Economic

MOZAIC STIRI ECONOMICE: IMM-urile pot lua credite de 100 milioane euro cu dobanzi subvenţionate

Ziarul de Vrancea
24 iun 2015 1022 vizualizări
Imprumuturile se acordă prin intermediul programului JEREMIE u băncile care acordă astfel de credite sunt: Banca Transilvania, BRD Groupe Societe Generale, CEC Bank, ProCredit Bank şi Raiffeisen Bank

IMM-urile vor putea atrage finanţări de 100 milioane euro pentru investiţii şi capital de lucru cu dobanzi subvenţionate şi garanţii reduse, de la cinci bănci, după ce Romania a suplimentat cu 50 milioane euro resursele pentru programul JEREMIE, alocate din fondurile structurale 2007-2013. Fondurile au fost obţinute printr-o alocare suplimentară din cadrul Programului Operaţional Sectorial "Creşterea Competitivităţii Economice" 2007-2013 (POSCCE), cofinanţat din Fondul European Regional pentru Dezvoltare. Instrumentele financiare finanţate din fonduri structurale sunt implementate în Romania de către Fondul European de Investiţii (FEI), parte din Grupul Băncii Europene de Investiţii, se arată într-un comunicat al FEI. Suma de 50 milioane euro se adaugă bugetului deja alocat celor cinci bănci participante, respectiv Banca Transilvania, BRD Groupe Societe Generale, CEC Bank, ProCredit Bank şi Raiffeisen Bank. Acestea vor acorda în cadrul instrumentului noi credite în valoare totală de 250 de milioane de euro pană la încheierea implementării. Pană în prezent au fost deja acordate credite de circa 130 milioane euro din total, în baza finanţării iniţiale din 2014. Împrumuturile vor fi acordate direct de către bănci în condiţiile prevăzute în schema relevantă de ajutoare de minimis. "Ne bucură reconfirmarea faptului că instrumentele financiare finanţate din fonduri structurale răspund nevoilor întreprinderilor mici şi mijlocii din Romania în această perioadă dificilă. (...) Acum, că am demonstrat că fondurile structurale pot fi utilizate eficient pentru a susţine accesul IMM-urilor la finanţare, statele membre pot porni de la o bază solidă pentru a implementa în continuare acest tip de instrumente în noua perioadă de programare", a declarat în comunicat Hubert Cottogni, director adjunct al FEI. IMM-urile vor putea accesa astfel credite pentru investiţii şi capital de lucru, beneficiind de o dobandă redusă semnificativ faţă de nivelul pieţei şi de cerinţe reduse de garanţii. Alt instrument financiar care a fost finanţat din POSCCE este garanţia de portofoliu (instrument finalizat), prin care s-au acordat aproape 3.000 de finanţări noi în valoare totală de 300 milioane euro. JEREMIE (Joint European Resources for Micro to Medium Enterprises) este o iniţiativă comună a Comisiei Europene şi a Băncii Europene de Investiţii, care are ca obiectiv creşterea accesului la finanţare pentru IMM-urile din Uniunea Europeană în cadrul Fondurilor Structurale pentru perioada 2007-2013.

Creditorii Greciei au prezentat Guvernului noi cereri

Creditorii Greciei au trimis miercuri Guvernului elen termeni revizuiţi pentru acordul necesar deblocării fondurilor de salvare, în timp ce premierul Alexis Tsipras şi-a exprimat nerîncrederea că lista sa de propuneri este insuficientă, relatează Bloomberg. Setul revizuit de măsuri a fost transmis guvernului grec în dimineaţa zilei de miercuri, a declarat o persoană apropiată situaţiei. Noii termeni au fost trimişi lui Tsipras în timp ce acesta se pregătea să plece la o întalnire la Bruxelles cu creditorii instituţionali ai Greciei, respectiv cu preşedintele Băncii Centrale Europene Mario Draghi, directorul general al FMI Christine Lagarde şi preşedintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker, într-un efort de a ajunge la un acord înainte de expirarea programului de salvare de 240 de miliarde de dolari şi scadenţa unor datorii de 1,54 miliarde de euro către FMI, pe 30 iunie. Grecia mai are de primit 7,2 miliarde de euro din programul de salvare. "Mai sunt multe de făcut. Nu am ajuns încă la un acord", a declarat ministrul danez de Finanţe Jeroen Dijsselbloem, care prezidează reuniunile omologilor săi din zona euro. Tsipras a declarat miercuri, înainte de plecarea la Bruxelles, că unii creditori ai Greciei nu acceptă propunerile de reformă făcute de autorităţile de la Atena pentru deblocarea ajutorului financiar, informaţie care a dus la scăderea cotaţiilor acţiunilor europene şi a euro. "Insistenţa anumitor instituţii de a respinge măsurile parametrice nu s-a mai întamplat, nu în cazul Irlandei şi Portugaliei", a scris Tsipras pe contul său de Twitter. El a arătat că această poziţie sugerează că fie nu vor un acord, fie servesc anumite interese. În urma declaraţiilor premierului elen, indicele Stoxx Europe 600 a scăzut cu 0,5%, iar indicele ASE al bursei din Atena cu 3,2%. Indicele DAX al bursei din Frankfurt este în coborare cu 1%, FTSE MIB al bursei din Milano cu 0,9%, în timp ce indicele IBEX 35 din Madrid este în declin cu 1,4%. Euro a cscăzut la randul lui sub nivelul de 1,12 vdolari pe unitate. Tsipras a propus luni un program de măsuri care include majorări de taxe pentru companii şi persoanele cu venituri ridicate, pentru respectarea ţiuntelor fiscale solicitate de creditori în schimbul ajutorului financiar. Analiştii consideră că poate fi găsită o soluţie, chiar dacă mai sunt de depăşit obstacole precum votul din Parlamentele Greciei şi Germaniei şi o soluţie de plată a datoriei către FMI.

Furturile din magazine au costat retailerii 44 de miliarde de dolari

Furturile din magazine efectuate de clienţi şi angajaţi, fraudele furnizorilor şi erorile administrative au costat retailerii din Statele Unite 44 de miliarde de dolari în 2014, potrivit unui studiu realizat de Federaţia Naţională pentru Comerţ şi Universitatea din Florida, transmite Reuters. Potrivit sondajului realizat în perioada martie-aprilie, la care au participat 100 de directori pentru prevenirea pierderilor din diferite sectoare de retail, pierderile de acest tip au reprezentat 1,38% din vanzările totale de retail, care s-au ridicat anul trecut la 3.190 miliarde de dolari. Cea mai mare parte a acestor pierderi, de 38%, a fost reprezentată de furturile din magazine făcute de clienţi, urmate de furturile angajaţilor (34,5%), furturile administrative (16,5%), fraudele sau erorile vanzătorilor (6,8%) şi cauze necunoscute (6,1%). "O idee greşită des întalnită este aceea că retailerii pot absorbi pierderea provocată de furtul unei acadele sau a unei perechi de blugi. Adevărul este că industria pierde anual miliarde de dolari care ar putea fi folosite pentru capitalul uman, promoţii sau alte afaceri”, a declarat Bob Moraca, vicepreşedinte ale Federaţiei. Între directorii intervievaţi, 39,4% au spus că bugetul alocat în 2015 prevenirii fraudelor este mai mare faţă de anul trecut, 36,6% că este similar, iar 23,9% că este mai redus. În 2014, bugetele pentru prevenirea pierderilor au reprezentat în medie sub 1% din totalul vanzărilor.

ASF a aprobat înfiinţarea Institutului de Studii Financiare

Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) a aprobat înfiinţarea Institutului de Studii Financiare, prin fuziunea Institutului de Management în Asigurări cu Institutul de Asigurării, precum şi statutul institutului. Noua entitate are ca obiective principale realizarea de studii şi cercetări în domeniul financiar, elaborarea de propuneri legislative, norme tehnice şi principii profesionale pentru pieţele financiare, se arată într-un comunicat al ASF. Totodată, acesta va avea printre atribuţii organizarea de cursuri de pregătire, perfecţionarea şi specializarea persoanelor care lucrează în domeniul financiar, precum şi derularea unor programe de informare. Membrii Consiliului au dezbătut şi aprobat Raportul Anual al ASF pentru anul trecut, document care include principalele repere ale activităţii instituţiei din anul precedent, situaţiile financiare şi raportul de audit. Raportul anual va fi prezentat Parlamentului şi ulterior va fi afişat public pe site-ul autorităţii.

Zeci de mii de jucării contrafăcute, descoperite în Port

Zeci de mii de jucării contrafăcute, cu o valoare de piaţă de peste trei milioane de lei, au fost descoperite într-un container ajuns în Portul Constanţa Sud din China, administratorii firmei importatoare, un turc şi un roman din Constanţa, fiind cercetaţi penal. Potrivit Gărzii de Coastă, poliţiştii de frontieră din Portul Constanţa Sud - Agigea au constituit o echipă comună de control împreună cu lucrători vamali şi au descoperit, într-un container sosit din China pentru o societate comercială cu sediul în municipiul Constanţa, aproape 35.000 de seturi de jocuri Lego, susceptibile a fi contrafăcute, cu o valoare de peste 3.130.000 de lei, dacă ar fi fost comercializate pe piaţă la preţul jucăriilor originale. Întreaga cantitate de marfă a fost indisponibilizată de vameşi pană la finalizarea cercetărilor, iar poliţiştii de frontieră le-au întocmit administratorilor societăţii comerciale importatoare, un cetăţean roman de 45 de ani şi un cetăţean turc de 51 de ani, dosar penal pentru punere în circulaţie, fără drept, a unui produs purtand o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate.

Economia SUA s-a contractat mai puţin decat estimările iniţiale

Economia Statelor Unite s-a contractat cu 0,2% în primul trimestru, sub estimarea iniţială a autorităţilor de 0,7%, datorită cheltuielilor de consum mai mari şi a unui declin mai mic al exporturilor, relatează MarketWatch. Creşterea cheltuielilor de consum, principalul motor pentru economia americană, a fost revizuită de la 1,8% la 2,1%, reflectand cheltuielile mai mari pentru mesele în oraş şi serviciile de transport. Investiţiile din sectorul privat au crescut cu 2,4%, peste ritmul de 0,7% anticipat iniţial, datorită cheltuielilor mai mari pentru construcţia de locuinţe şi crearea de stocuri. Valoarea stocurilor, care este luată în considerare la calculul PIB, a urcat cu 99,5 miliarde de dolari în loc de 95 de miliarde de dolari. Exporturile au scăzut cu 5,9%, în loc de 7,6%, în timp ce importurile au avansat cu 7,1%, în loc de 5,6%.












În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.