Economic

Inginerii nu se îngrămădesc să se angajeze la Primăria Focşani

Iulia Crețu
2 apr 2015 1101 vizualizări
Municipalitatea face strigare pentru ocuparea a două posturi vacante. Este vorba despre inspector la Serviciul investiţii, administrarea fondului locativ şi inspector la Compartimentul contracte, achiziţii, energetic.

Testarea candidaţilor este programată pentru 21 aprilie, ora 10.00 proba scrisă, şi 23 aprilie, ora 14.00 interviu. Cei selectaţi vor susţine şi o probă suplimentară de testare a cunoştinţelor de operare pe calculator. Candidaţii trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: studii universitare – licenţă în inginerie civilă, specializare construcţii civile, industriale şi agricole sau specializare căi ferate, drumuri şi poduri, vechime în branşă de 5 ani, autorizaţie diriginte de şantier şi cunoştinţe operare PC. Cei interesaţi pot afla mai multe informaţii despre aceste posturi la sediul Primăriei. Surse oficiale afirmă că, până la această dată, nu s-au îngrămădit foarte mulţi să-i devină subordonaţi lui Decebal Bacinschi, o cauză fiind, cel mai probabil, salariul modest pe care ar urma să îI primescă în administraţia publică locală. (I. C.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.