Economic

Una din 20 de maşini este o adevărată bombă pe roţi

Ziarul de Vrancea
21 apr 2015 708 vizualizări
Peste 5% dintre maşinile verificate de RAR în primele 3 luni prezentau pericol iminent de accident

Inspectorii Registrului Auto Roman (RAR) au descoperit în urma acţiunilor de control derulate în primul trimestru, la nivel naţional, că 1.139 de vehicule din cele 20.537 verificate prezentau pericol iminent de accident, una dintre măsurile luate fiind reţinerea certificatului de înmatriculare. "La finalul controalelor tehnice desfăşurate în trafic în intervalul ianuarie-martie 2015, Poliţia Rutieră a reţinut 5.699 de certificate de înmatriculare, 204 de permise de conducere şi au fost aplicate 7.721 de amenzi", se arată într-un comunicat al RAR. Certificatele de înmatriculare pot fi redobandite după efectuarea unei inspecţii tehnice la reprezentanţele RAR. În urma controalelor s-a constatat că mai multe de jumătate dintre vehicule (53,5%) aveau diferite neconformităţi de natură tehnică sau legate de acte. Din totalul vehiculelor cu probleme, 40,7% au fost considerate neconforme din punct de vedere al securităţii rutiere (proasta funcţionare a dispozitivelor de iluminare şi semnalizare, starea necorespunzătoare a şasiului, caroseriei sau pneurilor, jocuri anormale la direcţie, defecţiuni ale sistemului de franare), 7,5% depăşeau nivelul maxim admis de poluare, 1,96% au avut probleme legate de identificare (vehiculul prezentat nu a corespuns cu datele din CIV privind: categoria, caroseria, marca, tipul vehiculului, codul motorului, seria motorului sau culoarea) iar 3,06% au avut neconformităţi din punct de vedere al dovezii de efectuare a inspecţiei tehnice periodice (ITP expirat sau fals). Directorul General al RAR menţionează că rezultatele controalelor desfaşurate în trafic nu reflectă starea generală a parcului auto din Romania, deoarece echipajele mixte RAR - Poliţie opresc pentru verificare vehiculele care sunt susceptibile de a prezenta defecţiuni. Potrivit RAR, numărul vehiculelor care depăşesc nivelul maxim admis de poluare a scăzut cu peste două procente în primele trei luni faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.





În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.