Economic

MOZAIC STIRI ECONOMCE: O bombă ticăie în sertarele Guvernului

Ziarul de Vrancea
1 oct 2015 1090 vizualizări
Preşedintele Consiliului Fiscal, Ionuţ Dumitru susţine că majorarea salariilor are un impact de peste 2% din PIB, iar deficitul bugetar va depăşi 4%

Deficitul bugetar s-ar plasa anul viitor la 2,2% din PIB, cu impactul măsurilor din Codul Fiscal, dacă nu ar creşte salariile în sectorul bugetar, însă impactul majorării acestora, evaluat la 5,5 miliarde lei, respectiv peste 2% din PIB, ar conduce la un deficit bugetar de peste 4%. "Pe partea de salarii, impactul din Codul Fiscal, aşa cum a fost aprobat, am discuta de un deficit bugetar, dacă nu ar mai creşte salariile, de 2,2% din PIB anul viitor, care nu e o tragedie. Problema apare atunci cand discutăm despre creşterile potenţiale de salarii, care pot duce deficitul la peste 4%, dacă se materializează în forma în care Guvernul intenţionează să o aprobe. Discutăm de un impact bugetar, dacă s-ar aplica o convergenţă către noile salarii de 60%, de 5,5 miliarde lei, discutăm de peste 2% din PIB", a declarat joi preşedintele Consiliului Fiscal, Ionuţ Dumitru, la o conferinţă organizată de Asociaţia Oamenilor de Afaceri din Romania (AOAR). El a arătat că se pune problema legată de sustenabilitatea creşterilor de salarii, în condiţiile în care cheltuielile de salarii au scăzut de la circa 10% înainte de criză la puţin peste 7% din PIB, iar în contextul realizării convergenţei de 60% s-ar ajunge la peste 9% din PIB. "Practic, am reversa cea mai mare parte a ajustărilor făcute în ultimii ani. (...) Pare că presiunea pe creşterea numărului de salariaţi a început să avanseze, context în care ne putem aştepta ca, dacă creşterile de salarii din sectorul bugetar vor fi ample, să discutăm de o factură de salarii în sectorul bugetar care poate deveni din nou nesustenabilă", a spus Dumitru. Totodată, el a atras atenţia că salariul minim a crescut destul de rapid, iar anul viitor raportul dintre salariul minim şi cel mediu va ajunge la 50%, ceea ce va plasa Romania în topul ţărilor din regiune, astfel că poate deveni o problemă de competitivitate. La salariile mici povara fiscală rămane încă foarte mare, însă la cele medii Romania se apropie de media europeană. Dumitru a punctat că nu e momentul potrivit de a creşte deficitul bugetar, mai ales că datoria publică a Romaniei, situată la 40% din PIB, nu este deloc mică. "Avem constrangeri importante pentru că finanţatorii principali sunt băncile, care sunt supraexpuse faţă de guvern, 22% din bilanţurile lor reprezintă expuneri pe guvern", a adăugat preşedintele Consiliului Fiscal. El a menţionat că economia are toate "ingredientele" necesare pentru creşterea consumului, cu salarii care cresc relativ repede, ca şi masa de salariaţi, sentimentul consumatorului, care a ajuns la aceeaşi încredere pe care o avea înainte de criză, precum şi creşterea consumului de 5%, astfel că stimularea sa nu mai este necesară, aşa cum a intenţionat Guvernul prin scăderea cotei de TVA. "Sunt mai mult de doi ani în care consumul a crescut mai repede decat PIB, pe cand investiţiile performează slab. Consumul a crescut deja peste rata ofertei. În plus, creditarea a început să crească, evoluţia şi dinamica creditelor noi e foarte alertă, vorbim de o creştere de peste 30%, dinamica fiind dată de creditele în lei, cu cea mai mare creştere a creditului de consum. Dacă adăugăm creditul ipotecar prin Prima Casă, vorbim de o creştere de 60% de la începutul anului, deci avem o dinamică foarte mare în zona de consum", a mai spus Dumitru.

Televizoarele Samsung consumă mai mult decat declaraţiile oficiale

Unele dintre televizoarele Samsung comercializate în Europa consumă mai multă energie decat în timpul testele oficiale, potrivit unor verificări efectuate într-un laborator idependent, care ridică semne de întrebare dacă aparatele sunt setate special în acest scop, relatează The Guardian. Comisia Europeană a anunţat că va investiga orice fel de acuzaţii legate de manipularea testelor şi s-a angajat să înăsprească reglementările în domeniul eficienţei energetice, pentru a scoate în afara legii orice fel de "dispozitive de apărare" incluse în televizioare şi alte produse de consum, după ce mai multe state membre au semnalat aceste probleme. Discrepanţele dintre testele oficiale de laborator şi cele efectuate în condiţii reale sunt o reminiscenţă a scandalului VW pornit săptămana trecută în SUA. Producătorul auto german a recunoscut că a instalat un software pe 11 milioane de vehicule diesel ale grupului VW din întreaga lume, care să reducă nivelul noxelor în timpul testelor oficiale de poluare la care sunt supuse. Samsung a negat cu tărie că o funcţie de reglare a luminozităţii ecranului are rolul să înşele testele de eficienţă energetică sau că ar fi "un dispozitiv de apărare". Compania sud-coreeană a explicat că funcţia respectivă reduce strălucirea ecranului nu doar în timpul testelor ci ca răspuns la numeroasele tipuri de conţinut care includ filme de acţiune şi evenimente sportive, dar şi emisiuni cu mişcare mai lentă a imaginilor, precum cele meteo. "Nu există nicio comparaţie între luminozitatea ecranelor şi dispozitivele de apărare utilizate de VW. Nu este o funcţie care se activează doar în timpul testelor. Din contră, este o funcţie care reduce consumul atunci cand este detectată o mişcare a imaginii. Mai mult, conţinutul utilizat pentru testarea consumului de energie a fost stabilit de comisia internaţională pentru electrotehnică", a declarat un purtător de cuvant al Samsung. Diferenţa între consumul real de energie ale televizioarelor şi cel din timpul testelor de laborator a fost scoasă la iveală în testele efectuate de un grup de cercetare numit Complian TV, finanţat de UE.

PwC: Salariile din sectorul privat au crescut în medie cu 4,1%

Creşterea medie a salariilor din sectorul privat a fost în acest an de 4,1%, similară celei de anul trecut, potrivit studiului salarial şi de beneficii PayWell Romania, a anunţat joi compania de audit şi consultanţă PwC. "Deşi diferenţa nu este majoră, este primul an după multă vreme în care creşterea medie salarială din Romania a fost mai mare decat cea planificată iniţial de companii (3,9%). Acesta este un semn că economia este pe o traiectorie de creştere. În plus, ca urmare a perioadei de deflaţie pe care o traversează Romania, în principal datorită reducerii cotelor de TVA, angajaţii romani se bucură de o apreciere a puterii de cumpărare, ceea ce ne aşteptăm să se traducă într-o creştere susţinută a consumului atat în 2015, cat şi în 2016", a declarat într-un comunicat Mihaela Mitroi, liderul Departamentului de Consultanţă Fiscală şi Juridică, PwC Romania. Cea mai mare creştere salarială în 2015 a fost înregistrată în sectoarele farmaceutic şi bunuri de larg consum (4,5% în fiecare caz). Similar anului trecut, creşteri salariale sub media pieţei au fost calculate pentru sectoarele bancar (2%) şi retail (3.7%). "Spre deosebire de anii anteriori, în 2015 am remarcat creşteri salariale mai susţinute în sectoarele direct influenţate de evoluţia consumului intern, cum ar fi cel al bunurilor de larg consum, şi chiar si retail comparativ cu anii anteriori. Singurul sector în care creşterile salariale sunt semnificativ mai mici comparativ cu tendinţa generală a pieţei rămane cel bancar, care se confruntă în continuare cu provocări interne ce ţin de restructurări de portofolii, achiziţii, cat şi de influenţe macro-economice externe", a afirmat Horaţiu Cocheci, Senior Manager, liderul Echipei de Servicii de Consultanţă în Resurse Umane, PwC Romania. Pe categorii de angajaţi, cele mai mari creşteri salariale au fost înregistrate la nivelul muncitorilor (4,2%) şi al personalului operaţional (4,3%), în vreme ce salariile managementului de top au crescut într-un ritm ceva mai redus (3,9%). Pentru 2016, creşterea salarială bugetată în acest moment de companiile participante la studiul PayWell este de 3,9%, similar cu cea planificată şi anul trecut pentru 2015. "Angajatorii dau încă dovadă de prudenţă în ceea ce priveşte dinamica salarială, preferand să bugeteze majorări salariale modeste. Experienţa ultimilor ani a demonstrat că aceste alocări bugetare sunt, de cele mai multe ori, ajustate pe parcursul anului în funcţie de performanţa companiei, evoluţia economiei şi a segmentului de piaţă în care activează aceasta", a precizat Cocheci.

Microsoft şi Google renunţă la procesele legate de brevete

Microsoft şi Google au convenit să renunţe la procesele legate de patente dintre cele două companii, semn de calmare a litigiilor în domeniul drepturilor de proprietate intelectuale din sectorul tehnologic, relatează MarketWatch. Cei doi giganţi din industria IT erau implicaţi în aproximativ 20 de procese legate de folosirea brevetelor pentru telefoane mobile, Wi-Fi, conţinut video pe Web şi alte tehnologii. Companiile au decis să renunţe la toate procesele, inclusiv la cele legate de fosta divizie de smartphone-uri Motorola Mobility a Google. Microsoft şi Google nu au dezvăluit dacă înţelegerea dintre părţi a implicat şi un schimb de bani. Totodată, companiile au convenit să colaboreze în anumite probleme legate de brevete, anticipand că vor lucra împreună în unele domenii. Microsoft şi Google nu au precizat care ar fi domeniile în care ar putea colabora.

Înmatriculările Dacia noi în Franţa au scăzut cu 5,7%

Înmatriculările de autoturisme Dacia noi în Franţa au scăzut cu 5,7% în primele nouă luni ale acestui an, la 74.647 de unităţi, în timp ce piaţa a înregistrat o creştere de 6,3%, la 1.421.440 de unităţi. La finalul primelor nouă luni, cota de piaţă a mărcii romaneşti se situa la 5,25%, în scădere de la 5,92% în aceeaşi perioadă a anului 2014, potrivit datelor asociaţiei constructorilor auto francezi CCFA. În luna septembrie, înmatriculările Dacia au crescut puternic, cu 11,5%, la 7.549 de autoturisme, evoluţie care a conferit mărcii o cotă de piaţă de 4,58%, faţă de 4,48% în urmă cu un an. Piaţa auto franceză a consemnat în luna septembrie o creştere de 9,1%, la 164.774 de autoturisme înmatriculate. În primele nouă luni ale anului, cele mai importante scăderi, în randul mărcilor cu un volum mare al vanzărilor, au fost consemnate de Dacia, DS, marcă a grupului francez PSA Peugeot Citroen, cu 10,9%, şi Alfa Romeo cu 19%. Înmatriculările grupului Renault, care deţine şi Dacia, au crescut cu 2,5% în primele nouă luni, la 354.795 de autoturisme, iar cota de piaţă a atins 24,96%, faţă de 25,87% în urmă cu un an. În luna septembrie au fost înmatriculate 41.896 de autoturisme ale grupului Renault, în creştere cu 4,9% comparativ cu aceeaşi lună a anului 2014.

Bancpost şi Credit Agricole, puse să returneze sume încasate nejustificat

Bancpost şi Credit Agricole Bank au fost obligate de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) să returneze clienţilor sute de dobanzi şi comisioane încasate în mod nejustificat ca urmare a unor contracte de împrumut semnate în 2008, a anunţat, joi, preşedintele ANPC, Marius Dunca. Potrivit preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, în cazul Bancpost au foat analizate mai mule plangeri venite din partea clienţilor şi legate de modul în care au fost calculate dobanzile în două situaţii. În primul caz, au existat cinci reclamaţii potrivit cărora contractele au avut prevăzut, încă de la momentul semnării, faptul că dobanda se va calcula în în funcţie de un indice de referinţă verificabil şi o marjă fixă. Cu toate acestea, banca a ales să precizeze în cadrul contractului că întreaga rată a valorii dobanzii se majorează cu 0,5 puncte procentuale sau 0,25 puncte procentuale, în funcţie de tipul contractului. "Pentru această faptă, operatorul financiar bancar a fost sancţionat contravenţional în conformitate cu legea care priveşte practicile incorecte şi s-a emis o decizie a comisarului şef prin care s-a dispus instituirea procedurilor legale corespunzătoare pentru încetarea precticilor", a spus Marius Dunca.

Rezervele valutare la BNR au scăzut cu 200 de milioane de euro

Rezervele valutare la BNR au scăzut în septembrie la 29,13 miliarde euro, faţă de 29,34 miliarde euro la 31 august, a anunţat ieri banca centrală."În cursul lunii au avut loc următoarele operaţiuni: intrări de 200 milioane euro, reprezentand modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor Publice, alimentarea contului Comisiei Europene şi altele; ieşiri de 403 milioane euro, reprezentand modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, plăţi de rate şi dobanzi în contul datoriei publice denominate în valută şi altele. La capitolul plăţi de rate şi dobanzi în contul datoriei publice denominate în valută se regăsesc rambursări de capital din împrumutul de la Fondul Monetar Internaţional pentru care Banca Naţională a Romaniei a plătit circa 120 milioane echivalent euro", arată BNR, într-un comunicat. Rezerva de aur s-a menţinut la 103,7 tone. În condiţiile evoluţiilor preţurilor internaţionale, valoarea acesteia s-a situat la 3,33 miliarde euro. "Rezervele internaţionale ale Romaniei (valute plus aur) la 30 septembrie 2015 au fost de 32.475 milioane euro, faţă de 32.669 milioane euro la 31 august 2015", menţionează BNR.
















În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
curios, acum 3128 zile, 22 ore, 2 minute, 17 secunde
Ce salariu o fi avand "desteptul" asta de la Consiliul Fiscal? Probabil unul de bugetar din administratie sau invatamant.
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.