Economic

România, cea mai bună perspectivă economică din regiune

Ziarul de Vrancea
13 aug 2015 460 vizualizări
Situaţia actuală a economiei este însă doar "acceptabilă"

Aşteptările analiştilor financiari privind evoluţia economiei României au înregistrat în august cea mai puternică îmbunătăţire în rândul ţărilor din Europa Centrală şi de Est, iar România a ajuns astfel să aibă cele mai bune perspective din regiune, alături de Slovacia.
Indicele care măsoară percepţia analiştilor pentru următoarele şase luni a crescut în august cu 18 puncte, la 50 de puncte, nivel înregistrat şi de Slovacia, dar în urma unui avans mai lent, de 15,4 puncte, potrivit unui sondaj întocmit de Centrul pentru Cercetare Economică Europeană din Mannheim (ZEW), cu sprijinul grupului austriac Erste.
Niciunul dintre analiştii consultaţi nu anticipează o înrăutăţire a situaţiei economice în România şi Slovacia în următoarele şase luni. În rândul ţărilor cu cele mai bune perspective din regiune, România şi Slovacia sunt urmate de Cehia (41 de puncte) şi Austria (38,9 puncte).
Situaţia actuală a economiei României este, însă, percepută de cei mai mulţi dintre analiştii financiari ca fiind doar "acceptabilă". Astfel, indicele care evaluează starea economiei în prezent situează România pe poziţia a patra în regiune, cu 20 de puncte, în urma Cehiei (45,5), Poloniei (43,5) şi Slovaciei (27,3).
Pentru regiunea Europa Centrală şi de Est, în care este inclusă şi Turcia, analiştii consultaţi de ZEW şi Erste şi-au îmbunătăţit uşor aşteptările privind evoluţia în următoarele şase luni. Percepţia privind situaţia actuală s-a înrăutăţit în august, însă aproape 86% din cei consultaţi consideră că starea economiei regiunii este "acceptabilă".
Regiunea Europa Centrală şi de Est include, în sondajul ZEW, Bulgaria, Croaţia, Cehia, Ungaria, Polonia, România, Serbia, Slovacia, Slovenia şi Turcia. La sondaj, efectuat în intervalul 27 iulie - 10 august, au participat 48 de analişti.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.