Economic

RAFO Oneşti va fi vandută la fier vechi

Ziarul de Vrancea
3 feb 2015 950 vizualizări
Compania este controlată în prezent de către un cetăţean rus

Firma Petrochemical Holding din Viena, acţionarul majoritar al RAFO Oneşti (RAF), a decis să vandă rafinăria la fier vechi, urmand ca terenul să fie folosit ca platformă industrială pentru o serie de proiecte tehnice. "Datorită situaţiei financiare a RAFO, îl împuternicesc pe directorul general RAFO SA să înceapă procedura de desfacere (vanzare) a activelor şi utilajelor aferente ale companiei", potrivit unui comunicat al companiei transmis marţi Bursei de Valori Bucureşti. Sumnele obţinute din vanzarea instalaţiilor RAFO vor fi folosite pentru finanţarea activităţii curente, plata obligaţiilor de mediu şi întreţinea infrastructurii existente în vederea dezvoltării pe terenurile rafinăriei a unei platforme industriale pentru implementarea unor proiecte tehnice. "Preţul de vanzare a activelor şi a utilajelor se va stabili în baza preţurilor utilajelor pe piaţa second hand (utilaje folosite), dar nu poate fi mai mic decat preţul fierului vechi pe piaţa locală romanească în ziua semnării contractelor de vanzare/cumpărare a utilajelor", precizează comunicatul. Petrochemical Holding, controlată de cetaţeanul rus Iakov Goldovskiy, deţine 96,51% din acţiunile RAFO, iar restul de 3,48% aparţine mai multor acţionari. Platforma petrochimică Borzeşti, din care a făcut parte şi rafinăria RAFO, a fost construită în 1964. Rafinăria a fost construită pentru a prelucra ţiţei sulfuros de import. RAFO a devenit companie independentă juridic în 1991, iar în 2001 firmele Imperial Oil din Bacău şi Canyon Servicos din Portugalia au achiziţionat de la Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Activelor Statului (APAPS) 59,99% din acţiunile rafinăriei, pentru 7,48 milioane dolari. Ulterior, participaţia celor două firme la RAFO a ajuns 94,5%. Imperial Oil Bacău, aparţinand lui Corneliu Iacobov, şi Canyon Servicos s-au angajat, la privatizarea rafinăriei, să efectueze, într-un interval de cinci ani, investiţii de 80 de milioane de dolari şi să îşi asume toate datoriile comerciale ale societăţii, de aproximativ 200 milioane de dolari. Imperial Oil era, la acea dată, acţionarul majoritar la Rafinăriei Dărmăneşti, iar Canyon Servicos era o companie axată în principal pe investiţii de capital, avand acţionari din Portugalia şi Elveţia. Şeful APAS de la acea vreme, Ovidiu Muşetescu, declara în 2002 că este mandru de privatizarea RAFO. În 2003, Balkan Petroleum Ltd din Marea Britanie a devenit acţionar principal la Rafo, în urma preluării de la Canyon Servicos a unui pachet de 48,91% din acţiunile rafinăriei. Un an mai tarziu, Balkan Petroleum, deţinută în proporţie de 50% de firma VGB, administrată de omul de afaceri Marian Iancu, şi-a majorat participaţia la RAFO la 97,82%, în urma transferării a 74,5 milioane acţiuni deţinute de Canyon Servicos şi Imperial Oil. Instanţa l-a condamnat definitiv în decembrie 2014 pe Marian Iancu la 12 ani de închisoare în dosarul de evaziune fiscală şi spălare de bani cunoscut ca "RAFO", după un proces care a durat opt ani. În acelaşi dosar au mai fost condamnaţi la închisoare Octavian Iancu, fratele lui Marian Iancu, Constantin Mărgărit, Gheorghiţă Iancu, Marius Turică, Alex Martin, Elenkalan Hayrettin, Basaran Kadri Mazhar, care au deţinut diferite poziţii în VGB.












În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.