Economic

Cine are mai mult de 5 contracte de închiriere trebuie să îşi declare veniturile

Mihai Boicu
13 ian 2015 1086 vizualizări
Persoanele fizice care au realizat venituri din cedarea folosinţei bunurilor din derularea unui număr mai mare de cinci contracte de închiriere la sfârşitului anului fiscal trebuie să depună până mâine la Finanţe formularul 220 Declaraţia privind venitul estimat/norma de venit.

“Reamintim contribuabililor persoane fizice care realizează venituri din cedarea folosinţei bunurilor din derularea unui număr mai mare de 5 contracte de închiriere sau subînchiriere la sfârşitul anului fiscal că, începând cu anul fiscal următoar, se califică aceste venituri în categoria veniturilor din activităţi independente”, se arată într-un comunicat al Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Vrancea. La stabilirea numărului de contracte se iau în calcul contractele de închiriere sau subînchiriere aflate în derulare la data de 31 decembrie a anului precedent celui de impunere, cu excepţia contractelor de arendare a bunurilor agricole. Stabilirea plăţilor anticipate şi a impozitului anual datorat se efectuează de organul fiscal competent, potrivit regulilor prevăzute pentru venitul din activităţi independente pentru care venitul net se stabileşte în sistem real. (M. B.)



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.