Economic

Decizia reducerii TVA la 20% se va lua în urma discuţiilor cu FMI

Ziarul de Vrancea
8 mai 2015 798 vizualizări
Banca Naţională se aşteaptă la o decizie privind reducerea de la începutul anului viitor a cotei generale de TVA de la 24% la 20% după discuţiile cu misiunea tehnică a FMI şi Comisiei Europene din a doua parte a lunii mai, întrucat este vorba de o "viziune", a declarat guvernatorul Mugur Isărescu.

BNR nu are niciun scenariu care să prevadă influenţa reducerii cotei generale de TVA de la 24% la 20% de la începutul anului viitor asupra ratei anuale a inflaţiei în 2016, întrucat decizia nu a fost luată. În scenariul reducerii cotei TVA la 9% pentru produsele agro-alimentare şi băuturi nealcoolice de la 1 iunie anul acesta, rata anuală a inflaţiei este preconizată să ajungă la 1,9% la finele anului viitor, estimare ajustată în scădere de la 2,4%."Nu avem (proiecţie a inflaţiei incluzand reducerea TVA la 20% - n.r.) şi motivaţia este următoarea: noi avem în vedere faptul că, şi nu numai ca speranţă, aproape ca certitudine, că în urma discuţiilor care vor urma în ultima decadă a lunii mai cu misiunea tehnică a Fondului Monetar European şi a Uniunii Europene să se clarifice aici, la Bucureşti, nu în altă parte, această chestiune (reducerea cotei generale de TVA - n.r.), pentru că aici e vorba de o viziune", a afirmat Isărescu, răspunzand unei întrebări în cadrul conferinţei de prezentare a raportului asupra inflaţiei aprobat miercuri în şedinţa Consiliului de Administraţie. El a arătat că piaţa nu are în prezent exces masiv de lichiditate, de aceea BNR a redus rezervele minime obligatorii pentru pasivele în lei ţinute de bănci, de la 10% la 8%, întrucat situaţia Trezoreriei din punct de vedere al disponibilului de lichiditate este foarte bună, de 17 miliarde lei, o sumă foarte mare în opinia guvernatorului."Asta reflectă o mai bună colectare a veniturilor, trebuie discutat serios în ce măsură este de durată şi reflectă o tendinţă de durată, cat din surplusul încasărilor vine dintr-un efort evident făcut pentru mai bună colectare, cat vine dintr-o schimbare de atitudine la nivelul contribuabililor", a mai spus Isărescu.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.