Economic

40% dintre angajaţii marilor companii văd corupţie peste tot în Romania

Ziarul de Vrancea
11 iun 2015 566 vizualizări
Nivelul este însă mai redus decat în Europa de Est, unde ajunge la 63%

Aproape 4 din 10 angajaţi din companiile mari din Romania consideră corupţia un fenomen generalizat, în sensul că practicile de dare şi luare de mită sunt extinse în mediul de afaceri local, însă nivelul este mai redus decat în Europa de Est, unde ajunge la 63%, potrivit unui studiu EY. "Cu toate că acest fapt este îngrijorător, dacă privim cu atenţie realizăm că în Estul Europei percepţia generală privind corupţia este mai mare (63%), iar în ţările cu o dezvoltare-rapidă aceasta atinge 61%. De asemenea, participanţii la studiu sunt mai optimişti in ceea ce priveşte măsurile anti-corupţie comparativ cu situaţia din ultimii doi ani", a declarat într-un comunicat Laura Lică-Banu, senior manager în cadrul EY Romania. Studiul EY "Fraud Survey", realizat la nivel global pe un eşantion de 3.800 de angajaţi din companii de mari dimensiuni, inclusiv din Romania, arată o corelaţie clară între companiile care sunt în creştere şi aplicarea cu stricteţe a regulilor de conformitate, în timp ce managementul poate fi tentat să îşi asume riscuri pentru a accelera creşterea pe termen scurt. Respondenţii ale căror activităţi au cunoscut o creştere a veniturilor în ultimii doi ani sunt cel mai probabil capabili să-şi evalueze standardele etice aplicabile de către companie ca fiind "foarte bune", să aibă sau să cunoască politicile anti-mită /anti-corupţie adoptate de companie şi să observe care sunt operaţiunile pe piaţă care îndeplinesc aceleaşi standarde etice. "Mediul de afaceri din Romania se mişcă în direcţia bună. Există un angajament mai serios din partea managementului companiilor pe linia comunicării politicilor anticorupţie şi a acordării unei atenţii speciale riscului reputaţional care le poate afecta afacerea. Răspunsurile arată o creştere a conştientizării companiilor asupra necesităţii de a adopta programe de conformitate anti-corupţie şi de a monitoriza conflictele de interes. Trebuie să continuăm să punem cărămizi pe această bază", a mai spus Lică-Banu. Studiul relevă că firmele din Romania au început să lucreze la adoptarea unor programe de conformitate eficiente. Astfel, 58% dintre participanţii la studiu au menţionat că au fost adoptate politici anticorupţie de către companii sau că sunt conştienţi de existenţa acestora, jumtate dintre respondenţi consideră utile sesiunile de instruire anti-corupţie şi 52% spun că raportul transmis pe canalul de avertizare al companiilor este urmat de către o acţiune a managementului faţă de cel care a încălcat regulile anticorupţie. Deşi la nivel global nu toţi managerii comunică angajamentul lor de respectare a unor standarde înalte din punct de vedere etic, participanţii de pe piaţa din Romania sunt mult mai încrezători privind deciziile de management, 51% dintre respondenţi indicand că managementul lor superior face dovada respectării unor standarde înalte din punct de vedere etic atunci cand îşi gestionează afacerile. "Încă există o presiune mare pentru companii, de a-şi dezvolta business-ul. Studiul relevă clar încrederea că o procedură eficientă de conformitate şi un management corespunzător al riscurilor de fraudă şi corupţie vor asigura sustenabilitatea afacerii", apreciază Burcin Atakan, director executiv şi liderul departamentului de investigare a fraudelor al EY Romania.




În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.