Economic

Lipsa de la locul de muncă ajunge la 700 euro per angajat

Ziarul de Vrancea
12 ian 2016 943 vizualizări
Rata absenteismului angajaţilor din România este similară cu cea din regiune,dar generează costuri semnificative

Rata absenteismului în România, reprezentând proporţia zilelor de absenţă în totalul zilelor lucrătoare, a fost anul trecut de 2,2%, faţă de 2,4% în 2014, similară cu cea din regiune, şi generează costuri mari pentru organizaţii, de peste 700 euro pe angajat la nivelul întregii pieţe, potrivit PwC. Indicatorul se referă la absenţele nemotivate şi la cele din motive medicale. "Absenteismul continuă să genereze costuri semnificative pentru organizaţii. În acest context, devine din ce in ce mai importantă explorarea de către angajatori a cauzelor acestuia, prin practici specifice de resurse umane (de exemplu, prin studii periodice de satisfacţie a angajatilor), precum şi prin dezvoltarea de programe ţinite de combatere a absenteismului (de exemplu, programe de motivare sau programe care vizează starea de sănătate a angajaţilor", a declarat Horaţiu Cocheci, senior manager, liderul echipei de Servicii de Consultanţă în Resurse Umane, PwC România. Dacă la nivelul întregii pieţe româneşti costul absenteismului este de 703 euro per angajat, în retail suma este de 440 euro, iar în sectorul farmaceutic de 1.132 euro, proporţional cu remuneraţia medie a personalului din fiecare domeniu, conform studiului Saratoga 2015, elaborat de compania deconsultanţă şi audit. "Rentabilitatea capitalului uman (exprimată prin numărul de unităţi monetare generate de un angajat pentru fiecare unitate monetară investită de companie în remuneraţia sa) se menţine la acelaşi nivel cu cel din anul precedent (1,30).

Cu toate acestea, studiul reflectă o creştere a rentabilităţii in sectoarele Retail şi Producţie Industrială, pe fondul unei performanţe financiare mai bune a companiilor participante (i.e. creşterea veniturilor).

Pe de altă parte, sectoarele Bancar şi Farmaceutic s-au confruntat cu o scădere a rentabilităţii forţei de muncă, pe fondul unei creşteri mai accelerate a costurilor în raport cu veniturile", se arată într-un comunicat al PwC România. Investiţia financiară în programele de dezvoltare a angajaţilor a crescut cu aproape 50% faţă de anul precedent, deşi timpul dedicat acestor programe a rămas constant, la 17 - 18 ore anual per angajat.

Cele mai multe ore de training per angajat au fost raportate de bănci, în vreme ce investiţiile cele mai mari în astfel de programe au fost făcute de companiile din sectorul farmaceutic (peste 1.000 de euro pe angajat). "Asistăm la o regândire a programelor de training şi dezvoltare, companiile preferând să investească în programe mai scumpe, dar cu o rentabilitate mai mare pe termen lung. Astfel, încep să se folosească tot mai mult programe de tip «train the trainer», care presupun pregătirea angajaţilor proprii pentru livrarea ulterioară a trainingurilor in organizaţie. De asemenea, am observat o orientare tot mai accentuată către programe de dezvoltare profesională şi personală (de tipul coaching sau mentoring), care presupun, de cele mai multe ori, costuri mai mari comparativ cu programele clasice de training", a precizat Nicoleta Dumitru, manager, servicii de Consultanţă în Resurse Umane, PwC România.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.