Economic

Rompetrol SA şi-a cerut insolvenţa în instanţă

Ziarul de Vrancea
5 iun 2015 737 vizualizări
La sfarşitul anului trecut, societatea a fost obligată, în solidar cu alte persoane fizice, de către Curtea de Apel Bucureşti la plata sumei de 58,5 milioane USD

Compania Rompetrol SA a înregistrat, în 28 mai, pe rolul Tribunalului Bucureşti, o cerere prin care solicită intrarea în insolvenţă. "La sfarşitul anului trecut, societatea a fost obligată, în solidar cu alte persoane fizice, de către Curtea de Apel Bucureşti la plata sumei de 58,5 milioane USD, la care se adaugă dobanda legală calculată începand cu data de 05.01.2001. Aspectele avute în vedere de Curtea de Apel Bucureşti privesc fapte săvarşite în perioada 1999 – 2001, cu mult înainte de anul 2007, cand KazMunayGas a devenit acţionarul majoritar al grupului de societăţi din care face parte şi Rompetrol SA. După pronunţarea deciziei respective, societatea şi-a arătat toată deschiderea în cursul procedurilor legale demarate de autorităţile fiscale pentru identificarea şi evaluarea activelor sale, acestea instituind un sechestru asiguratoriu asupra bunurilor sale", arată compania, într-un comunicat. Punerea în executare a deciziei instanţei, inclusiv a dobanzilor legale, care în opinia autorităţilor fiscale reprezintă o sumă de trei ori mai mare decat debitul principal, creează un dezechilibru financiar major pentru societate, avand efecte imediate în activităţile sale curente - întreruperea operaţiunilor de profil, a contractelor în derulare, a investiţiilor şi implicit asupra angajaţilor, potrivit companiei. Rompetrol arată că investiţiile realizate de companie din fondurile proprii în dezvoltarea lucrărilor de explorare din Romania şi achiziţia de instalaţii de foraj necesare extinderii activităţilor de profil pe plan extern depăşesc suma de 50 milioane dolari. "În acelaşi timp au fost iniţiate demersurile legale pentru punerea în executare a obligaţiilor asumate de către fostul proprietar al Grupului Rompetrol în contextul deciziei Curţii de Apel Bucureşti. Reorganizarea activităţii Rompetrol SA va permite continuarea serviciilor adiacente activităţilor de foraj sonde petroliere terestre în Maroc, unde societatea a caştigat un contract în 2014 după ce a fost nevoită să îşi întrerupă activităţile din Libia pe fondul instabilităţii politice, şi în Romania, unde are premise de a trece de la faza de explorare la exploatare şi producţie hidrocarburi. Celelalte activităţi ale societăţilor din Grup nu vor fi în niciun fel afectate de această procedura de reorganizare", mai arată compania. Solicitarea companiei urmează să fie analizată de judecătorii de la Tribunalul Capitalei în 8 iunie. Rompetrol SA face parte din KMG International (fostul Rompetrol Grup), deţinută de compania naţională de petrol şi gaze din Kazakhstan - KazMunayGas, iar cea mai importantă companie din grup este Rompetrol Rafinare. În ianuarie 2014, Guvernul a aprobat memorandumul în baza căruia KazMunaiGaz va plăti 200 milioane de dolari din datoria istorică de 688 milioane de dolari, în schimbul unei participaţii de 26,7% din capitalul companiei Rompetrol Rafinare, care operează rafinăria Petromidia.








În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.