Economic

Motivul revoltător pentru care vinurile de Vrancea nu pot participa la un târg internaţional

Mihai Boicu
9 iun 2015 1495 vizualizări
Zece firme, dintre care două din Vrancea, ar trebui să participe la o expoziţie de vinuri din Franţa, la care s-au înscris cu un an înainte u Ministerul Economiei nu a fost însă în stare să găsească o firmă care să se ocupe de standul României u târgul începe duminica viitoare şi nu se ştie dacă ministerul va găsi o soluţie de ultim moment

Incompetenţa Ministerului Economiei, Comerţului şi Turismului este la un pas de a compromite participarea producătorilor de vinuri la una dintre cele mai prestigoase expoziţii de vinuri, Vinexpo Bordeaux, din Franţa. Zece firme s-au înscris încă de anul trecut la acest eveniment, printre care şi doi producători din Vrancea: Crama Gîrboiu şi Senator Wine. Expoziţia este organizată o dată la doi ani, iar la fiecare ediţie au fost peste 2.000 de expozanţi şi în jur de 50.000 de vizitatori din întreaga lume. Producătorii de vinuri şi-au îndeplinit toate obligaţiile şi şi-au achitat cheltuielile de participare, urmând ca Ministerul Economiei să desemneze o firmă care să se ocupe de organizarea standului. Numai că incompetenţa angajaţilor ministerului a atins ridicolul şi abia în această lună a început căutarea unei firme de specialitate, având în vedere că expoziţia începe pe 14 iunie, adică în acestă duminică. „Noi ne-am înscris de anul trecut la această expoziţie, am rezervat camere pentru cinci zile, am achiziţionat bilete de avion şi ne-am trezit ieri că nu mai putem participa deoarece nu are cine să se ocupe de standul Romaniei. Noi ne zbatem să facem cunoscute vinurile romaneşti, dar nu suntem sprijiniţi deloc. Aceste expoziţii sunt foarte importante şi trebuie să participi la zeci ca să convingi, de exemplu, pe cineva din Japonia de calitatea vinurilor tale. Nu se doreşte să ne facem cunoscute vinurile pe plan internaţional. În timp ce se permitea aducerea în ţară a unor vinuri din Spania la preţul 0,28 de cenţi litrul, noi nu putem să ne facem vinurile cunoscute, deşi au fost premiate la competiţii internaţionale”, a declarat omul de afaceri Constantin Gîrboiu, deţinătorul Cramei Gîrboiu.

Producătorii şi-au plătit deja participarea

Producătorii au scos din buzunar câteva mii de euro pentru a participa la acest targ, pe bilete, cazare, transportul vinului. De asemenea, fiecare din cei 10 trebuie să plătească câte 600 de euro, din taxa pe care o are ţara noastră de plătit, de circa 55.000 de euro. În acest timp, se pare pentru că anul trecut nu şi-a achitat obligaţiile, iar la licitaţiile organizate de Ministerul Economiei săptămâna trecută nu a venit nimeni. „La licitaţiile organizate de Ministerul Economiei nu s-au prezentat firme prestatoare de servicii pentru organizare târguri internaţionale. Licitaţia a fost organizată abia săptămăna trecută. Ministerul a programat târziu licitaţia, nu s-a prezentat nicio firmă, iar acum se încearcă găsirea unei soluţii. Producătorii şi noi facem înscrierea cu un înainte, iar cu trei luni înainte trimitem ministerului dosarele producătorilor participanţi pentru avizare”, ne-a declarat Ioan Ştefan, directorul executiv al Asociaţiei Exportatorilor şi Producătorilor de Vinuri (APEV) din Romania. De asemenea, Dana Pavelescu, secretar general al comisiei de agricultură din PNL, a atrast ieri atenţia, într-un comunicat de presă, că ministerul nu şi-ar fi plătit nici contribuţia de 60.000 de euro pentru a putea participa la acest eveniment, punând ţara noastră într-o situaţie jenantă. (Mihai BOICU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
danb, acum 3233 zile, 19 ore, 43 minute, 27 secunde
Aici dom Garboiu mananca rahat si sta la pomana. Daca e firma serioasa ce treaba are el cu standul Romaniei, sa-i plateasca statul stand ? Ce BMW sau Daimler stau la pomana sa le faca statul german citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.