Economic

MOZAIC STIRI ECONOMICEE: Două noi scheme de garantare pentru start-up-uri şi IMM-uri

Ziarul de Vrancea
25 aug 2015 888 vizualizări
Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM) a propus Ministerului Finanţelor Publice două scheme de garantare, în numele şi în contul statului, dedicate start-up-urilor şi IMM-urilor aflate în dificultate.

O măsură vizează aplicarea unei scheme de minimis pentru susţinerea accesului la finanţare al întreprinderilor nou înfiinţate, iar cealaltă se referă la o schemă de ajutor de stat pentru garantarea de către FNGCIMM a finanţării măsurilor de salvare şi a planurilor de restructurare pentru IMM-uri aflate temporar în dificultate. "Nu putem vorbi de o stimulare reală a antreprenorilor fără a îmbunătăţi accesul acestora la finanţare. Schema de garantare pentru start-up asigură întreprinderilor aflate la început de drum o parte din garanţiile necesare obţinerii creditului necesar investiţiei iniţiale şi derulării afacerii", a declarat într-un comunicat Silvia Ciornei, preşedintele şi directorul general al FNGCIMM. În cadrul schemei de garantare pentru susţinerea accesului la finanţare al întreprinderilor nou înfiinţate, garanţiile vor fi acordate în numele şi în contul statului, în limita unui plafon alocat pentru toată durata de implementare a programului, în favoarea finanţatorilor care acordă credite beneficiarilor eligibili. În calitate de mandatar al statului, FNGCIMM va putea garanta credite de dezvoltare şi credite pentru capital de lucru, beneficiarilor eligibili de tipul întreprinderilor nou-înfiinţate (start-up), înregistrate la registrul comerţului cu cel mult 36 de luni înainte de data solicitării garantiei, care prezintă cel puţin o situaţie financiară semestrială/anuală depusă la administraţia financiară. Pentru creditele de investiţii, valoarea garanţiei va fi de maximum 300.000 lei, cu o perioadă de rambursare de maxim 5 ani, iar pentru liniile de credit valoarea garanţiei va fi de maximum 200.000 lei, cu o perioadă de rambursare de maxim 24 de luni. "Principalele avantaje ale Schemei de garantare propuse sunt: eliminarea principalei probleme a start-up-urilor în accesarea creditelor; lipsa garanţiilor; cost redus al garanţiei, rezultat din subvenţionarea parţială a comisionului de garantare; dobandă mai mică a creditului faţă de nivelul pieţei; stimularea instituţiilor de creditare în crearea de produse de finanţare care să se adreseze acestui segment de IMM-uri cu profil de risc ridicat", notează Fondul

Avansul creditelor a îngheţat din nou

Creditele pentru populaţie şi firme au înregistrat în iulie o scădere cu 1,3% (1,1% în termeni reali) faţă de iunie, la 212,37 miliarde lei, pe fondul reducerii împrumuturilor în valută cu 3,2%, însă pe primele şapte luni creditarea în lei a avansat cu 13,4%, iar soldul total s-a depreciat cu 0,7%. Creditul în lei a crescut cu 0,9% faţă de iunie (1,1% în termeni reali), la 103,33 miliarde lei, fiind mai mare cu 13,4% (15,4% în termeni reali) faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit datelor BNR. Împrumuturile acordate persoanelor fizice s-au situat la 47,48 miliarde lei, în urcare cu 3,3% faţă de iunie şi cu 26,5% comparativ cu iulie 2014. Cele pentru persoane juridice au scăzut cu 1,1% faţă de luna precedentă, la 55,85 miliarde lei, dar cu 4,3% peste nivelul de anul trecut. Pe de altă parte, creditul în valută exprimat în lei s-a plasat la circa 109,04 miliarde lei, în scădere cu 3,2% faţă de iunie (exprimat în euro s-a redus cu 1,8%) şi cu 11,2% în termeni anuali (exprimat în euro, s-a redus cu 10,9%). Finanţarea persoanelor fizice în valută a scăzut cu 3,9% faţă de iunie, la 56,73 miliarde lei, şi cu 10,3% comparativ cu iulie 2014. Creditarea firmelor a înregistrat un recul anual de 12,1%, la 52,3 miliarde euro, fiind în scădere cu 2,4% faţă de iunie. Creditul guvernamental s-a diminuat în iulie cu 2,6% faţă de iunie, la 85,49 miliarde lei, însă faţă de iulie 2014 a urcat cu 8,1% (10% în termeni reali). Depozitele firmelor şi populaţiei s-au redus în iulie cu 0,7% faţă de iunie, la aproape 229,25 miliarde lei, însă comparativ cu iulie anul trecut economisirea a crescut cu 7%. Depozitele în lei s-au situat la 150,06 miliarde lei, în scădere cu 1,2% faţă de iunie, dar în urcare cu 7,7% anualizat. Economiile populaţiei au crescut cu 0,2% faţă de iunie, la 88,2 miliarde lei, iar avansul anual a fost de 8,1% (9,9% în termeni reali). Pe de altă parte, soldul depozitelor atrase de la firme a scăzut cu 3,2%, la 61,85 miliarde lei, dar au crescut cu 7,2% comparativ cu iulie anul trecut (9% în termeni reali)..

Rusia restricţionează detergenţi ai P&G, Colgate-Palmolive şi Henkel
 
Autoritatea pentru siguranţa consumatorilor din Rusia, Rospotrebnadzor, a restricţionat vanzările de detergenţi ale unor companii precum Procter&Gamble, Colgate-Palmolive şi Henkel, din motive de siguranţă, relatează Bloomberg. Restricţiile se referă la detergenţi fabricaţi de aceste companii, precum şi de Clorox, Werner&Mertz şi alţi producători, care nu respectă normele de siguranţă toxicologică şi au fost retraşi de la vanzare din acest motiv. Rospotrebnadzor a precizat că sunt analizate şi alte chimicale şi detergenţi fabricaţi de alţi producători. Restricţiile au fost impuse pe fondul tensiunilor Rusiei cu Statele Unite şi Uniunea Europeană, legate de conflictul din Ucraina. Instituţia a descoperit anterior nereguli la Groupe Auchan, al treilea mare retailer prezent în Rusia, fiind posibil să interzică companiei franceze să mai producă alimente semipreparate. După ce Guvernul rus a prelungit interdicţia importurilor de anumite produse alimentare, autorităţile au cerut distrugerea publică a alimentelor importate ilegal.

83% dintre clienţi Volksbank au acceptat reconversia creditelor

Oferta Băncii Transilvania de conversie a creditelor în franci elveţieni din portofoliul Volksbank a fost acceptată de 14.712 clienţi, reprezentand 83,1% dintre clienţii vizaţi, iar aproape 3.000 de persoane au refuzat să semneze propunerea, potrivit rezultatelor finale anunţate marţi de BT. Astfel, 17.619 de clienţi cu credite în CHF, respectiv 99,5% dintre cei eligibili, s-au programat pe parcursul campaniei, derulată pană la 31 iulie, pentru a intra în posesia ofertei. Majoritatea celor care au acceptat conversia (95,9%) a optat pentru moneda naţională, iar restul pentru euro. Campania de conversie a implicat 530 de angajaţi ai celor două bănci, precum şi 200 de notari. "Mulţumim clienţilor Volksbank Romania pentru încredere, ne dorim ca această ofertă să fie începutul unei colaborări pozitive, pe termen lung", a declarat într-un comunicat directorul general al Băncii Transilvania, Omer Tetik.

Exporturile Germaniei au crescut cu 2,2%

Exporturile Germaniei au crescut cu 2,2% în trimestrul al doilea, fiind principalul motor al economiei, care a avansat cu 0,4%, potrivit datelor biroului federal de statistică, dar vanzările în străinătate riscă să încetinească din cauza problemelor economice din China, transmite Bloomberg. Consumul privat a urcat cu 0,2% în perioada analizată, în timp ce investiţiile de capital au scăzut cu 0,4%. Germania riscă o scădere a exporturilor ca efect a creşterii economice mai lente înregistrate de China, a doua mare economie a lumii. Potrivit estimărilor Bloomberg, avansul economiei chineze a încetinit în iulie la 6,6%. Capitalizarea burselor la nivel mondial a scăzut cu peste 5.000 de miliarde de dolari de cand autorităţile chineze au devalorizat yuanul, pe 11 august, luand prin surprindere pieţele. Decizia a alimentat temerile că încetinirea creşterii economice a Chinei va fi peste aşteptări. "Dacă China va înregistra o încetinire de lungă durată a creşterii economice, exporturile germane vor resimţi acest lucru. Aste nu înseamnă că va avea loc o prăbuşire a exporturilor, dar va trebui să ne luăm la revedere de la ratele ridicate de creştere", a declarat Andreas Scheuerle, analist la Dekabank, în Frankfurt.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.