Economic

Surse: Grecia se apropie de un acord pentru obţinerea unui nou împrumut

Ziarul de Vrancea
9 aug 2015 1273 vizualizări
Data limită pentru o nouă înţelegere este 20 august

Grecia este pe cale să finalizeze proiectul de acord pe tema noului plan de asistenţă financiară şi ar putea primi până pe 20 august un împrumut-cheie, afirmă surse din cadrul Uniunii Europene citate de Reuters.
Atena negociază cu Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional un nou plan de asistenţă financiară, în valoare de 86 de miliarde de euro. Cele două părţi ar trebui să ajungă cel târziu pe 20 august la un compromis privind noul plan de asistenţă financiară, pentru a permite Guvernului de la Atena să ramburseze Băncii Centrale Europene 3,5 miliarde de euro pentru obligaţiuni care vor expira. Oficiali europeni de rang înalt au confirmat că se înregistrează progrese în negocierile Atenei cu reprezentanţii Grupului Bruxelles (Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană şi Fondul Monetar Internaţional). Germania a atras atenţia că negocierile nu trebuie grăbite. "Toată lumea lucrează la Planul A - un acord care să permită deblocarea unor fonduri înainte de 20 august", a declarat un oficial european.
Negocierile au fost reluate pe 20 iulie, la o săptămână după ce Eurogrupul şi Guvernul grec au stabilit condiţii pentru iniţierea celui de-al treilea plan de asistenţă financiară, care să permită evitarea falimentului Greciei şi rămânerea ţării în zona euro. "Suntem în ultima etapă a procedurilor pentru ajungerea la un acord cu instituţiile internaţionale. În pofida dificultăţilor cu care ne confruntăm, sperăm că acordul va pune capăt situaţiei de incertitudine privind viitorul Greciei în zona euro", declara miercuri Alexis Tsipras, premierul de extremă-stânga de la Atena.
Liderii zonei euro au ajuns, pe 13 iulie, la un acord cu partea elenă pentru negocierea unui al treilea program de asistenţă financiară, care să permită rămânerea Greciei în zona euro. Grecia şi-a asigurat restructurarea datoriilor şi finanţarea pe termen mediu în cadrul unei pachet în valoare de 86 de miliarde de euro care va permite ţării să rămână în zona euro. Grecia are o datorie totală de peste 320 de miliarde de euro, dintre care 65% către ţări din zona euro şi către FMI, iar 8,7% către Banca Centrală Europeană (BCE). Începând de la 1 iulie Grecia este, tehnic, în incapacitate de plăţi.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.