Economic

Transelectrica va plăti dividende mai mari cu 25,8%

Ziarul de Vrancea
25 mar 2015 752 vizualizări
Compania Transelectrica (TEL), controlată de stat, propune acţionarilor acordarea de dividende de 205,5 milioane de lei (46,7 milioane de euro), echivalentul a 75% din profitul contabil rămas după deducerea impozitului pe profit şi acoperirea rezervei legale şi alte repartizări prevăzute de lege.

 Propunerea va fi discutată în AGA, programată pentru 29 aprilie, potrivit unui comunicat al Transelectrica transmis miercuri Bursei de Valori Bucureşti. Valoarea dividendului brut pe acţiune este de 2,8033 lei, mai mare cu 25,8% faţă de nivelul anterior, de 2,228 lei pe acţiune. Compania a înregistrat anul trecut un profit de 370 milioane de lei (83,3 milioane euro), cu 84,15% mai mare faţă de 2013, cand caştigul a totalizat 200,92 milioane de lei. În AGA va mai fi discutată şi propunerea privind elaborarea de către conducerea companiei a unui raport anual privind situaţia sponsorizărilor acordate de Transelectrica. Compania este controlată de stat, prin Ministerul Economiei, Comerţului şi Tursimului, care deţine 58,68% din acţiuni. Mai multe firme cumulează 34,31% din capitalul Transelectrica, iar 7% aparţine mai multor persoane fizice. La cotaţia acţiunilor de miercuri, transportatorul de electricitate are o capitalizare de 2,19 miliarde lei (aproximativ 500 milioane de euro)




În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.