Economic

MOZAIC STIRI ECONOMICE: În ce oraşe preţul apartamentelor a rezistat cel mai bine la criză

Ziarul de Vrancea
12 ian 2015 837 vizualizări
Apartamentele din Sibiu s-au ieftinit cel mai puţin din 2008, iar cele din Ramnicu Valcea cel mai mult

Preţurile locuinţelor din Sibiu şi Timişoara au scăzut cel mai puţin în ultimii şase ani, cu 16%, respectiv 25%, în condiţiile în care în Ramnicu Valcea, Constanţa şi Bucureşti au fost consemnate cele mai mari deprecieri, de peste 40%, potrivit datelor portalului imobiliare.ro. Portalul a realizat o analiză la nivelul a 15 oraşe-reşedinţă de judeţ pe segmentul apartamentelor, din care a reieşit că doar două dintre acestea au înregistrat reduceri de preţ mai mici de 30% în ultimii şase ani. Astfel, Sibiul este oraşul cu cea mai mică rată de depreciere a locuinţelor pe timp de criză, în condiţiile în care din trimestrul al patrulea din 2008, apartamentele scoase la vanzare aici s-au ieftinit cu 16%, de la o medie de 834 de euro pe metru pătrat util pană la 697 de euro pe metru pătrat. De la finele lui 2013 pană în 2014 preţurile au consemnat însă un recul semnificativ, de 3,7%, de la un nivel de 724 de euro pe metru pătrat util. În Timişoara, apartamente s-au ieftinit cu 25% în perioada 2008-2014, de la o medie de 1.099 de euro pe metru pătrat util, pană la 824 de euro pe metru pătrat. Pe parcursul anului precedent, preţurile s-au înscris însă pe un trend ascendent, cu un avans de 4,4%, de la nivelul de 789 de euro pe metru pătrat valabil în trimestrul al patrulea din 2013.  În aceste condiţii, cele două oraşe au reprezentat cele mai sigure destinaţii pentru o achiziţie imobiliară în scop de investiţie. Cu un declin moderat al preţurilor în perioada de recesiune, respectiv sub 40%, au fost plasate Braşov (-30%, pană la 818 euro), Cluj-Napoca (-32%, pană la 968 euro), Iaşi (-33%, pană la 799 euro) şi Ploieşti (-34%, pană la 733 euro). Ecartul dintre cele două momente a fost micşorat însă de tendinţa de creştere a preţurilor consemnată de la finele lui 2013 pană în 2014, aprecieri care s-au situat la 2,6% în Braşov, la 1,8% în Cluj-Napoca, 2,5% în Iaşi şi 2,6% în Ploieşti. Oraşele incluse pe lista celor mai proaste investiţii imobiliare au consemnat reduceri de preţ de peste 40%. În fruntea topului se situează Ramnicu Valcea, unde apartamentele şi-au pierdut 50% din valoare pe parcursul crizei, astfel că în trimestrul al patrulea din 2014 suma medie solicitată de vanzătorii din oraş se situa la 598 de euro pe metru pătrat (faţă de 1.200 de euro pe metru pătrat în 2008). Piaţa şi-a continuat trendul descendent în ultimul an, cu un declin de 2,2% la 12 luni, de la 612 euro pe metru pătrat. Constanţa a consemnat, pe parcursul perioadei de recesiune, o depreciere a preţurilor de 45%, de la 1.552 de euro pe metru pătrat în 2008, pană la 858 de euro pe metru pătrat la finele anului trecut. Piaţa dă însă semne de stabilizare, în contextul revenirii preţurilor pe o traiectorie crescătoare, cu un avans de 1,5% la nivelul lui 2014. Bucureştiul se situează, şi el, în topul oraşelor cu cele mai mari rate de depreciere consemnate în ultimii şase ani, cu o scădere de 44%, de la 1.899 de euro pe metru pătrat, pană la 1.056 de euro pe metru pătrat. Începand cu finalul lui 2013 însă, pretenţiile proprietarilor s-au revigorat, iar preţurile au crescut uşor, de la 1.040 de euro pe metru pătrat.

ASF va da o soluţie la problema RCA pentru tineri în februarie

Firmele de asigurări au impus tarife excesive la poliţele RCA achiziţionate de tineri

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) analizează în prezent modul de calcul de către societăţile de asigurări a tarifelor pentru poliţele RCA în cazul tinerilor şi vrea să identifice, pană la finele lunii februarie, o soluţie acceptabilă pentru această categorie de clienţi. "Autoritatea de Supraveghere Financiară desfăşoară în prezent un proces de analiză a modului în care sunt stabilite, de către societăţile de asigurare, tarifele RCA pentru segmentul tinerilor. Dorim ca pană la finele lunii februarie să identificăm, prin dialogul iniţiat deja din luna decembrie 2014 cu asigurătorii, o soluţie acceptabilă pentru această categorie. Aceştia au modalităţi diferite de a calcula tarifele, conform propriilor standarde, vrem însă să acţionăm - prin instrumentele pe care le avem la îndemană - în direcţia eliminării diferenţierilor excesive", se arată într-un răspuns al instituţiei. Ministrul Finanţelor Publice, Darius Valcov, a solicitat sambătă conducerii ASF să reanalizeze şi să regandească sistemul de asigurări RCA pentru tinerii sub 25 de ani, pentru că majoritatea acestora nu-şi permit să plătească tarife de peste 2.000 lei. "Actuala realitate este una care îi pune pe tineri în dificultatea de a plăti nişte poliţe RCA care pot ajunge să fie chiar mai scumpe decat maşina pe care o conduc. Trebuie identificată o soluţie pentru a nu pune presiune pe tineri. Sunt convins că marea parte a acestora nu îşi vor putea permite să plătească un RCA de peste 2.000 de lei. Am încredere că speţa va fi reanalizată de către ASF, astfel încat să venim în sprijinul tinerilor şi nu împotriva lor", a declarat ministrul Finanţelor, într-un comunicat de presă. La randul său, premierul Victor Ponta a afirmat că preţurile actuale la sistemul de asigurări RCA sunt excesive pentru puterea financiară de care dispun tinerii, iar o maşină nu ar trebui să fie considerată un lux pe care doar unii să şi-l permită, precizand că sprijină cererea ministrului Valcov de reanalizare a sistemului. "Sprijin iniţiativa ministrului Darius Valcov de a cere ASF reanalizarea sistemului RCA pentru a veni în sprijinul tinerilor! Preţurile actuale sunt excesive pentru puterea financiară de care dispun aceştia, ţinand cont că mulţi dintre ei sunt studenţi sau la început de carieră. O maşină nu ar trebui să fie considerată un lux pe care doar unii să şi-l permită!", a scris Ponta pe Facebook. În decembrie 2014, preşedintele ASF, Mişu Negriţoiu, a declarat la comisia pentru buget din Camera Deputaţilor că va reanaliza pană în februarie situaţia poliţelor RCA pentru tineri, pentru a vedea de ce sunt atat de mari. El a arătat că în anul 2015 va fi o monitorizare permanentă a acestei probleme, arătand că va trebui să se definească noţiunea de tineret.

Caştigul salarial mediu a săltat pană la 1.743 lei

Caştigul salarial mediu a crescut în noiembrie anul trecut cu 2,2% faţă de octombrie, la 1.743 lei net, fiind mai mare cu 5,6% decat în noiembrie 2013, cele mai mari remunerări regăsindu-se în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, de 4.166 lei, potrivit datelor INS. "Creşterile caştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă s-au datorat acordării de prime ocazionale (inclusiv prime anuale sau pentru sărbători), sume din profitul net şi din alte fonduri, dar şi realizărilor de producţii ori încasărilor mai mari (funcţie de contracte). De asemenea, creşterile caştigului salarial mediu net au fost influenţate în unele activităţi economice şi de disponibilizările de salariaţi cu caştiguri salariale mici", se arată într-un comunicat al Institutului Naţional de Statistică (INS). Cele mai mari creşteri ale salariilor medii nete s-au înregistrat în activităţile auxiliare intermedierilor financiare (inclusiv activităţi de asigurare şi fonduri de pensii), cu 23%, în fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor, tipărirea şi reproducerea pe suporturi a înregistrărilor, activităţi de poştă şi de curier, depozitare şi activităţi auxiliare pentru transport (9%-13%), în fabricarea substanţelor şi a produselor chimice, fabricarea produselor din tutun, fabricarea echipamentelor electrice, cercetare-dezvoltare, fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice, fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice (5,5%-9%). Totodată, s-au consemnat salarii mai mari cu 4%-5% în alte activităţi industriale, fabricarea de maşini, utilaje şi echipamente, fabricarea produselor textile, transporturi pe apă, intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii), fabricarea produselor din cauciuc şi mase plastice şi fabricarea hartiei şi a produselor din hartie. Scăderile caştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă au fost determinate de acordarea în luna octombrie de premii ocazionale, sume din profitul net şi alte fonduri.

Goldman Sachs se aşteaptă la un preţ al petrolului de 42 dolari pe baril

Banca Goldman Sachs a redus estimarea privind preţul petrolului Brent pentru acest trimestru de la 80 de dolari pe baril la 42 de dolari pe baril, ceea ce a determinat scăderea cotaţiilor barilului de petrol la cel mai jos nivel din aprilie 2009 pană în prezent, relatează Bloomberg. De asemenea, analiştii de la Goldman Sachs au redus prognoza privind evoluţia preţului petrolului Brent pentru primele şase luni din acest an de la 85 de dolari pe baril la 43 de dolari pe baril. La nivelul întregului an, cotaţia medie a barilului Brent a fost estimată la 70 de dolari comparativ cu 90 de dolari anterior. Goldman Sachs apreciază că petrolul trebuie să fie tranzacţionat aproape de 40 de dolari pe baril în prima jumătate a acestui an pentru a contrabalanda investiţiile în explorările pentru petrolul de şist, în contextul în care Organizaţia ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) nu va reduce producţia pentru a menţine echilibrul pe piaţă. În aceste condiţii, Goldman Sachs a redus estimările pentru preţul barilului de petrol West Texas Intermediate de la 70 de dolari la 41 de dolari în primele trei luni ale acestui an, de la 75 de dolari la 39 de dolari pentru primele şase luni şi de la 80 de dolari la 65 de dolari la nivelul anului 2015. Statele Unite furnizează petrol în cel mai rapid ritm înregistrat în ultimele trei decenii, datorită exploatărilor de petrol din Texas şi North Dakota. În urma reducerii estimărilor de către Goldman Sachs, preţul petrolului Brent cu livrare în februarie a scăzut cu pană la 2,9% pe bursa din Londra, la 48,68 de dolari pe baril, marcand cel mai jos nivel din ultimii cinci ani şi jumătate. De asemenea, cotaţia petrolului WTI pentru februarie a coborat cu 2,5%, la 47,16 dolari barilul la New York.

Record istoric: Vanzările Volkswagen au depăşit 10 milioane maşini

Volkswagen, cel mai mare producător auto european, a vandut peste 10 milioane de autovehicule anul trecut, pentru prima oară în istoria companiei, atingand acest obiectiv cu patru ani mai devreme decat plănuise iniţial, relatează The Wall Street Journal. Vanzările grupului german au urcat cu 4,2% în 2014 comparativ cu anul anterior, la 10,14 milioane de unităţi, datorită creşterii livrărilor înregistrate de mărcile de lux Audi şi Porsche şi a extinderii brandului Skoda. Livrările mărcii cehe au depăşit pentru prima oară 1 milioane de maşini în 2014. Audi şi-a menţinut locul al doilea pe piaţa auto premium în 2014, după ce a înregistrat o urcare a vanzărilor de 10,5% faţă de 2013, atingand cifra record de 1,74 de milioane de maşini comercializate într-un an. De asemenea, avansul livrărilor producătorului german a fost determinat de creşterea cererii în China, unde Volkswagen a vandut 3,68 de milioane de autovehicule, cu 12,4% mai multe decat în 2013. Grupul a înregistrat o urcare cu 5,1% a livrărilor în Europa, la 3,95 de milioane de unităţi, în timp ce în America de Nord şi America Latină, vanzările au scăzut cu 2%, la 599.700 de unităţi şi, respectiv, cu 19,8%, la 795.700 de unităţi. Sub conducerea directorului general Martin Winterkorn, Volkswagen şi-a propus să devanse Toyota şi să devină cel mai mare producător auto la nivel mondial pană în 2018. Grupul german a redus diferenţa faţă de Toyota la 72.000 de unităţi la finalul lunii septembrie 2014, în condiţiile în care, la sfarşitul trimetrului al treilea din 2013, aceasta se situa la 227.000 de unităţi.

Codul fiscal şi de procedură fiscală, prioritate a guvernului

Premierul Victor Ponta a precizat, ieri, că doreşte să se adreseze Parlamentului în prima săptămană după convocare, la începutul lunii februarie, pentru a prezenta principalele priorităţi pentru sesiunea de primăvară, el vorbind în acest sens despre Codul fiscal şi de procedură fiscală. ”În calitate de premier, voi dori să prezint celor două Camere, în prima săptămană de la reluarea sesiunii, între 1-8 februarie, principalele priorităţi pentru sesiunea de primăvară a Parlamentului, actele normative pe care dorim să le transmitem spre aprobare - vorbesc de Codul fiscal şi de Codul de procedură fiscală - ca să existe coordonare între priorităţile Guvernului şi cele ale Parlamentului”, a spus Ponta, după şedinţa BPN a PSD.

Finanţele s-au împrumutat iar la randamente minime istorice

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a împrumutat ieri 364 milioane de lei prin vanzarea de obligaţiuni pe 10 ani, mai mult decat era prevăzut în prospectul de împrumut pentru luna ianuarie, după ce costul a coborat la un nou minim record pentru această maturitate. Trezoreria a primit oferte de 789,7 milioane de lei şi a atras în final 364,2 milioane de lei, peste nivelul de 300 de milioane de lei prevăzut pentru această licitaţie în prospectul lunii ianuarie. Randamentul mediu pe an a coborat la 3,28%, de la 3,69% la începutul lunii decembrie, cand statul s-a împrumutat cel mai recent la această maturitate, prin aceeaşi emisiune redeschisă şi luni. Emisiunea pe zece ani a fost lansată la sfarşitul lunii iulie, iar pană în prezent Finanţele au atras prin acest instrument 2,88 miliarde de lei. Ministerul va redeschide marţi emisiunea de obligaţiuni printr-o licitaţie suplimentară în cadrul căreia vor fi acceptate numai oferte necompetitive, la randamentul rezultat în urma celei de luni. Suma vizată prin licitaţia suplimentară este de 45 de milioane de lei. În luna ianuarie, Ministerul Finanţelor a împrumutat 1,44 miliarde de lei, inclsuiv prin licitaţia desfăşurată luni.

Enel va vinde în acest an activele din Romania şi Slovacia

Compania italiană de utilităţi Enel va vinde activele deţinute în Romania şi Slovacia în acest an, a declarat Francesco Starace, directorul executiv al grupului, care a precizat că a primit deja oferte pentru acestea, relatează Financial Times. "Avem oferte. ştim că procesul poate fi încheiat oricand între momentul acesta şi luna iunie. Activele vor fi vandute în 2015, aşa că, în ceea ce priveşte plata datoriei, vom sta mult mai bine decat am plănuit iniţial", a afirmat Starace. Guvernul italian deţine o participaţie de 30% la compania Enel, în fruntea căreia premierul Matteo Renzi l-a numit pe Starace în luna mai a anului trecut, pentru a implementa un plan de reducere a costurilor şi de restructurarea a grupului. Starace a declarat că va oferi în luna martie mai multe detalii despre planul de reorganizare a companiei. În condiţiile în care Enel este compania de utilităţi cu cele mai mari datorii din Europa, conducerea grupului a decis să vandă activele deţinute în Europa de Est, valoarea acestora fiind estimată la 4 miliarde de euro.







În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.