Economic

Comercianţii nu vor scăpa de impozitul pe bacşiş de la 1 iunie

Ziarul de Vrancea
29 mai 2015 859 vizualizări
Eliminarea măsurii este întarziată în Parlament u Ministrul Finanţelor a anunţat pe 15 mai că obligativitatea taxării bacşişului va fi eliminată

Impozitul pe bacşiş nu va fi eliminat de la 1 iunie, aşa cum estima în urmă cu două săptămani ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, întrucat eliminarea măsurii întarzie în Parlament. "În cateva zile trebuie să plece din Parlament, apoi să fie transmis la preşedinte să fie promulgat", a declarat ieri Teodorovici, după o conferinţă. Ministrul a anunţat pe 15 mai că obligativitatea taxării bacşişului va fi eliminată, întrucat deşi taxarea bacşişului a fost introdusă la solicitarea mediului de afaceri aplicarea acesteia ar fi extrem de dificilă. Teodorovici estima atunci că modificarea ar putea fi operată de la 1 iunie. Decizia a fost luată la numai o săptămană după introducerea impozitului pe bacşiş, după ce ministrul de resort a avut consultări pe această temă cu reprezentanţi ai industriei HoReCa, inclusiv din segmentul de piaţă al livrărilor la domiciliu, dar şi reprezentanţi ai organizaţiilor patronale şi sindicale din industria funizorilor de servicii de taximetrie. Pană la eliminarea impozitării, operatorii sau angajaţii acestora vor fi taxaţi cu 16%, iar după acel moment vor trebui să fie atenţi la sumele suplimentare aflate în casă. "Odată ce spunem foarte clar că bacşişul nu se mai reglementează şi nu mai devine obligaţie, revenim la normal, cu precizarea că agenţii economici trebuie să aibă grijă să nu mai aibă sume suplimentare în casă faţă de ceea ce încasează în mod oficial", explica Teodorovici la momentul anunţului de eliminare a impozitării. Legiferarea bacşişului, care trebuie evidenţiat pe un bon fiscal separat, a fost introdusă prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 8/2015, care modifică şi completează mai multe acte normative. Prin bacşiş se înţelege orice sumă de bani oferită în mod voluntar de client, în plus faţă de contravaloarea bunurilor livrate sau a serviciilor prestate de către operatorii economici, precum şi restul dat de vanzător clientului şi nepreluat de acesta în mod voluntar. Bacşişul nu poate fi asimilat unei livrări de bunuri sau unei prestări de servicii.







În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.