Economic

Dedeman şi Lidl, implicate într-o tranazacţie uriaşă

Ziarul de Vrancea
20 mar 2015 1186 vizualizări
Dezvoltatorul imobiliar Plaza Centers negociază cu Dedeman şi cu Lidl vanzarea unui teren de circa 46.000 de metri pătraţi în Iaşi, cu o valoare estimată la 7,28 milioane de euro.

"Dedeman a semnat un precontract pentru a cumpăra 37.000 de metri pătraţi din teren, iar Lidl vrea să cumpere 9.000 de metri pătraţi. Tranzacţia va fi realizată după ce Dedeman va obţine PUZ-ul pentru teren", au declarat surse din piaţa imobiliară. Potrivit raportului financiar al companiei, Dedeman a plătit un avans de 2 milioane de euro pentru terenul a cărui valoare este estimată în raport la 7,28 milioane de euro, cu peste 4 milioane de euro mai puţin faţă de 2013. De asemenea, dezvoltatorul, care deţine o clădire de birouri în Bucureşti şi terenuri pentru malluri la Constanţa, Miercurea-Ciuc, Slatina şi Timişoara, a încheiat un precontract pentru cedarea drepturilor de folosinţă a unui teren de langă Ateneu, tranzacţie care ar urma să fie încheiată în a doua parte a anului viitor. Motivul pentru care Plaza Centers a decis să renunţe la acest teren este legat de restricţiile de construcţie impuse de autorităţi avand în vedere că terenul este amplasat într-o zonă istorică protejată. Plaza Centers voia să construiască pe acel teren un centru comercial de lux.  Dezvoltatorul, deţinut de grupul israelian Elbit, a vandut anul trecut două terenuri, din Hunedoara (41.000 metri pătraţi tot retailerului de materiale de construcţii Dedeman) şi Targu Mureş (31.500 metri pătraţi) cu 1,2 milioane de euro, respectiv 3,5 milioane de euro.  Plaza Centers vrea să vandă şi terenul de 36.500 metri pătraţi din Miercurea Ciuc, evaluat la 2,46 milioane de euro (faţă de 5,6 mil. euro în 2013) şi terenul de 26.500 mp din Constanţa, evaluat la 3,3 milioane de euro (comparativ cu 6,3 milioane de euro în 2013).  Proprietăţile din Romania au pierdut 51 milioane de euro, la 113,4 milioane de euro, din care 40% din devalorizarea proiectului Casa Radio, de la 130,6 milioane de euro la 87 milioane de euro. Plaza Centers, care a intrat în reorganizare judiciară în acest an, deţine o participaţie de 75% din proiectul Casa Radio, într-un parteneriat semnat în 2006 cu Ministerul Dezvoltării. Proiectul ar urma să aibă o suprafaţă netă construită de 550.000 metri pătraţi, cu un centru comercial cu o suprafaţă închiriabilă de 76.000 metri pătraţi, dar şi spaţii de birouri, hotel, apart-hotel şi un centru de conferinţe. Compania a realizat o serie de demolări şi lucrări preliminare la acest proiect, dar a oprit investiţiile complet în 2009, după începerea crizei.





În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.