Economic

Ford ar putea produce la Craiova SUV-ul EcoSport

Ziarul de Vrancea
23 mar 2015 675 vizualizări
Varianta pentru Europa a SUV-ului de dimensiuni mici este produsă în prezent la fabrica din Chennai, India

Constructorul auto american Ford ar putea lansa, în a doua parte a anului 2017, producţia unui al doilea model la uzina din Craiova, respectiv SUV-ul EcoSport, o decizie urmand să fie luată în următoarele luni. "Ford studiază posibilitatea de a lansa producţia modelului EcoSport la Craiova, în a doua parte a anului 2017, decizia finală urmand să fie luată în următoarele luni", a declarat Ovidiu Cioroianu, lider sindical Ford Romania. Ford produce în prezent la Craiova modelul B-Max, a cărui asamblare a fost lansată la jumătatea anului 2012. Reprezentanţii constructorului auto s-au întalnit luni dimineaţă, la Palatul Victoria, cu premierul Victor Ponta. "Ford a menţionat în repetate randuri că îşi păstrează angajamentul privind investiţia sa din Romania şi că fabrica din Craiova are un viitor solid. În acelaşi timp, am precizat că se caută oportunităţi de a introduce noi produse la Craiova, însă în acest moment nu avem nimic nou de adăugat", a declarat purtătorul de cuvant Ford Romania, Ana-Maria Timiş, fără să ofere alte detalii. Varianta pentru Europa a SUV-ului de dimensiuni mici este produsă în prezent la fabrica din Chennai, India. Noua generaţie EcoSport este disponibilă la vanzare în Europa de anul trecut, modelul urmand să fie lansat în Romania în 2015. Constructorul auto a anunţat la începutul lunii martie că aproape 500 de persoane din cei 3.200 de angajaţi ai uzinei din Craiova vor părăsi fabrica în baza unui program de încetare voluntară a relaţiilor de muncă ce viza iniţial 680 de salariaţi. Pentru a evita concedieri, Ford a decis introducerea unui program de lucru redus în uzină. Grupul american produce la Craiova şi motoare pe benzină EcoBoost. Producţia B-Max a fost oprită pentru aproximativ 40 de zile în primele nouă luni anul trecut, din cauza cererii reduse pe pieţele europene, măsuri de sistare fiind luate şi ulterior, inclusiv la secţia de motoare. În 2013, producţia de automobile a fabricii din Craiova a fost întreruptă pentru aproximativ 35 de zile, iar la motoare asamblarea a fost sistată timp de şapte zile.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.