Economic

Avocaţii ameninţă cu o grevă generală

Ziarul de Vrancea
24 mai 2015 565 vizualizări
Mai multe Barouri din ţară sunt nemulţumite de prevederile noului Cod Fiscal şi ameninţă cu forme de protest "radicale"

Baroul Alba va propune în cadrul forurilor naţionale ale Uniunii Naţionale a Barourilor declanşarea unei greve generale a avocaţilor ca măsură de protest faţă de schimbările privind sistemul de pensii şi domeniul fiscal.

Decanul Baroului Alba, avocatul Ioan Rus, a declarat, sambătă, într-o conferinţă de presă, că baroul va propune în forurile de conducere ale Uniunii Naţionale a Barourilor din România şi la congresul naţional, care ar urma să aibă loc luna viitoare, abordarea unor forme de protest faţă de schimbările legislative şi fiscale care îi influenţează pe cei care activează în această profesie. Rus a spus că este nevoie de o acţiune comună la nivel naţional, care ar putea merge pană la declanşarea unei greve generale în sistem, iar Baroul Alba va susţine o astfel de măsură.

Potrivit acestuia, nemulţumirile avocaţilor sunt legate de schimbările privind sistemul de pensii şi domeniul fiscal, dar şi suprataxarea proceselor civile.

"Nu mă poţi obliga să cotizez la CAS"

La randul său, avocatul Mihai Baco, unul dintre reprezentanţii Baroului Alba în forurile naţionale al Uniunii Naţionale a Barourilor din România, a declarat că va cere ca avocaţii să treacă la acţiuni radicale de protest şi să intre în grevă generală, ceea ce ar însemna să nu mai acorde niciun fel de asistenţă juridică, nici asistenţă obligatorie. "Eu voi propune să trecem la măsuri radicale şi să intrăm în grevă toţi avocaţii din România. Poate se trezesc guvernanţii noştri. Nu mai acordăm asistenţă juridică la nimeni, nici cea obligatorie", a adăugat Baco. El a explicat că una dintre nemulţumirile avocaţilor este legată de modificarea Codului Fiscal, prin care contractele de colaborare ale avocaţilor devin un fel de contracte de muncă asimilate. "Eu am casă de asigurări proprie şi nu mă poţi obliga să cotizez la CAS. Eu, dacă maine nu mai profesez, nu îmi dă statul niciun ban, spre exemplu un ajutor de şomaj. Acea contribuţie la asigurări de sănătate este voluntară, dar mă obligi să o dau. Singura mea obligaţie este să plătesc impozitul la stat. Eu plătesc benevol o sumă la CAS şi dacă nu plătesc vine şi îmi blochează conturile, ceea ce este total ilegal pentru că este o contribuţie şi nu o taxă pe care o datorez. Eu, spre exemplu, nu am niciun contract cu Casa de Sănătate din Alba şi sunt obligat să plătesc contribuţiile. Mai mult, a fost trecută în sarcina Ministerului Finanţelor să colecteze taxa pentru asigurări de sănătate ca să aibă astfel încă o parghie să te strangă. Sunt nişte anomalii care se petrec în România", a spus Mihai Baco.

Avocatul a criticat şi taxele foarte mari pentru procesele civile spunand că acestea îngrădesc accesul la justiţie pentru persoanele din România.

"Toată Europa a adaptat Codul Civil al lui Napoleon. Noi nu, noi am schimbat în totalitate. Avem noi coduri, revoluţionare, care nu au niciun fel de aplicabilitate. Am venit cu noile coduri de procedură civilă care îngrădesc accesul la justiţie, am venit cu taxe absolut prohibitive. Intraţi în sălile de judecată şi veţi vedea cat a scăzut numărul de cauze prin această procedură prealabilă prin care trece o grămadă de vreme pană ajungi să pui pe rolul instanţei. Plus aceste taxe absolut prohibitive puse unui popor pauperizat, care nu are posibilitatea să le plătească", a spus Mihai Baco. 

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.