Economic

Tombole cu premii pentru deşeurile electrice

Iulia Crețu
23 apr 2015 1084 vizualizări
Caravana ECOTIC pune la bătaie patru tablete pentru cei care aduc în Piaţa Unirii din Focşani deşeuri electronice ori becuri şi neoane arse, nefuncţionale, de vineri până duminică

Patru norocoşi pot câştiga, la acest final de săptămână, câte o tabletă, în cadrul Caravanei ECOTIC, dacă participă la campania de colectare a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice. Tot ce trebuie să faceţi este să predaţi rable electrice şi becuri ori neoane, să cereţi voucherul de concurs şi să aşteptaţi extragerea câştigătorilor. Deschiderea evenimentului va avea loc astăzi, de la ora 11.00, în Piaţa Unirii din Focşani. Până duminică, aici poate fi vizitată o expoziţie mobilă, pe patru roţi, a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice, care va fi deschisă în intervalul orar 10:00 – 19:00, după cum anunţă organizatorii în cadrul unui comunicat de presă. „Parte din proiectul «Caravana ECOTIC» este şi programul dedicat şcolilor, «Zilele ECO în Şcoala ta!». În cadrul acestui program au fost vizitate peste 83 de şcoli din ţară, urmând ca până în luna iunie 2016 să se atingă un număr de peste 200 de şcoli la nivel naţional. În cele trei zile de campanie, caravana vizitează următoarele şcoli din municipiul Focşani: Şcoala Gimnazială “Ştefan cel Mare”, Liceul Pedagogic “Spiru Haret” şi Şcoala Gimnazială “Nicolae Iorga”. În cadrul acestei campanii vor fi organizate două tombole, una dedicată deşeurilor de echipamente electrice şi electronice şi una – becurilor şi neoanelor. Pentru fiecare deşeu predat se oferă un voucher de participare, premiile constând în trei tablete la tombola DEEE şi 1 tabletă la tombola dedicată becurilor şi neoanelor. Prin implementarea acestei campanii, ECOTIC îşi propune să contribuie la reducerea riscului schimbărilor climatice prin creşterea nivelului de conştientizare cu privire la reciclare”, se arată în comunicatul de presă. Partener în această campanie este municipalitatea focşăneană. (Iulia CREŢU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
olguta, acum 1248 zile, 16 ore, 17 minute, 32 secunde
daca in loc de tableta era o bicicleta sau o minge nu era mai bine ? Incurajam copiii sa intepeneasca in casa cu tableta in mana eventual dati-le pe langa tableta si niste cipsuri...
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.