Economic

Cine sunt contribuabilii pentru care s-a anulat contribuţia la sănătate

Mihai Boicu
30 iul 2015 1446 vizualizări
Unele categorii de persoane fizice scapă de datorii pe o perioadă de trei ani

Contribuţia de asigurări sociale de sănătate a fost anulată pentru anumite categorii de persoane fizice prin Legea nr. 225/2015, începând cu 1 ianuarie 2012 şi până la 1 februarie 2015. “Amnistia” se aplică copiilor până la vârsta de 18 ani, tinerii între 18 ani şi 26 de ani, dacă sunt elevi, inclusiv absolvenţii de liceu până începerea anului universitar, dar nu mai mult de trei luni de la terminarea studiilor, ucenici sau studenţi. Dacă au realizat venituri din salarii sau asimiliate salariilor, veniturile din activităţi independente, venituri din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, pentru aceste venituri nu se anulează contribuţia de asigurări sociale de sănătate. Contribuţiile se anulează şi pentru tinerii cu vârsta de până la 26 de ani care provin din sistemul de protecţie a copilului. Dacă au realizat venituri din salarii sau asimilate salariilor, venituri din activităţi independente, venituri din activităţi agricole, silvicultură şi pisicicultură şi pentru cele acordate în baza Legea 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare, pentru aceste venituri nu se anulează contribuţia de asigurări de sănătate. De lege beneficiază şi soţul, soţia şi părinţii care nu au avut venituri proprii, aflaţi în întreţinerea unei pesoane asigurate, pentru venitul de calcul reprezentant de salariul minim brut pe ţară. Legea 225/2015 se aplică pesoanelor ale căror drepturi sunt stabilite prin decretul – lege nr. 118/1990. Persoanele cu handicap, pentru veniturile obţinute în baza Legii nr. 448/2006, bolnavii cu afecţiuni incluse în programele naţionale de sănătate stabilite de Ministerul Sănătăţii, femeile însărcinate şi lăuzele beneficiază şi ele de prevederile legii. “Persoanele fizice care se încadrează în prevederile de mai sus şi nu beneficiează de anularea din oficiu a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, vor prezenta organului fiscal documentul justificativ care atestă calitatea de asigurat fără plata contribuţiei. Anularea contribuţiei se face prin depunerea unei cereri la organul fiscal de către persoane fizice la care se anexează documentul eliberat de CNAS”, se arată într-un comunicat de presă al Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Vrancea. (M. B.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.