Focşănenii renunţă să mai folosească apa de la ENET
Clienţii din ce în ce mai puţini ai ENET şi lipsa recirculării apei calde îi lasă pe focşăneni aşteptând cu orele pentru o baie fierbinte. În cel mai fericit caz. Pentru că, în anumite zone din oraş, nici aşteptarea îndelungată nu aduce apă fierbinte la robinet. În această perioadă rece, au apărut mai multe reclamaţii din zona Brăilei şi Gară, de la cetăţeni care se plâng că nu pot face duş pentru că apa caldă se lasă mult prea mult aşteptată la robinet. Probleme au fost semnalate de mai mulţi focşăneni care dau vina pe serviciile ENET SA. Reprezentanţii societăţii de termoficare din Focşani susţin că nu au ce face, în condiţiile în care în blocurile din anumite zone au rămas numai câteva apartamente racordate la sistemul centralizat de încălzire şi apă caldă, iar consumul celor care încă mai sunt la ENET este extrem de redus.
Opt familii s-au spălat cât una singură
Purtătorul de cuvânt al ENET, Cristina Gavrilă, spune că într-un bloc cu numai opt consumatori din zona Brăilei, strada Mitropolit Varlaam, într-o lună s-a înregistrat un consum de apă caldă de numai zece metri cubi. Asta în condiţiile în care, în mod normal, o familie de 3-4 persoane ajunge la acest consum într-o lună. Probleme similar sunt şi în cartierul Gării din Focşani. “Problema este că în aceste zone (n.r. Gară şi Brăilei) se înregistrează o lipsă a consumatorilor şi a consumului. Pe strada Mitropolit Varlaam, pe canalul termic care deserveşte zona, sunt 13 blocuri, din care nouă sunt debranşate total de la apă caldă, trei nu sunt debranşate dar nu înregistrează consum, probabil nu sunt locuite sau nu consumă deloc, şi un bloc figurează cu numai opt consumatori care au înregistrat 10 mc de apă caldă, un consum foarte redus, de puţin peste un metru cub de persoană. Probabil dau drumul la robinetul de apă caldă, văd că nu curge şi închid, renunţând să mai consume. Din acest motiv în zona apa caldă nu va ajunge niciodată la consumatori. Există un proiect pentru recircularea apei calde, dar nu ştiu să spun când va fi realizat aici”, ne-a spus Cristina Gavrilă, purtătorul de cuvant al societăţii de termoficare. Aşa se face că oamenii plătesc în această zonă un serviciu de care nu beneficiază. O soluţie pentru ca aceştia să aibă confort atunci când fac baie ar fi să-şi monteze sisteme alternative: boilere sau centrale individuale. Acestea însă presupun costuri cu energia electrică de multe ori mai mari decât o factură la ENET.
“Lasă robinetul deschis multe minute”
Acelaşi scenariu s-a întâmplat şi în zona b-dului Gării unde oamenii nu primesc instant apă caldă la robinet când vor să facă o baie sau un duş. Reprezentantul ENET ne-a mai spus că în cartierul Gării a fost şi o avarie în zilele trecute. “Şi la Gară este cam aceeaşi situaţie, sunt foarte puţini consumatori şi de aceea, la cei care au rămas la ENET, apa caldă ajunge foarte greu sau chiar deloc. Aici a fost şi o mică problemă, dar între timp s-a rezolvat”, ne-a mai spus Gavrilă. Problema lipsei apei calde de la robinet a fost semnalată şi de un consilier local municipal. Lilian Ilie de la PNŢCD spune că între clienţii ENET captivi sistemului neperformant ar fi şi pensionari care nu şi-ar permite să-şi monteze alte sisteme de producere a apei calde. “D-le Merchea, domnilor de la ENET, focşănenii din zona b-dul Gării, Liceul Economic, se plâng că nu au apă caldă. Lasă robinetul deschis multe minute până apa rece curge caldă. Sunt oameni în vârstă, care nu au posibilitatea să-şi instaleze centrale proprii. Nu este singurul caz. Trebuie să rezolvăm aceste probleme”, a spus şi Lilian Ilie. (Iulia CREŢU)