Economic

Ce soluţie oferă BNR persoanelor cu rate în franci elveţieni

Ziarul de Vrancea
16 ian 2015 831 vizualizări
Purtătorul de cuvant al BNR, Dan Suciu susţine că soluţiile pentru creditele în franci elveţieni trebuie găsite între bănci şi debitori u premierul i-a cerut ministrului Finanţelor să discute cu oficialii băncii centrale despre situaţia creată prin creşterea bruscă a francului elveţian u francul a urcat ieri la un nou maxim istoric

Băncile trebuie să evalueze individual cazurile pentru creditele în franci elveţieni şi să găsească soluţii împreună cu fiecare client în parte, aşa cum Banca Naţională a "încurajat întotdeauna" instituţiile de credit, a declarat purtătorul de cuvant al BNR, Dan Suciu. "Banca Naţională a încurajat întotdeauna soluţiile individuale, de la caz la caz, discuţii între debitor şi bancă, cred că este primul aspect de care trebuie ţinut cont şi, dacă este să vorbim de soluţii de sistem, trebuie să nu vorbim de una discriminatorie în raport cu ceilalţi debitori în alte valute", a afirmat Suciu.El a arătat că băncile sunt cele care trebuie să-şi evalueze cazurile cu probleme şi să găsească soluţii, în concordanţă cu capacitatea lor de a răspunde la această situaţie. La randul său, Adrian Vasilescu, consilier al guvernatorului BNR, a precizat că Banca Naţională nu poate interveni cu reglementări care să afecteze piaţa liberă, reluand ideea că impactul aprecierii francului elveţian asupra sistemului bancar nu poate fi major. Suciu a precizat că nu au fost stabilite încă detalii privind vizita ministrului Finanţelor, Darius Valcov, la BNR, dar că este binevenit. "BNR este dispusă la orice discuţie cu toate instituţiile statului şi vom pune la dispoziţie toate datele pe care le avem. (...) Evident că se poate discuta orice (privind soluţiile - n.r.), dacă cineva îşi asumă anumite costuri, fie băncile, fie bugetul, pentru că implică anumite costuri", a spus Suciu. Premierul Victor Ponta i-a cerut ministrului Finanţelor, Darius Valcov, să discute cu oficialii BNR despre situaţia creată prin creşterea bruscă a francului elveţian în raport cu euro şi leu, au declarat surse oficiale, informaţie confirmată ulterior de premier. "I-am cerut ministrului să discute cu BNR şi să fie propuse măsuri", a spus Ponta.

Cat au crescut ratele

Cursul francului elveţian anunţat de banca centrală a crescut ieri cu 2,2%, la 4,4228 lei/franc, şi a atins un nou maxim. Astfel, referinţa francului elveţian a urcat de la 4,3287 lei/franc joi, cand a crescut cu 15,7%, în timp ce în piaţa interbancară a trecut de 5 lei la cotaţiile raportate la euro, după ce decizia Băncii Elveţiei de a renunţa la plafonul de 1,2 franci/euro impus în 2011 a determinat o apreciere masivă a monedei elveţiene pe pieţele externe. Francul s-a apreciat joi foarte repede după anunţul Băncii Eleveţiei, cu pană la 41%, la 85,17 centime/euro, cel mai mult de la debutul euro în 1999. Nivelul record de 85,17 centime pentru un euro atins de franc implica la momentul respectiv o paritate de 5,28 lei pentru moneda elveţiană, calculată prin intermediul cotaţiilor euro/franc şi euro/leu. Romanii care au credite imobiliare în franci elveţieni vor plăti la bancă mai mult cu 300-350 de lei pe lună, la o rată medie de 500-600 de franci, luand în calcul cursul anunţat joi. Debitorii care au contractat de la bănci împrumuturi în franci elveţieni ar fi plătit pentru o rată medie de 500-600 de franci între aproape 1900 şi 2.250 lei pe lună, valori calculate la cursul de miercuri anunţat de BNR.







În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.