Economic

Evazionistul de la Homocea a scăpat de închisoare

Gabriel Sava
26 iul 2015 1391 vizualizări
Curtea de Apel de la Galaţi a menţinut vineri decizia Tribunalului Vrancea în ceea ce îl priveşte pe bărbatul de 47 de ani din Homocea, cercetat sub aspectul comiterii de evaziune fiscală.

“Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea împotriva încheierii de şedinţă din data de 14.07.2015 pronunţată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr. 1423/91/2015. Definitivă”, este decizia luată de Curtea de Apel la contestaţia procurorilor vrânceni. Laica şi Rusu Zanfir, care a fost pus sub control judiciar, sunt acuzaţi de evaziune fiscală. Cei doi au ajuns în atenţia poliţiştilor după ce au păcălit alte trei persoane din Homocea să-şi deschidă firme: Sirius Creative Company, Unic Prod Meat SRL Bucureşti şi Lupu AgriInvest SRL  Bucureşti. “În sarcina celor doi s-a reţinut faptul că în perioada 2010 - 2011 au determinat două femei şi un bărbat, toţi din comuna Homocea, să înfiinţeze trei firme cu sediile în municipiul Bucureşti, după care au preluat actele şi ştampilele societăţilor şi au desfăşurat activităţi comerciale în numele acestora, fără a evidenţia în actele contabile operaţiunile şi veniturile realizate. Astfel a fost creat un prejudiciu bugetului consolidat al statului în sumă totală de 1.038.818 lei, reprezentând TVA şi impozit pe profit”, au precizat poliţiştii vrânceni. Cercetările continuă pentru a se vedea dacă cei doi au derulat afaceri ilegale şi cu alte societăţi comerciale. (G. SAVA)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.