Statul Islamic bate dinari în aur, pentru a scăpa de sub ”sclavia” SUA
Statul Islamic a anunţat decizia într-o înregistrare video de o oră publicată de serviciul său media, al Hayat. Anul trecut, conducerea Stat Islamic şi-a însărcinat Trezoria cu baterea de monede în aur, argint şi cupru. Noii dinari au rolul să rupă cătuşele ”sistemului capitalist de sclavie reprezentat de o bucată de hartie numită dolar, a Rezervei Federale”, potrivit înregistrării care nu explică unde sunt turnate monedele nici cum vor fi distribuite sau cum vor înlocui banii aflaţi în circulaţie în teritoriile ocupate de grupare în Irak şi Siria. Statul Islamic a anunţat pentru prima oară intenţia de a emite primii bani în noiembrie 2014, la cinci luni după ce a ocupat oraşul Mosul din nordul Irakului, iar liderul Abu Bakr al-Baghdadi a anunţat înfiinţarea unui califat. Măsura a fost văzută de analişti ca parte a eforturilor grupării de a construi instituţiile unui stat funcţional. Jihadiştii au acumultat milioane de dolari, parţial prin colectarea de taxe şi prin capturarea de rafinării. Alte surse importate de finanţare sunt jafurile din bănci şi magazine de bijuterii, extorcări de bani, contrabandă şi răscumpărări. Organizaţia aplică pedepse brutale pentru cei care i se opun, inclusiv decapitări şi crucificări. Un economist din Bagdad, Basim Jameel, consideră că anunţul este o încercare de creştere a moralului luptătorilor Statului Islamic, care au suferit înfrangeri în timpul luptelor din ultimele luni, inclusiv pierderea oraşului Tikrit în luna martie. Turnarea monedelor este relativ uşoară, a arătat Jameel, în condiţiile în care aurarii din Mosul au importat în ultimii ani echipamente din Italia, fiecare cu o capacitate de a produce circa 5.000 de monede pe zi. Metalele preţioase provin probabil din bănci capturate de grupare, răscumpărări, casele creştinilor şi ale altor minorităţi care au fugit.