Economic

ANIF a primit bani pentru două investiţii anul trecut

Mihai Boicu
24 mar 2015 1211 vizualizări
Filiala Vrancea a Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare (ANIF) a lucrat anul trecut două obiective de investiţii, care nu s-au finalizat

Este vorba de reabilitarea lucrărilor de combatere a eroziunii solului în zona Boloteşti, investiţie demarată în anul 2008. Anul trecut s-au prevăzut fonduri de 600.000 de lei şi s-au realizat lucrări în valoare de 353.284 lei. Pentru reabilitarea lucrărilor de combatere a eroziunii solului în zona Vităneşti bugetul prevăzut a fost de 2,1 milioane lei, iar valoarea lucrărilor realizate a fost de 300.000 lei. Directorul Fililaei Teritoriale Buzău – Moldova Sud a ANIF, Dan Mocanu, a spus la şedinţa de ieri a Colegiul Prefectural că de vină au fost alocarea cu întârziere a fondurilor, dar şi condiţiile meteo. Pentru cele două investiţii s-au prevăzut în acest an doar 300.000 lei. “De să vă dea bani, ca să îi ţină blocaţi? Cheltuiţi-i pe toţi şi o să primiţi bani”, a comentat prefectul Nicuşor Halici.  Directorul Dan Mocanu a mai arătat că în zona comunelor Vulturu, Năneşti de o mare importanţă este promovarea obiectivului de investiţii “Reabilitarea capacităţii de pompare a staţiilor de evacuare SPE2, SPE3, Călieni – Năneşti, judeţul Vrancea”, prin care se asigura protecţia împotriva inundaţiilor pentru zone populate şi 11.814 hectare de teren agricol. ANIF a intrat într-un proces de reorganizare în urma căruia filiala Vrancea s-a “unit” cu Buzăul, iar Dan Mocanu este director peste două judeţe. (M. B.)





În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.