Economic

Dunca: Mi-aş dori să-mi permită legea să suspend activitatea băncilor

Ziarul de Vrancea
9 iul 2015 1028 vizualizări
“Chiar îşi bat joc de romani, chiar nu vor să înţeleagă că romanii sunt în imposibilitatea de a-şi plăti creditele şi de a ajunge în stradă cu familiile”, a afirmat ieri Marius Dunca, şeful de la Protecţia Consumatorului

ANPC efectuează controale tematice la toate băncile care au în portofolii credite în franci elveţieni, dar şi la celelalte implicate în procese, a declarat preşedintele autorităţii, Marius Dunca, care a precizat că şi-ar dori să-i permită legea să suspende băncilor creditarea. "Avem un control tematic la operatorii financiar-bancari. Dacă nu ne-au primit să fim prezenţi la negocieri (cele organizate de AURSF împreună cu reprezentanţii debitorilor în franci elveţieni - n.r.), ne primesc sigur ca organ de control. Mi-aş dori să-mi permită legea să le suspend activitatea de creditare către persoane fizice. Caut în legislaţie portiţa care-mi permite acest lucru", a afirmat Dunca la o conferinţă de presă organizată împreună cu Asociaţia Utilizatorilor Romani de Servicii Financiare (AURSF) şi Grupul Clienţilor cu Credite în CHF (GCCC), după finalizarea negocierilor cu băncile pe tema creditelor în franci elveţieni. ANPC va verifica dacă "măsurile de reglare a deficienţelor" au fost luate de către instituţiile de credit, iar acestea să dovedească cum au soluţionat problemele clienţilor, preşedintele autorităţii precizand că băcnile nu au venit cu nicio măsură în sprijinul debitorilor. Controalele au loc la toate băncile care au oferit credite în franci elveţieni şi la toate celelalte cu care ANPC are procese. "Avem decizii definitive care nu sunt puse în aplicare. Chiar îşi bat joc de romani, chiar nu vor să înţeleagă că romanii sunt în imposibilitatea de a-şi plăti creditele şi de a ajunge în stradă cu familiile. La nivel de declaraţii, toţi operatorii financiar-bancari sunt aşi, dar cand să pună în aplicare măsurile declarate ...", a spus Dunca. El a punctat că autoritatea mai are 33 de dosare în instanţă împotriva băncilor şi încă patru dosare în curs de depunere, adăugand că va comunica mai multe detalii după finalizarea controalelor tematice. ANPC a primit de la începutul anului 2.296 de reclamaţii de la clienţii băncilor, din care a ajuns la soluţionare amiabilă în 389 de cazuri. "S-au restituit consumatorilor 425.000 de lei, 8.000 de euro şi circa 21.000 de franci elveţieni, nesemnificativ din punctul meu de vedere", a completat preşedintele autorităţii.



















În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.