranzacţionat preponderent la 10-20 de dolari pe baril. Vitol tranzacţionează zilnic peste cinci milioane de barili de petrol şi produse rafinate, suficient pentru a acoperi necesarul Germaniei, Franţei şi Spaniei la un loc. Prognozele companiei sunt urmărite cu atenţie de industria petrolului.

India a depăşit China la rata de creştere economică

PIB al Indiei a avansat cu 7,3% în ultimul trimestru al anului trecut, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2014, acesta fiind cel mai rapid ritm de creştere înregistrat de marile economii ale lumii, peste cel din China, unde rata s-a situat la 6,8% în acelaşi interval. De asemenea, biroul de statistică din India se aşteaptă la o creştere economică de 7,6% pentru anul fiscal încheiat în martie, ritm mai rapid decat cel din China, unde autorităţile anticipează creştere apropiată de 7% pentru aceeaşi perioadă, potrivit cotidianului The Guardian. Statistica din India a revizuit pozitiv şi datele raportate anterior pentru trimestrele aprilie-iunie şi iunie-septembrie, la 7,7% în ambele perioade. Datele raportate privind economia Indiei au fost în linie cu aşteptările economiştilor consultaţi de Reuters. Cifrele raportate de China trebuie, totodată, privite cu scepticism, în contextul în care mulţi economişti suspectează că cea mai mare economie asiatică are un ritm de creştere a PIB mai lent decat raportările oficiale, notează publicaţia britanică.

Iranul vrea să fie plătit pentru petrol în euro

Iran vrea să recupereze în euro o sumă de mai multe zeci de miliarde de dolari datorată de India şi alţi clienţi cărora le-a livrat în trecut petrol, iar vanzările din prezent le facturează tot în moneda europeană, pentru a-şi reduce dependenţa faţă de dolarul SUA, potrivit Reuters. Iran va percepe plata în euro în cadrul contractelor petroliere recent semnate cu grupuri străine, printre care Total (Franţa), Cepsa (Spania) şi Litasco (Rusia), a declarat o sursă din cadrul companiei petroliere de stat din Iran (NIOC) pentru Reuters. "În facturile pe care le emitem menţionăm o clauză care prevede că plata pentru petrolul cumpărat se face în euro, luand în calcul cursul de schimb al euro în raport cu dolarul în jurul momentului livrării", a spus sursa. De asemenea, Iran şi-a informat partenerii comerciali care îi datorează miliarde de dolari că vrea ca plata să se facă în euro, în locul dolarilor, a afirmat aceeaşi persoană. "Iran a trecut la euro şi a renunţat la comerţul în dolari din motive politice", a declarat sursa citată.
























În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.