Economic

MOZAIC STIRI ECONOMICE: ANAF cere de la un mare producător de medicamente 18 milioane de lei

Ziarul de Vrancea
25 ian 2016 383 vizualizări
ANAF a stabilit în urma unui control că producătorul de medicamente Zentiva (SCD) trebuie să achite statului peste 18 milioane lei, reprezentand o plată suplimentară la taxa clawback aferentă perioadei 2009 - 2011 şi penalităţi de întarziere.

Astfel, Zentiva trebuie să achite suplimentar 7,14 milioane de lei, reprezentand taxă clawback aferentă perioadei trimestrul patru 2009-trimestrul trei 2011, la care se adaugă majorări de întarziere de 8 milioane de lei şi penalităţi de întarziere de 3,3 milioane de lei, se arată într-un raport transmis de Zentiva Bursei de Valori Bucureşti (BVB). "Cea mai mare parte a sumelor reprezentand majorările/penalităţile de întarziere a fost stabilită ca urmare a refuzului autorităţii fiscale de a recunoaşte dreptul Zentiva de a beneficia de facilităţile fiscale reglementate de OG 17/2012 pentru declararea şi plata sumelor reprezentand taxa clawback aferentă perioadei trimestru al patrulea 2009 - trimestrul al treilea 2011", potrivit raportului. Zentiva precizează că, în opinia companiei, stabilirea obligaţiilor de plată suplimentare s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor legale, astfel că Zentiva va demara procedurile legale în vederea contestării şi anulării actelor emise de ANAF. Potrivit companiei, Zentiva a plătit taxă clawback, în intervalul menţionat, de 15 milioane de lei. Din martie 2009, Zentiva este parte a grupului francez Sanofi, care deţine direct şi indirect peste 80% din acţiuni. În Romania, grupul francez Sanofi este prezent cu două entităţi juridice distincte - Sanofi-Aventis Romania şi Zentiva.

Arabia Saudită impinge şi mai jos preţurile petrolului

Preţurile petrolului au revenit luni la scădere după ce Arabia Saudită, cel mai mare exportator de ţiţei din lume, a anunţat că va continua investiţiile în proiectele energetice, transmite Bloomberg. Contractele futures pentru petrol au coborat cu pană la 4,1%, după o creştere de pană la 1,7% la New Ytork. Compania saudită de stat Aramco nu a redus investiţiile din cauza preţurilor scăzute ale petrolului şi construieşte un centru petrolier marin în estul ţării, a declarat preşedintele acesteia, Khalid Al-Falih. "Informaţia din Arabia Saudită va provoca o oarecare îngrijorare, că producţia va rămane ridicată. Principalul motiv al scăderii preţurilor este faptul că pieţele sunt suprasaturate", a declarat Daniel Ang, analist la compania Phillip Futures, în Singapore. Cotaţiile petrolului au scăzut cu 16% în acest an, din cauza stocurilor mari din SUA, a majorării exporturilor iraniene, în urma ridicării sancţiunilor occidentale, şi a volatilităţii pieţelor globale. În timp ce contractele futures pe o lună au urcat cu 21% în ultimele două şedinţe de tranzacţionare, normalizarea preţurilor ar putea dura pană la trei ani, a afirmat William Downe , director general al Bank of Montreal, într-un interviu la Davos.


McDonald’s a vandut operaţiunile din Romånia

McDonald’s Romania, cel mai mare jucător de pe piaţa locală de restaurante, cu afaceri de circa 100 milioane euro şi cu aproape 70 de unităţi de tip fast-food, şi-a schimbat acţionarul weekend-ul trecut, scrie ZF în ediţia de ieri. Astfel, gigantul american McDonald’s a vandut operaţiunile locale către un francizat din Malta, grupul maltez Premier Capital, Romania fiind o piaţă prea mică pentru o prezenţă directă, scrie ZF în ediţia de luni. McDonald’s a confirmat tranzacţia şi a anunţat că transferul către o structură de tip parteneriat pentru dezvoltare reflectă strategia generală de redresare a brandului condusă de preşedintele şi CEO-ul Steve Easterbrook, care include obiectivul pe termen lung de a opera 95% din restaurante în sistem de franciză la nivel global. "Începand cu 22 ianuarie 2016, Premier Capital a preluat ca proprietate şi operaţiuni toate cele 67 de restaurante McDonald’s din Romania şi cele 19 cafenele McCafé şi va asigura capitalul necesar pentru a finanţa dezvoltarea McDonald’s în Romania", arată compania, într-un comunicat. Daniel Boaje, directorul general al companiei, care îşi va păstra funcţia în cadrul noului parteneriat, a declarat că restaurantele McDonald’s au atras în ultimii 20 de ani investiţii de peste 160 de milioane de euro. Americanii au local 67 de restaurante cu afaceri de aproape 100 mil. euro, fiind de departe cel mai mare jucător local de pe piaţa de restaurante. McDonald’s deţine de astfel 10% din toată piaţa locală de restaurante. Pentru Premier Capital din Malta, Romania devine a şasea piaţă unde compania deţine franciza McDonald’s şi va fi totodată şi cea mai mare, în contextul în care local sunt deschise 67 de unităţi sub brandul fast-food. Prin comparaţie, în toate celelalte cinci pieţe sunt circa 60 de restaurante, potrivit site-ului Premier Capital. Achiziţia McDonald’a Romania a fost facilitată de BRD Groupe Société Générale, mai arată retailerul. Lanţul de tip fast-food McDonald’s, intrat pe piaţa locală cu un restaurant în Piaţa Unirii în 1995, este singurul nume străin de pe piaţa locală a restaurantelor care a venit direct, rivalii de la KFC, Pizza Hut şi Subway operandu-şi business-urile din Romania în sistem de franciză.

Producţia şi profitul Hidroelectrica sunt în scădere

Hidroelectrica a avut anul trecut un profit brut de 1,1 miliarde lei (248 milioane euro), în scădere uşoară faţă de 2014, producţia şi afacerile companiei fiind de asemenea mai mici, potrivit datelor anunţate de producătorul de electricitate. Afacerile companiei au fost de 3,18 miliarde lei (716,2 milioane euro). "Este cel mai bun rezultat financiar obţinut vreodată de Hidroelectrica raportat la producţia de energie. Astfel, în 2015 Hidroelectrica a realizat o producţie de 15,9 TWh, cu 2,5 TWh mai mică decat în 2014, cand Hidroelectrica a raportat o producţie de 18,4 TWh, o cifră de afaceri de 3,4 miliarde lei şi un profit de 1,15 miliarde lei. Profitul înregistrat de Hidroelectrica în 2015 este de 3,5 ori mai mare decat profitul raportat în 2010, de 292 milioane lei, aferent unei producţii record de 19,8 TWh. Este al treilea an consecutiv în care Hidroelectrica este pe profit. Profitul cumulat în cei trei ani de insolvenţă depăşeşte 3,1 miliarde lei, demonstrand viabilitatea şi eficientă Planului de Reorganizare implementat de Euro Insol la Hidroelectrica", a declarat într-un comunicat Remus Borza, reprezentantul administratorului judicar al Hidroelectrica. De la intrarea în insolvenţă, costurile de producţie ale Hidroelectrica au scăzut de la 184 lei/MWh la 110 lei/MWh. "Hidroelectrica a reuşit să plătească la valoarea nominală toate datoriile înscrise la masă credală în cuantum de peste 4 miliarde lei, şi-a redus numărul de personal de la 5.239 la 3.443 salariaţi şi a devenit cea mai profitabilă companie din Romania, înregistrand în ultimii doi ani o EBITDA de 63% din cifra de afaceri", a mai spus Borza. În 2015 Hidroelectrica şi-a asumat un buget de investiţii pe următorii cinci ani de 1,3 miliarde euro. Din acest buget de investiţii s-au alocat 75 de milioane euro retehnologizării centralei Stejaru, contract încheiat în mai 2015 şi încă 240 milioane euro pentru retehnologizarea centralelor Vidraru, Mariselu şi Răul Mare Retezat, urmand că în cursul acestui an compania să atribuie prin licitaţie internaţională contractele de retehnologizare.


Şefii Twitter părăsesc compania

Un număr de patru directori ai Twitter vor pleca din companie, a anunţat duminică seara directorul general Jack Dorsey, pe reţeaua de socializare, acestea fiind cele mai mari schimbări din conducere de la revenirea sa în funcţie, în condiţiile în care încearcă relansarea creşterii,transmite Reuters. Directorul de media, Katie Jacobs Stanton, şeful pentru produse, Kevin Weil, directorul diviziei de inginerie, Alex Roetter, şi directorul pentru resurse umane, Brian "Skip" Schipper, vor părăsi compania, a arătat Dorsey. Dorsey a apreciat activitatea celor patru directori şi a spus că este trist să facă acest anunţ. Acţiunile Twitter au scăzut cu aproape 50% de la revenirea lui Dorsey în funcţia de director general, în iulie, şi sunt tranzacţionate în prezent sub preţul ofertei publice iniţiale, din cauza îngrijorării investitorilor că numărul utilizatorilor nu a crescut semnificativ, în pofida produselor noi lansate. Duminică seara, Jason Toff, care conduce serviciul de streaming video al Twitter, Vine, a scris la randul său pe reţeaua de socializare că va pleca pentru a lucra la Google, în domeniul realităţii virtuale.În octombrie, la anunţarea rezultatelor financiare, Dorsey a vorbit despre angajări şi investiţii în talente, precum şi despre necesitatea unei "regandiri îndrăzneţe".

Schimbare majoră pe piaţa muncii

Interesul pentru munca interconectată este în creştere şi în Romania, tot mai mulţi romani cu abilităţi IT, de design sau de scriere, traducere şi editare de text în diferite limbi străine fiind prezenţi pe platformele globale de tip freelance, afirmă Ionuţ Simion, Country Managing Partner al PwC. "Piaţa muncii este în schimbare. Contractarea serviciilor este preferabilă contractelor de muncă cu normă întreagă în multe situaţii, datorită flexibilităţii, autonomiei şi controlului pe care îl oferă. Lumea foloseşte din ce în ce mai mult tehnologia pieţei muncii interconectate pentru a decide unde, cand şi pentru cine lucrează. şi în Romania vedem o creştere a interesului pentru munca interconectată. Din ce în ce mai mulţi romani cu abilităţi IT, de design sau de scriere, traducere şi editare de text în diferite limbi străine sunt prezenţi pe platformele globale de tip freelance şi ne aşteptăm ca numărul lor să crească pe măsură ce tot mai mulţi profesionişti descoperă avantajele antreprenoriatului", a declarat Simion într-un comunicat. El consideră că noua generaţie de companii antreprenoriale din Romania va fi din ce în ce mai deschisă la ideea de a angaja liber-profesionişti pentru proiecte punctuale, păstrandu-şi astfel o schemă de personal suplă şi ţinand costurile sub control.










În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.