Economic

Străinii încep să fie atraşi de all inclusive-ul romanesc

Ziarul de Vrancea
11 mar 2015 786 vizualizări
mancărurile preferate de turiştii din afara ţării sunt sarmale şi ciorba

Numărul străinilor care vor ajunge în această vară în hotelurile all inclusive de pe litoralul romanesc se va dubla, urmand să depăşească 10.000 de persoane, care vin în principal din Germania, Polonia şi Israel, potrivit Mareea, agenţia care aduce cei mai mulţi turişti în staţiunile de la mare. Dintr-o analiză a agenţiei de turism, anul trecut au ajuns în hotelurile all inclusive de pe litoralul romanesc aproximativ 5.000 de turişti străini, din totalul de 31.000 de mii de turişti din străinătate care au venit la mare. Cei mai mulţi dintre cei care au preferat all inclusive-ul au fost germani, urmaţi de polonezi, iar staţiunea cea mai căutată a fost Mamaia. "Străinii caută, în general, la all inclusive-urile romaneşti mancarea tradiţională. Preferatele lor sunt sărmăluţele, precum şi ciorbele, fie că sunt de perişoare, ţărăneşti şi de văcuţă. În schimb, romanii sunt atraşi de carne, în special de grătare", a declarat proprietarul Mareea, Marius Usturoiu, care administrează şi complexul all inclusive Family Club Mercur-Minerva din Mamaia. În ultimul an, din ce în ce mai mulţi proprietari de structuri all inclusive, pun la dispoziţia turiştilor meniuri nu doar în engleză, ci şi în limbile germană şi poloneză. Usturoiu mai spune că în varf de sezon majoritatea străinilor care vin la all inclusive sunt familii cu copii. Pentru acest an, Mareea estimează că numărul străinilor în all inclusive-urile romaneşti se va dubla faţă de vara trecută, depăşind 10.000 de persoane. "După promovarea făcută anul trecut în Polonia, avem contracte semnate şi doar de pe această piaţă vor veni în vară 2.000 de turişti doar prin Mareea, dintre care jumătate la all inclusive. Ei vor ajunge cu chartere în Bulgaria, pe aeroportul din Varna, iar de acolo îi vom transfera cu autocarele la noi", a precizat Usturoiu. Acesta a completat că de anul viitor, în fiecare săptămană de vară, două chartere cu polonezi vor zbura către litoralului romanesc. În plus, agenţia a semnat contracte şi cu turoperatori israelieni, iar turiştii din această ţară care vor ajunge pe litoral vor veni cu zboruri pe Otopeni, de unde vor fi transferaţi cu autocarele la mare. Cu toate acestea, cei mai mulţi străini la all inclusive vor veni şi în acest an tot din Germania. "Creşterea din acest an se explică prin promovarea tot mai intensă făcută acestui tip de turism în străinătate, mai ales la targurile de turism dar şi prin faptul că acest produs s-a consolidat în ultimii ani şi începe să ajungă la maturitate", a mai spus Marius Usturoiu.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.