Iohannis face declaraţii incediare în privinţa crizei din Grecia
Preşedintele Klaus Iohannis spune că, dacă criza din Grecia va continua, vor fi afectate şi Romania, şi Uniunea Europeană, şi NATO, adăugand că nu crede că ”cineva este atat de naiv încat să creadă că ieşirea Greciei din zona euro nu ar afecta pe toată lumea”. ”În ceea ce priveşte Grecia, nu trebuie să ne facem niciun fel de iluzie, dacă criza continuă şi nu se găseşte o soluţie, atunci situaţia dificilă în care va intra Grecia ne va afecta pe toţi. Şi pe noi Romania, şi pe noi Uniunea Europeană, şi pe noi NATO. Sigur, în grade diferite, dar nu cred că cineva este atat de naiv încat să creadă că ieşirea Greciei din zona euro, de exemplu, nu ar afecta pe toată lumea. Din acest motiv, cred că este foarte important să se caute în continuare căi pentru a atenua criza şi pentru a găsi soluţii de ieşire din criză”, a spus şeful statului, joi, în conferinţa de presă susţinută la finalul întrevederii cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg. El a precizat că la ultimul Consiliu European s-a decis, consensual, că negocierile în această fază nu se poartă în Consiliul European, pentru că nu acolo este locul lor, ci se poartă negocieri între reprezentanţii Greciei, respectiv instituţiile financiare şi miniştrii de finanţe. ”Faptul că în Grecia se organizează un referedum a dus la soluţia pe care o cunoaşteţi, pe termen scurt, de a aştepta rezultatele referendumului şi de a decide ulterior ce se poate face”, a adăugat Iohannis. Programul de asistenţă financiară în valoare de 240 de miliarde de euro, din care Grecia mai are de primit 7,2 miliarde de euro, s-a încheiat marţi, aceeaşi zi în care statul elen trebuia să facă plata către FMI. Grecia a intrat, tehnic, în incapacitate de plăţi, în contextul în care nu a putut plăti tranşa de 1,6 miliarde de euro către Fondul Monetar Internaţional. Miniştrii Finanţelor ai ţărilor din zona euro, reuniţi în teleconferinţă marţi seară, au respins cererea Greciei de prelungire a planului de asistenţă financiară.
Grecia va introduce o monedă paralelă
Guvernul din Grecia, condus de premierul de extremă-stanga Alexis Tsipras, intenţionează să introducă o monedă paralelă, paritară cu euro, în cazul în care majoritatea grecilor vor respinge la referendum măsurile de austeritate propuse de Grupul Bruxelles, afirmă surse citate de Corriere della Sera. Guvernul de la Atena a pregătit planuri pentru scenariile posibile după referendumul de duminică, pe tema pachetului de reforme propus de Grupul Bruxelles - format din Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană şi Fondul Monetar Internaţional. În cazul în care majoritatea grecilor se vor pronunţa împotriva măsurilor de austeritate, Guvernul ar intenţiona să introducă o monedă paralelă, drahma, teoretic paritară cu euro, o situaţie care practic ar însemna ieşirea Greciei din zona euro, deşi premierul Alexis Tsipras a dat asigurări că acest lucru nu se va întampla. "Analizăm introducerea unui vehicul monetar paralel, necesar pentru recapitalizarea băncilor şi pentru a permite deschiderea acestora înainte de izbucnirea unor revolte", a declarat Yannis Varoufakis, ministrul grec de Finanţe. "Ar fi un fel de ucrainizare, dar, pentru a o evita, analizăm modul de funcţionare a monedelor online precum Bitcoin", a spus Varoufakis.