Economic

MOZAIC STIRI ECONOMICE: Fiscul se laudă cu încasări de aproape 147 miliarde lei

Ziarul de Vrancea
5 oct 2015 348 vizualizări
Impozitele şi taxele colectate de ANAF sunt în creştere cu 7,8%, fiind uşor peste nivelul programat

Veniturile încasate de ANAF în primele nouă luni au crescut cu 7,8% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, la 146,58 miliarde lei, fiind cu 0,8% mai mari faţă de programul după rectificare, iar 4,75 miliarde lei din suma colectată în plus reprezintă venituri suplimentare din TVA. În primele nouă luni ale anului trecut, Fiscul a colectat venituri de circa 135,98 miliarde lei. "Comparativ cu planul iniţial de încasări de la începutul anului (înainte de rectificare), gradul de realizare este de 103,8%. La rectificare, programul a fost majorat cu suma colectată în plus pe primele 7 luni. De asemenea, subliniem faptul că trendul pozitiv de la nivelul încasărilor se înregistrează pe fondul deflaţiei de 1,87% din 2015, fapt ce a diminuat veniturile în comparaţie cu cele din 2014 cand s-a înregistrat inflaţie", se arată într-un comunicat al ANAF. Încasările la bugetul de stat s-au ridicat la 102,88 miliarde lei, cu 12% mai mari decat în aceeaşi perioadă a anului trecut, pe fondul avansului volumului obligaţiilor fiscale declarate cu 7%. Fiscul a încasat din impozitul pe profit 10,06 miliarde lei, în urcare cu 10,9%, datorită creşterilor de viramente de la firme cu 11% şi ale impozitului virat de către bănci cu 16%, dar şi în urma inspecţiilor fiscale la firmele identificate cu risc fiscal asociat preţurilor de transfer, pe care ANAF i-a selectat la analiza de risc. Din impozitul pe venit s-au încasat 19,45 miliarde lei, cu 13,5% mai mult, în special datorită creşterii salariului minim la nivel naţional. Încasările din TVA s-au plasat la 42,73 miliarde lei, în urcare cu 12,5%, în condiţiile reducerii cotei de TVA pentru alimente şi băuturi non-alcoolice, animale şi păsări din specii domestice, seminţe şi ingrediente alimentare, servicii de restaurant şi catering, de la 24% la 9%. Din accize, Fiscul a colectat cu 8,9% mai mult, respectiv 19,1 miliarde lei, în urma intensificării controalelor şi acţiunilor de combatere a evaziunii fiscale. La capitolul "rest venituri" au fost colectate 11 miliarde lei, în urcare cu 14,3%, datorită creşterii volumului vărsămintelor din dividende realizate de companiile de stat (plus 474 mil. lei), a sumelor recuperate în urma deciziilor de incompatibilitate a ajutorului de stat (plus 507,6 mil. lei), a celor din vanzarea certificatelor verzi (plus 295,55 mil. lei), din taxele de licenţiere/autorizare pentru jocurile de noroc (plus 375,77 mil. lei) şi a veniturilor suplimentare din reglementarea preţului la gazele naturale (plus 63,07 mil. lei). Pe de altă parte, reducerea cotei de impozitare a construcţiilor speciale de la 1,5% la 1% a dus la scăderea încasărilor cu 490 milioane lei. Sumele încasate la bugetul fondului naţional unic pentru asigurări de sănătate au crescut cu 13,3%, la 15,72 miliarde lei, incluzand contribuţia datorată pentru medicamentele finanţate din bugetul Fondul naţional unic de asigurări de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii (taxa de clawback), în valoare de 1,42 miliarde lei.

Hidroelectrica ar putea fi listată la bursă de-abia în 2017

Hidroelectrica ar putea ieşi din insolvenţă în prima parte a anului viitor şi să fie listată pe bursă în 2017, potrivit ministrului Energiei, Andrei Gerea. "Important este să dăm un semnal că vrem să mergem mai departe cu listarea. Partenerii noştri ne întreabă dacă mai avem de gand să listăm, inclusiv la CE Oltenia. Eu aş vrea ca la momentul din care (Hidroelectrica, n.r.) iese din insolvenţă să se facă o analiză clară a drumului care trebuie urmat, să vedem cum stăm cu procesul, să se încheie procesele cu băieţii deştepţi şi aşa mai departe. Sigur, anumite pregătiri pot fi făcute, dar rămane de văzut, nu aş vrea să ne grăbim să anunţăm să ne trezim după aceea că facem paşi înapoi", a afirmat luni Gerea, într-o conferinţă de presă. Întrebat dacă Hidroelectrica ar putea fi listată la bursă în 2017, Gerea a răspuns afirmativ. Ministrul a adăugat că nu crede că statul va prelua curand conducerea companiei, deşi Hidroelectrica şi-a achitat datoriile. "Deocamdată societatea este în insolvenţă, deci procedurile trebuie să continue pană la ieşirea din insolvenţă, are administrator special, administrator judiciar. Nu am primit totodată niciun fel de ofertă oficială din partea celor implicaţi în conducerea Hidroelectrica de a face un astfel de demers", a mai spus el. Hidroelectrica a anunţat, tot luni, că mai multe fonduri americane de investiţii şi companii de consultanţă sunt interesate de listarea producătorului de energie la bursă. O delegaţie a Hidroelectrica, alcătuită din administratorul judiciar al companiei, Remus Borza, şi managerul departamentului Strategie Investiţională - IPO, Karoly Borbely, a participat în perioada 28 septembrie - 2 octombrie la Misiunea Economică a Camerei de Comerţ şi Industrie a Romaniei în Statele Unite ale Americii. La finele lunii septembrie Gerea a anunţat că discuţiile privind eventuala listare a Complexului Energetic Oltenia (CEO) la bursă ar putea fi reluate în primăvară, iar în ceea ce priveşte Hidroelectrica operaţiunea nu poate avea loc cat timp compania este în insolvenţă. Autorităţile s-au angajat faţă de FMI să listeze CE Oltenia şi Hidroelectrica, însă au amanat lansarea ofertelor publice în condiţiile în care prima companie s-a confruntat cu dificultăţi în privinţa producţiei şi vanzării electricităţii şi urmează să treacă printr-un proces de restructurare şi reorganizare, iar cea de-a doua a reintrat în insolvenţă, la începutul anului trecut.

Înmatricările Dacia în Germania au scăzut cu 8,1%

Înmatriculările de autoturisme Dacia în Germania au scăzut cu 8,1% în primele nouă luni ale anului 2015, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, la 34.447 autoturisme, în timp ce piaţa a urcat cu 5,5%, la 2.407.938 unităţi, potrivit datelor publicate de Biroul german de înmatriculări auto. În primele nouă luni, Dacia a înregistrat pe piaţa germană o cotă de 1,4%. Vanzările de autoturisme Dacia noi în Germania au scăzut în luna septembrie cu 22,8%, la 2.554 unităţi, iar cota de piaţă a atins 0,9%. Pe ansamblul pieţei germane, înmatriculările au avansat în septembrie cu 4,8%, la 272.478 autoturisme. Între producătorii cu volum mare al vanzărilor, Toyota este singura marcă, în afară de Dacia, cu o evoluţie negativă a înmatriculărilor pe piaţa germană în primele nouă luni, cu o scădere de 8,1%, la 48.469 autoturisme. Înmatriculările de maşini noi ale mărcii Renault, parte a grupului cu acelaşi nume, care deţine şi Dacia, au crescut în primele nouă luni cu 0,7%, la 77.334 unităţi, conferind mărcii o cotă de piaţă de 3,2%. În luna septembrie, vanzările mărcii Renault au scăzut cu 18,3%, la 6.521 autoturisme, cota de piaţă fiind de 3,8%. Vanzările liderului de piaţă Volkswagen au crescut cu 6,1% în primele nouă luni, la 515.324 autoturisme noi, iar cota de piaţă a fost de 21,4%. În septembrie, înmatriculările VW au crescut cu 3,8%, la 54.042 unităţi, cota de piaţă fiind de 20,9%. La jumătatea lunii septembrie, autoritatea de mediu din Statele Unite a dezvăluit că grupul german a înşelat testele privind emisiile poluante ale unor modele diesel prin intermediul unui software, informaţie care a declanşat un scandal de amploare la nivel mondial. VW a anunţat între timp un program de rechemare a 11 milioane de vehicule la nivel mondial pentru înlăturarea softului, directorul general şi-a dat demisia, iar grupul se confruntă cu acuzaţii penale în SUA şi Europa. Germania este a doua piaţă ca mărime pentru Dacia, după Franţa. Vanzările de autoturisme Dacia noi în Germania au crescut cu 7,5% anul trecut comparativ cu 2013, la 48.907 unităţi.

Apple şi Google, cele mai valoroase branduri din lume

Apple şi Google sunt cele mai valoroase branduri din lume, ocupand pentru al treilea an consecutiv primele două poziţii într-un clasament realizat anual de compania de consultanţă Interbrand pentru primele 100 de mărci la nivel global. Evaluată la 170,276 miliarde de dolari, Apple şi-a mărit valoarea brandului cu 43%, în timp ce Google a înregistrat o creştere de 12%, la 120,314 miliarde de dolari. Primele 10 poziţii sunt completate, în ordine, de Coca-Cola, Microsoft, IBM, Toyota, Samsung, General Electric, McDonald’s şi Amazon, care a intrat pentru prima oară în top 10, cu o valoare a brandului de 37,948 miliarde de dolari. Alte cinci branduri au intrat pentru prima oară în top 100 de branduri, respectiv Lego (locul 82), PayPal (97), MINI (98), Moet&Chandon (99) şi Lenovo (100). Lenovo este al doilea brand din China care figurează în topul Interbrand. Primul a fost Huawei (locul 88),care a intrat în clasament în 2014. Topul din acest an este dominat de companiile IT şi auto, care ocupă împreună 28 de poziţii. Brandurile companiilor din sectorul tehnologic reunesc peste o treime din acest top, respectiv 22,6% din valoarea cumulată a celor 100 de branduri.

Inspectorii fiscali se tem de procese şi cer protecţie

Sindicatul Funcţionarilor Publici susţine că a crescut numărul cazurilor în care inspectori fiscali ajung în faţa instanţei, în dosare în care sunt daţi în judecată de persoane pe care le-au controlat, şi cere Ministerului Finanţelor şi ANAF să promoveze un act normativ care să estompeze fenomenul. "Sindicatul Naţional al Funcţionarilor Publici (SNFP), organizaţie sindicală naţională reprezentativă, trage un semnal de alarmă faţă de tendinţa tot mai accentuată a unor contribuabili (aflaţi în atenţia organelor fiscale), de a intenta procese funcţionarilor în calitate de persoane fizice, pentru presupuse culpe săvarşite de aceştia, în timpul acţiunilor de control derulate sub autoritatea Statului Roman şi solicită Ministrului Finanţelor Publice şi Preşedintelui ANAF, în regim de urgenţă, promovarea unui act normativ care să estompeze acest fenomen, devenit în ultima perioadă, unul generalizat", se arată într-un comunicat de presă al SNFP transmis, ieri, presei. Sindicaliştii susţin că este de notorietate practica unor contribuabili de a acţiona în instanţă organele fiscale, încercand astfel "intimidarea, descurajarea şi demobilizarea acestora" sau împiedicarea continuării acţiunilor întreprinse, prin întarzierea întocmirii documentelor finale privind rezultatele inspecţiilor.

Air France va desfiinţa 2.900 de locuri de muncă

Conducerea Air France a confirmat luni, în timpul unei şedinţe cu reprezentanţii angajaţilor, că va desfiinţa 2.900 de locuri de muncă pană în 2017 şi va elimina 14 aeronave din flota destinată curselor pe distanţe lungi, pentru reducerea costurilor, au declarat două surse sindicale. Operatorul aerian francez mai intenţionează să anuleze o comandă pentru aeronave Boeing 787 Dreamliner, relatează Reuters. Flota grupului Air France-KLM, compania mamă a operatorului francez, include 19 avioane 787-9 şi şase aparate 787-10. Restructurarea reprezintă 4,9% din forţa de muncă a Air France, respectiv 3,1% din personalul grupului format prin fuziunea Air France cu operatorul olandez KLM, în 2011. Air France intenţionează să desfiinţeze 1.700 de posturi la sol, 900 în randul însoţitorilor de zbor şi 300 de posturi de piloţi, au spus sursele. Air France-KLM, al doilea mare operator aerian din Europa, vrea să reducă presiunile venite din partea concurenţei companiilor low-cost din Europa şi Orientul Mijlociu, în cazul curselor pe distanţe lungi, iar conducerea este în conflict cu principalul sindicat al piloţilor, SNPL, în privinţa planului de rentabilizare.


















În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.