Economic

Sârbii din Majdanpek vor să comande piese pentru minerit la Focşani

Iulia Crețu
24 nov 2015 1404 vizualizări
In urma vizitei derulate la începutul lunii octombrie, sârbii au vizitat o fabrică de producţie de scule aşchietoare, accesorii pentru maşini-unelte şi ar fi interesaţi de o colaborare u le-a plăcut şi vinul de Vrancea, semn că au invitat societăţie comerciale din vinificaţie la Festivalul vinului din Serbia

Oraşul sârbesc cu care Focşaniul a stabilit relaţii de colaborare şi prietenie, Majdanpek, este interesat să comande piese de schimb şi unicat pentru instalaţiile folosite de localitatea din ţara vecină în procesul de minerit. În urma vizitei unei delegaţii din Majdanpek la începutul lunii octombrie, în perioada Zilei recoltei şi a Festivalului Viei şi Vinului de la Focşani, sârbii au vrut să facă un schimb de experienţă cu focşănenii pe marginea organizării şi funcţionării parcurilor industriale, chiar dacă municipiul de pe Milcov este deficitar la acest capitol. “În cadrul bunelor relaţii de colaborare şi prietenie stabilite între oraşul Focşani şi oraşul Majdanpek, Serbia, continuare firească a vizitei din vara anului trecut, în perioada 8-11 octombrie 2015 au fost prezente în oraşul nostru oficialităţi din oraşul prieten Majdanpak, delegaţie condusă de primarul Dejan Vagner. Această vizită a avut în vedere perfectarea unei forme agreate de ambele părţi a viitorului acord de înfrăţire, o mai bună cunoaştere reciprocă, identificarea unor modalităţi concrete de dezvoltare de proiecte comune, schimburi culturale, dar şi realizarea unui schimb de experienţă între specialiştii focşăneni şi cei din Majdanpek în probleme legate de organizarea şi funcţionarea parcurilor industriale”, scrie consilierul Lucian Moraru, UNPR, în revista Focşanii.

Vor piese de schimb de la Focşani

Delegaţia sârbă a mers în vizită la Romseh Tools, fabrică din cartierul Sud al oraşului, societate comercială specializată în producţia şi comercializarea de scule aşchietoare, accesorii pentru maşini-unelte şi aparatură hidraulică de distribuţie, comandă şi reglaj produse executate după documentaţia clientului. Către Romseh Tools, sârbii ar putea trimite comenzi pentru piese de aparate folosite în industria minieră. “Oaspeţii au fost interesaţi de activitatea desfăşurată şi au luat informaţii de modul cum pot cumpăra piese de schimb şi comanda piese unicat pentru mina din Majdanpek”, după cum a mai scris Moraru. Delegaţia a mai vizitat şi două societăţi comerciale din industria vinului, Vincon şi Crama Gârboiu, fiind lansate invitaţii pentru participarea lor la Festivalul vinului din Majdanpek. “Aceste vizite demonstrează aprecierea şi interesul de care se bucură oraşul nostru în Serbia, în rândul omologilor sârbi, ajutând la o cunoaştere cât mai bună a realităţii româneşti şi a oraşului nostru. Delegaţii au cunoscut Focşaniul de astăzi, Focşaniul ca locaţie economică, Focşaniul ca destinaţie turistică şi Focşaniul cultural”, concluzionează alesul municipal focşănean. (Iulia CREŢU)



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.