Economic

MOZAIC STIRI ECONOMICE: Cel mai modern punct de trecere a frontierei a fost dat în folosinţă

Ziarul de Vrancea
12 iul 2015 794 vizualizări
Ministrul Fondurilor Europene, Marius Nica, şi vicepremierul ungar Semjen Zsolt au tăiat panglica inaugurală a Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II - Csanadpalota, la eveniment fiind prezent şi premierul Victor Ponta, care a venit sprijinindu-se în carje

Panglica inaugurală a fost tăiată chiar pe linia de frontieră, la 500 de metri de punctul de control Nădlac II, în prezenţa a numeroşi oficiali şi invitaţi din cele două ţări. Între punctul de control Nădlac II şi faşia de frontieră, pe o distanţă de 500 de metri, a fost format un culoar mărginit de zeci de poliţişti de frontieră romani, care au avut în maini drapelul Romaniei. Prin acest culoar a trecut coloana oficială a premierului Ponta, pană la locul de întalnire. Victor Ponta a coborat din maşină sprijinindu-se cu ambele maini în carje şi a asistat la tăierea panglicii de către ministrul Fondurilor Europene, Marius Nica, şi de vicepremierul Ungariei Semjen Zsolt. După tăierea panglicii, oficialii nu au făcut declaraţii, urmand să ţină discursuri pe un podium amenajat în Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II. Punctul de frontieră va fi deschis circulaţiei publice sambătă, la ora 15.00, odată cu deschiderea lotului II al Autostrăzii Nădlac-Arad, cuprins între Pecica şi Arad. Noul punct de control de la graniţă, aflat la joncţiunea A1 (RO) şi M43 (H), se va numi Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II (RO) - Csanadpalota (H). Punctul de frontieră se află pe teritoriul Romaniei, la aproximativ zece kilometri de Vama Nădlac, situată pe DN 7. Noul punct de control are 20 de benzi de circulaţie, respectiv cate zece pe fiecare sens, cu cate zece cabine duble, în care vor sta poliţişti de frontieră romani şi ungari. Suprafaţa punctului Nădlac II este de 22 de hectare şi este complet supravegheată video. De asemenea, camerele instalate la cabinele de control identifică automat numerele de înmatriculare ale maşinilor, iar programele informatice afişează dacă maşinile sunt furate sau dacă au vigneta plătită. Din cele zece benzi de pe fiecare sens, patru sunt pentru autoturisme, patru sunt pentru automarfare, nefiind inclus transportul de mărfuri ce trebuie controlate fitosanitar şi veterinar şi transportul de mărfuri periculoase, iar două sunt pentru autocare.

Samsung grăbeşte lansarea noii versiuni Galaxy Note

Grupul sud-coreean Samsung Electronics Co a decis să urgenteze cu cateva săptămani lansarea următoarei generaţii phabletei Galaxy Note, în încercarea de a dobandi un uşor avans înainte ca rivalul american Apple să lanseze noua sa generaţie de telefoane iPhone, a declarat vineri pentru Reuters o sursă din interiorul companiei. Potrivit sursei, cel mai mare producător mondial de smartphone-uri va lansa o nouă versiune a phabletei Galaxy Note, cea de a cincea, la mijlocul lunii august, în condiţiile în care, în mod tradiţional, precedentele versiuni au fost lansate în septembrie. Prima generaţie de Galaxy Note a fost lansată la salonului IFA de la Berlin din luna septembrie 2011 fiind primul produs din categoria 'phablet', o încrucişare între telefon şi tabletă. Începand de atunci, Samsung a profitat de fiecare ediţie a salonului de la Berlin pentru a lansa un nou model de Galaxy Note. O lansare pe piaţă la mijlocul lunii august ar da Galaxy Note 5 un anumit răgaz pană la mijlocul lunii septembrie, cand în mod normal grupul american Apple lansează o nouă versiune de telefoane iPhone, un produs a cărui popularitate are potenţialul de a monopoliza atenţia media şi consumatorilor timp de mai multe săptămani.

De ce a fost anulat Summitul UE privind datoriei Grecia

Summitul de urgenţă al celor 28 de şefi de stat şi de guverne din UE de ieri a fost anulat, pentru ca negocierile "foarte dificile" în vederea ajungerii la un acord asupra unui al treilea plan de salvare a Greciei de la faliment să continue, anunţă Donald Tussk, relatează BBC News online. Miniştrii Finanţelor din zona euro şi-au suspendat în noaptea de sambătă spre duminică reuniunea, după aproximativ nouă ore de negocieri, şi urmau să reia discuţiile duminică înainte la pranz. Preşedintele Consiliului European Donald Tusk a declarat că reuniunea liderilor din cadrul Eurogrupului va avea loc, aşa cum s-a programat, duminică, la ora 14.00 GMT (17.00, ora Romaniei) şi că va "dura pană încheiem un acord cu Grecia". În cazul în care nu se ajunge la un acord, există temeri că Grecia ar putea intra în faliment şi ieşi din zona euro. Negocierile-maraton de sambătă s-au încheiat fără să se ajungă la un acord, iar Jeroen Dijsselbloem, preşedintele Eurogrupului, le-a catalogat drept "foarte dificile". "Am purtat discuţii în profunzime despre propunerile Greciei, problema credibilităţii şi încrederii a fost discutată şi, desigur, problemele financiare implicate, dar nu ne-am încheiat discuţiile", le-a spus Dijsselbloem jurnaliştilor, la ieşirea de la negocieri.

Finlanda, somată de către Parlament să negocieze un Grexi

Ministrul finlandez al Finanţelor Alexander Stubb a fost somat sambătă de către Parlamentul ţării sale să negocieze o ieşire a Greciei din zona euro (Grexit), a anunţat sambătă seara televiziunea publică Yle, relatează AFP în pagina electronică. Deputaţi şi reprezentanţi ai Ministerului finlandez de Finanţe s-au reunit sambătă după-amiaza la Helsinki pentru a defini mandatul Guvernului în cadrul negocierilor în curs la Bruxelles. Potrivit unor surse apropiate acestor negocieri, citate de Yle, partidul eurosceptic Adevăraţii Finlandezi a cerut ca Finlanda să se opună unui nou plan de ajutorare din partea zonei euro pentru Grecia şi ca Helsinki să susţină ideea unui Grexit. Acest partid, care a devenit a doua forţă politică din ţară în urma alegerilor din aprilie, ar fi ameninţat că va ieşi din coaliţia guvernamentală finlandeză, potrivit Yle. Preşedintele formaţiunii, Timo Soini, ministru de Externe, repetă de mai multe luni că Grecia îşi va rezolva problemele economice abandonand zona euro şi devalorizandu-şi moneda.





În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.