Economic

Cine a luat caimacul reducerii CAS?

Ziarul de Vrancea
23 mar 2015 563 vizualizări
Băncile şi companiile din IT şi petrol-gaze au beneficiat cel mai mult de micşorarea cu 5% a CAS

Companiile unde salariile sunt mari şi foarte mari (bănci, IT, financiar, petrol şi gaze) au resimţit cel mai mult beneficiile reducerii cu 5% a CAS datorată de angajator, în timp ce pentru firmele mici măsura a fost anulată de majorarea salariului minim pe economie, potrivit Accace. "Măsura fiscală de reducere cu 5% a contribuţiei de asigurări sociale datorată de angajator, care se aplică începand cu veniturile lunii octombrie 2014, a avut impact direct asupra costurilor salariale, însă efectele au fost resimţite diferit la nivelul fiecărui angajator", se arată într-un comunicat al firmei Accace, companie de externalizare şi consultanţă de afaceri. Consultanţii Accace au calculat că în cazul unui salariat cu un venit lunar brut de 3.000 de lei, un angajator a făcut, ca urmare a reducerii CAS, o economie de 150 lei pe lună, costul total salarial scăzand de la 3.834 lei la 3.684 lei/lună. Astfel, după 6 luni, angajatorul a obţinut o reducere a cheltuielilor salariale cu 900 lei/angajat. Pe de altă parte, companiile mici, cu angajaţi avand salariul minim pe economie, au înregistrat o reducere a cheltuielilor salariale doar în perioada octombrie-decembrie 2014, iar începand cu luna ianuarie 2015, efectele reducerii CAS au fost practic anulate, ca urmare a creşterii salariului minim pe economie de la 900 lei la 975 lei. Astfel, comparativ cu luna septembrie 2014, cand pentru un salariu de 900 lei/lună costul total salarial era 1.150 lei, pentru salariile plătite de angajator începand cu luna ianuarie 2015, angajatorii au înregistrat un cost salarial suplimentar de 46 lei/lună. Practic, se observă că, după 6 luni de la reducerea CAS, angajatorul nu a beneficiat efectiv de reducerea costurilor salariale, ci de o creştere per ansamblu cu 3 lei/angajat. "Putem constata astfel că efectele pozitive ale reducerii CAS se resimt în special în companiile unde nivelul salarial este ridicat şi foarte ridicat, respectiv din domenii precum financiar, IT sau extracţia petrolului şi a gazelor, în timp ce companiile unde nivelul salarial este aproape de minim au înregistrat chiar creşteri ale costurilor salariale, comparativ cu luna septembrie 2014", a declarat Andreea Păun, payroll supervisor în cadrul Accace. Companiile care au beneficiat de un surplus de disponibilităţi băneşti, ca urmare a reducerii CAS, au reacţionat diferit faţă de această măsură, în cele mai multe cazuri angajatorii luand decizia să nu investească suplimentar, ci banii economisiţi din reducerea CAS să fie folosiţi pentru plata salariilor lunare. "Chiar dacă pe termen scurt companiile nu au reinvestit sumele economisite, cu siguranţă în următoarea perioadă şi pe termen lung acest lucru se va reflecta în măsuri precum crearea de noi locuri de muncă, acordarea de beneficii angajaţilor performanţi, investiţii în echipamente şi tehnologie. Mai mult, măsura reducerii CAS datorată de angajator este cu adevărat apreciată şi de investitorii străini, care însă speră ca acest lucru să nu ducă în viitor la creşterea altor taxe care să acopere această diminuare", a adăugat Păun.





În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.