Economic

Un roman a ajuns şef la o importantă instituţie din UE

Ziarul de Vrancea
25 sep 2015 927 vizualizări
şeful Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), Mişu Negriţoiu a fost numit pentru 2 ani la conducerea unei instituţii UE pentru supravegherea pieţei de capital

Şeful Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), Mişu Negriţoiu, a fost numit joi preşedinte al Comitetului pentru Analize Economice şi de Piaţă din cadrul Autorităţii Europene pentru Valori Mobiliare şi Pieţe (ESMA), cu un mandat de doi ani. Decizia a fost luată în cadrul reuniunii de la Paris, de joi, a Consiliului Supraveghetorilor ESMA, forul de conducere al autorităţii. Comitetul pentru Analize Economice şi de Piaţă este format din reprezentanţi ai autorităţilor competente în supravegherea pieţei de capital din cadrul UE şi beneficiază de expertiza unui grup de profesori în finanţe şi economie din mari universităţi europene şi analişti specializaţi în domeniul pieţelor financiare, se arată într-un comunicat al ASF. Principalele linii de acţiune pe care se concentrează comitetul sunt identificarea pro-activă şi evaluarea la nivel micro-prudenţial a evoluţiilor şi potenţialelor riscuri şi vulnerabilităţi de pe pieţele financiare, alături de realizarea unor analize cost-beneficiu şi de impact privind iniţiativele de reglementare şi supraveghere a pieţelor. "Dezvoltarea unor capacităţi de excelenţă în domeniul analizelor de piaţă şi al monitorizării evoluţiilor din sectorul financiar a devenit o cerinţă esenţială pentru exercitarea în mod eficient a rolului de supraveghere a entităţilor participante şi de protejare a consumatorilor, pe măsura provocărilor crescande din ultimii ani", a afirmat Negriţoiu, în comunicat. Comitetele permanente ale ESMA sunt coordonate de reprezentanţi ai autorităţilor naţionale în Consiliul Supraveghetorilor ESMA, desemnaţi pe baza experienţei profesionale acumulate în domeniul de activitate al fiecărui comitet.  Înfiinţată în 2011, ESMA reprezintă unul dintre pilonii Sistemului European de Supraveghere Financiară şi cooperează cu Autoritatea Bancară Europeană şi cu Autoritatea Europeană pentru Asigurări şi Pensii Ocupaţionale. Membru cu drepturi depline al ESMA, ASF este reprezentată în Consiliul Supraveghetorilor la nivel de preşedinte şi participă la activitatea de reglementare prin implicarea în activităţile comitetelor permanente şi ale grupurilor de lucru.




În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.