Economic

MOZAIC STIRI ECONOMICE: Agenţiile de turism, îngrijorate de greva controlorilor de trafic

Ziarul de Vrancea
27 aug 2015 369 vizualizări
Anunţul grevei generale a controlorilor de trafic aerian de la ROMATSA determină pierderi pentru agenţiile de turism, ca urmare a costurilor cu reprogramarea sau compensarea călătoriilor, iar clienţii sunt reticenţi să rezerve noi călătorii în această perioadă, potrivit ANAT.

Reprezentanţii ANAT spun că greva anunţată de sindicatele ROMATSA pentru 1 septembrie provoacă pierderi agenţiilor de turism, care vor fi nevoite să găsească soluţii pentru reprogramarea sau compensarea călătoriilor şi vacanţelor turiştilor, clienţi de business şi leisure, programate pentru sfarşitul lunii august şi începutul lunii septembrie. "Suntem într-o situaţie extrem de neplăcută faţă de clienţii noştri. Riscăm, în momentul de faţă, să stricăm planurile a mii de turişti, mulţi dintre ei avand rezervată vacanţa din timp, după propriile coordonate. Agenţiile vor face tot posibilul să găsească cele mai bune soluţii, însă chiar şi în aceste cazuri, s-ar putea să nu mulţumească pe toată lumea. Sperăm să se ajungă la o înţelegere şi să se renunţe la greva generală", a declarat Aurelian Marin, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism. Turoperatorii cu chartere pe destinaţii externe, peste 80 de zboruri săptămanale, în lunile august şi septembrie, caută împreună cu operatorii aerieni soluţii pentru transportul turiştilor spre şi dinspre destinaţiile de vacanţă. "Fie zborurile vor fi realizate mai devreme de data planificată sau amanate cu o zi, fie dirijate spre aeroporturi din afara Romaniei. Nu ştim deocamdată nimic sigur, pentru că nu ştim cat durează greva generală a angajaţilor ROMATSA. Obiectivul nostru, pentru care vom depune un efort imens şi ne va produce pierderi indiferent de soluţia adoptată, este ca turiştii noştri să nu simtă acut efectele acestei situaţii", spune la randul său Dan Goicea, preşedintele ANAT Bucureşti-Ilfov şi preşedinte al Comisiei Turoperatori/Outgoing a ANAT. Conducerea ANAT afirmă că încearcă să înţeleagă cauzele conflictului de la ROMATSA, dar pentru agenţiile de turism greva generală anunţată este o nouă lovitură, după ce, în această vară, au fost afectate şi de situaţia de criză din Grecia.

Petroliştii au nevoie urgent de 500 miliarde de dolari

Industria petrolului are nevoie de 500 de miliarde de dolari pentru ca producătorii să îşi poată plăti datoriile, iar unii ar putea să nu reuşească acest lucru, în condiţiile în care preţurile ţiţeiului se află la cel mai redus nivel din ultimele şase luni, relatează Bloomberg. Numărul obligaţiunilor companiilor de petrol şi gaze cu randamente de cel puţin 10% s-a triplat în ultimul an, astfel încat 168 de firme din America de Nord, Europa şi Asia au astfel de datorii, potrivit datelor deţinute de Bloomberg. Raportul dintre datoriile nete şi profiturile companiilor se află la cel mai ridicat nivel din ultimele două decenii. Dacă preţurile petrolului se vor menţine la circa 40 de dolari pe baril, şocul ar putea fi profund, consideră Kimberley Wood, partner pentru fuziuni şi achiziţii în industria petrolului la compania Norton Rose Fulbright în Londra. Preţul petrolului WTI, de referinţă la bursa din New York, este în urcare cu 3,7%, la 40 dolari pe baril. Cotaţia petrolului Brent, de referinţă la Londra, este în creştere cu 3,3%, la 44,14 dolari pe baril.

Încrederea în economia Franţei a urcat puternic

Încrederea oamenilor de afaceri în economia Franţei a urcat în august la cel mai ridicat nivel din ultimii patru ani, dar redresarea mult-aşteptată a investiţiilor lipseşte, economia nereuşind să accelereze redresarea, transmite Reuters. Un indice privind încrederea în economia Franţei, calculat de biroul de statistică INSEE, a crescut în august de la 99 de puncte în iulie la 100 de puncte, nivel care nu a mai fost atins din august 2011. Un alt indice, referitor la încrederea în industrie, a avansat la randul său de la 102 puncte la 103 puncte, fiind peste estimările analiştilor, care prognozau numai 101 puncte. „Datele pentru luna august nu includ prăbuşirea burselor asiatice, datele pe septembrie ar putea fi mai slabe”, a declarat Dominique Barbet, analist la BNP Paribas. O altă cercetare realizată de INSEE arată că oamenii de afaceri intenţionează să crească investiţiile în acest an cu numai 2%, în pofida scăderii semnificative a preţurilor materiilor prime. Rezultatul sondajului nu este o veste bună pentru Guvernul francez, care speră ca redresarea economică să fie susţinută de investiţii, după ce creşterea a stagnat în trimestrul al doilea din cauza cheltuielilor de consum reduse.

Întalnire importantă a celor mai influenţi bancheri

Oficiali ai Rezervei Federale (Fed) a Statelor Unite şi ai altor mari bănci centrale din lume vor discuta pană sambătă cauzele nivelului scăzut al inflaţiei, la reuniunea anuală organizată de Fed la Jackson Hole, relatează MarketWatch. Summit-ul a început ieri seară cu un dineu, urmat de două zile de discuţii, vineri şi sambătă. Vicepreşedintele Fed, Stanley Fischer, va prezenta sîmbătă opinia sa referitoare la evoluţia inflaţiei. Dacă inflaţia este scăzută din cauza redresării economice insuficiente, atunci creşterea dobanzilor de către Fed ar putea afecta economia americană. Preşedintele Rezervei Federale, Janet Yellen, a afirmat în epetate randuri că vrea să înceapă majorarea dobanzilor în acest an, cu două condiţii, iar una dintre acestea, continuarea îmbunătăţirii condiţiilor pe piaţa muncii, a fost îndeplinită în mare parte. Rata şomajului din SUA a scăzut în iulie la 5,3%. A doua condiţie este ca banca centrală americană să aibă suficientă încredere că inflaţia accelerează, dar acest lucru nu s-a întamplat. La acest lucru se adaugă faptul că salariile nu au crescut.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.