Economic

MOZAIC STIRI ECONOMICE:Bugetul lui Ponta va fi atacat la Curtea Constituţională

Ziarul de Vrancea
21 dec 2014 899 vizualizări
Proiectul bugetului de stat şi proiectul legii bugetului asigurărilor sociale pe anul 2015 au fost adoptate ieri de Parlament

Proiectul legii bugetului de stat pe anul 2015 a fost adoptat, ieri, de Parlament, fiind înregistrate 339 de voturi "pentru" şi 141 "împotrivă". Parlamentarii şi-au exprimat votul în privinţa proiectului legii bugetului prin ridicarea mainii. Plenul reunit al Senatului şi Camerei a finalizat vineri dezbaterile asupra proiectului de buget pe 2015, stabilind ca votul final să fie dat ulterior. Parlamentul a adoptat, ieri, şi proiectul legii bugetului asigurărilor sociale pe anul 2015, fiind înregistrate 329 voturi "pentru" şi 144 "împotrivă". La şedinţa Parlamentului a participat şi premierul Victor Ponta. Parlamentarii PNL şi ai PDL au precizat că au votat împotriva proiectului bugetului asigurărilor sociale de stat. Deputatul Cristina Pocora a declarat că PNL solicită demisia ministrului Muncii pentru felul în care a fost făcut bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2015. „Am votat împotriva acestui buget şi în continuare solicităm demisia ministrului Muncii pentru acest buget”, a spus Pocora, de la tribuna Parlamentului. Claudia Boghicevici a precizat, la randul său, că şi parlamentarii PDL au votat împotriva proiectului bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2015, susţinand că acesta este „încropit pe genunchi de un contabil, de un om fără viziune”. „Cum am fi putut să votăm un buget care prevede o gaură de 19 miliarde de lei pentru sistemul de pensii?”, a adăugat ea. Camera Deputaţilor şi Senatul au adoptat, sambătă, articolele proiectului de buget de asigurări sociale de stat pe 2015. Ministrul Muncii, Rovana Plumb, a spus, la dezbaterile de sambătă, că este un buget mai mare cu 5,08% faţă de cel de anul trecut şi asigură îndeplinirea tuturor angajamentelor luate de Guvern, inclusiv pensiile mărite cu 5% pentru cei 5.433.000 de pensionari. Ea a adăugat că bugetul prevede şi majorarea pensiilor sociale şi implementarea deciziei Curţii Constituţionale privind recalcularea pensiilor pentru 250.000 de pensionari pentru 10 luni. „Bugetul cuprinde şi sumele suplimentare, astfel încat să putem asigura transferul către pilonul II de pensii”, a precizat Plumb. Ministrul a mai spus că bugetul de şomaj prevede o scădere cu 4,99%, deoarece a preconizat pentru 2015 o rată a şomajului de 5,1%, faţă de 5,3% cat a fost în 2014 şi reducerea cu 20.000 a numărului de şomeri, de la 485.000 la 465.000. Potrivit lui Plumb, bugetul de şomaj asigură în mod clar plata şomajului şi asigurarea de programe pentru creşterea ocupării locurilor de muncă în randul tinerilor şi al persoanelor peste 45 de ani. PNL a decis să conteste la Curtea Constituţională legea bugetului de stat pe anul 2015, a anunţat, duminică, deputatul Eugen Nicolăescu, după ce plenul Parlamentului a adoptat proiectul de lege. "Grupurile noastre parlamentare au luat decizia să conteste la Curtea Constituţională un asemenea buget, care este neconstituţional", a spus Eugen Nicolăescu, după votul final dat în cazul proiectului bugetului de stat. El a arătat că acest buget trebuie să prevadă, printre altele, principiile respectării angajamentelor internaţionale. Nicolăescu a susţinut că bugetul de stat pe 2015 "continuă disiparea resurselor bugetare".

Acţionarii Carpatica au respins oferta de fuziune cu Nextebank
 
Acţionarii Banca Carpatica (BCC) au respins vineri oferta de fuziune cu Nextebank şi au împuternicit directoratul băncii să poată majora capitalul cu cel mult 155 de milioane lei pe o perioadă de un an, prin emisiune de acţiuni legate de împrumuturi subordonate convertibile în acţiuni. "Directoratul este împuternicit săstabilească toţi termenii şi condiţiile majorării de capital social în legătură cu respectivul împrumut de capital, cu respectarea prevederilor legale. Această delegare va trebui să fie reînnoită anual pe toată durata de viaţa a oricărui împrumut de capital avand caracteristici de convertibilitate îm acţiuni", se arată în raportul curent privind deciziile adunării Genrale a Acţionarilor din data de 19 decembrie. Banca a anunţat, la convocarea AGA, că acţionarii care deţin pachetul majoritar la Banca Comercială Carpatica, omul de afaceri Ilie Carabulea şi părţile afiliate, au anunţat decizia de a vinde participaţiile, iar ceilalţi acţionari vor aproba fie fuziunea cu Nextebank, fie majorarea capitalului instituţiei de credit. Dacă pachetul majoritar de acţiuni va fi cedat proprietarului Nextebank, atunci urmează fuziunea cu aceasta, iar în cazul vanzării către un alt cumpărător va fi operată majorarea de capital. Potrivit informaţiilor din şiaţă, ar exista discuţii cu alţi doi acţionari instituţionali, care nu deţin însă instituţii de credit în Romania, ceea ce înseamnă că nu se poate realiza o fuziune. Nextebank a înaintat în luna noiembrie o ofertă fermă revizuită pentru fuziunea prin absorbţie cu Banca Comercială Carpatica (BCC). Acţionarii BCC se vor reuni pe 19 decembrie pentru a discuta oferta primită. Nextebank este deţinută de Emerging Europe Accession Fund, fond de investiţii administrat de Horia Manda prin Axxess Capital.

Băsescu spune că taxarea pe producţie ar trebui diminuată

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, în conferinţa de final de mandat, că Romania are nevoie de o reformă a sistemul de taxe, în condiţiile în care taxele pe proprietate sunt prea mici, iar cele pe producţie prea mari, el opinand că este necesară o schimbare în acest sens. „Romania are nevoie de o reformă a finanţelor publice. Atenţie, nu vorbesc de o reformă a ANAF, ci o reformă a sistemului de taxe. Noi avem cea mai mare contribuţie la bugetul de stat din taxa pe forţa de muncă, din TVA, din bani care sunt generaţi de cei care produc. Îmi permit să sugerez - e o lungă dezbatere aici, dar trebuie găsită o soluţie - să se schimbe centrul de greutate de pe întreprindere şi cetăţean pe proprietar”, a spus Băsescu. El a arătat că taxele pe proprietate în Romania sunt mult prea mici, iar taxele pe producţie sunt mult prea mari. „Trebuie să facem această schimbare pentru a stimula propria noastră dezvoltare”, a susţinut Băsescu. Preşedintele a mai spus că s-a opus din nou reluării proiectului South Stream, ”suprasusţinut de OMV Petrom”, care ar dori să pompeze gazul din Marea Neagră în South Stream, ceea ce ar face din Romania, care e proprietara gazului, o ţară dependentă de infrastructura Gazprom. Traian Băsescu a fost întrebat, la conferinţa de final de mandat, cum vede subiectul legat de extragerea gazelor din Marea Neagră. ”Eu am ridicat această problemă şi în actualul consiliu (european - n.r.), cand s-a cerut reluarea proiectului South Stream, iar eu m-am opus vehement acestui proiect. De ce? Pentru că acţionarul majoritar, OMV Petrom, şi vreau să ştiţi că acest lucru l-am comunicat şi cancelarului Austriei şi ambasadorului Austriei exact aşa cum vă spun. De fapt, South Stream este suprasusţinut de OMV Petrom pentru că ar dori să pompeze gazul din Marea Neagră în South Stream, ceea ce ar face din Romania, care e proprietara gazului care se va extrage din Marea Neagră, o ţară dependentă de infrastructura Gazprom. Ori, din acest punct de vedere, Romania nu poate accepta şi nu îşi doreşte proiectul South Stream, pentru că e aceeaşi sursă, e aceeaşi problemă cu dependenţa de sursa unică. În al doilea rand, dacă prin absurd s-ar face South Stream-ul, Guvernul Romaniei trebuie să fie foarte clar, aşa cum eu am fost extrem de clar şi în discuţia cu Exxon şi în discuţia cu OMV Petrom (...) Am fost extrem de clar că niciun metru cub de gaz din zona economică a Mării Negre nu se va exporta decat pe infrastructură romanească”, a declarat Băsescu.

Măsuri inedite de politică monetară! Belarus a blocat site-urile şi magazinele online, ca să apere moneda

Autorităţile din Belarus au blocat duminică magazinele online şi site-urile de informaţii, măsură destinată împiedicării unui asalt al populaţiei în bănci şi magazine, în încercarea de a-şi proteja economiile de devalorizarea abruptă a rublei belaruse din cauza prăbuşirii rublei ruseşti. Agenţia privată de presă BelaPAN, care gestionează site-urile de informaţii Belapan.by şi Naviny.by, a anunţat că site-urile au fost blocate sambătă, fără niciun avertisment, relatează AFP. "După toate dovezile, decizia de blocare a adreselor IP nu putea veni decat de la autorităţi, care deţin monopolul în ţară asupra acestora", a relatat agenţia. Alte site-uri, precum Charter97.by, BelarusPartisan.org, Udf.by, au fost blocate duminică. Aceste măsuri sunt aplicate începand de vineri, în timp ce guvernul a anunţat că achiziţiile de valută vor fi taxate cu 30%, iar exportatorii au primit ordin să îşi convertească jumătate din încasări în monedă locală. "Se pare că autorităţile vor să transforme o mică panică din jurul rublei belaruse într-o panică generală veritabilă", a scris site-ul BelarusPartisan, calificand blocajul drept "nebunia din decembrie".  Magazinele online au fost la randul lor blocate în masă. Guvernul a anunţat un moratoriu asupra creşterii preţurilor pentru bunurile de consum şi a dispus ca producătorii locali de aparatură electronică să crească livrările şi să menţină preţurile, cu riscul de a da faliment. Belaruşii au stat la coadă ore în şir pentru a-şi goli conturile bancare şi au devalizat magazinele pentru a-şi proteja economiile, aprovizionandu-se cu aparatură electronică fabricată în străinătate şi cu articole menajere.

Boeing şi BlackBerry lucrează la telefonul care se autodistruge

Boeing s-a asociat cu BlackBerry pentru producţia unui telefon-spion care se poate autodistruge, destinat angajaţilor din sectorul american al apărării şi securităţii interne, relatează Bloomberg. Parteneriatul arată interesul Boeing, al doilea mare contractor al Statelor Unite în domeniul apărării, pentru dezvoltarea de software, pe fondul declinului vanzărilor de echipamente militare, provocat de reducerea bugetului Pentagonului. BlackBerry caştigă la randul său o nouă soluţie prin care îşi poate păstra contractele cu guvernul, în condiţiile scăderii vanzărilor comerciale. "Suntem încantaţi să anunţăm că Boeing colaborează cu BlackBerry pentru a oferi o soluţie mobilă sigură pentru dispozitivile cu sistem Android care utilizează platforma BES12", a declarat John Chen, preşedinte şi director general al BlackBerry. Boeing a testat smartphone-ul securizat Boeing Black cu softul BES pentru servere destinate companiilor, care permite marilor corporaţii şi departamentelor guvernamentale să urmărească telefoanele angajaţilor. Serverul este compatibil că telefoanele care funcţionează cu Android, precum şi cui cu aparatele iPhone ale Apple.

Arabia Saudită a găsit vinovaţii pentru scăderea preţului la petrol

Ministrul Petrolului din Arabia Saudită, Ali al-Naimi, s-a declarat convins, duminică, că preţul petrolului îşi va reveni, el atribuind prăbuşirea cotaţiilor lipsei de cooperare din partea ţărilor producătoare din afara OPEC, relatează AFP. "Sunt convins că pieţele petrolului se vor stabiliza, iar preţurile îşi vor reveni", a spus al-Naimi, a cărui ţară este liderul Organizaţiei Statelor Exportatoare de Petrol (OPEC), la un forum energetic organizat la Abu Dhabi. Ministrul Energiei din Emiratele Arabe Unite, Suhail al-Mazrui, a afirmat la randul său că la originea declinului cotaţiilor se află excedentul de producţie al statelor din afara OPEC. "Unul dintre principalele motive ale scăderii preţurilor petrolului este producţia iresponsabilă a anumitor productori din afara OPEC", a acuzat Mazrui. Cotaţia ţiţeiului a pierdut circa 50% de la jumătatea lunii iunie, din cauza ofertei abundente, a aprecierii dolari şi a scăderii cererii, determinate de încetinirea creşterii economiei mondiale. OPEC a decis în luna noiembrie să păstreze plafonul de producţie al Organizaţiei la 30 de milioane de barili pe zi de petrol, ceea ce a contribuit la accentuarea declinului preţurilor.

Ucraina se scufundă: nimeni nu-i întinde o mană de ajutor!

Standard&Poor's a redus ratingul Ucrainei cu o treaptă, la nivelul CCC-, cu perspectivă negativă, din cauza îngrijorării provocate de amanarea de către FMI a deblocării unei noi tranşe de ajutor din programul de susţinere de 17 miliarde dolari şi de scăderea rezervelor valutare ale ţării. FMI a anunţat că au avut loc discuţii productive cu Ucraina, în această săptămană, dar cele două părţi nu au reuşit să ajungă la un acord pentru furnizarea următoarei tranşe de sprijin, luna viitoare, relatează Reuters. S&P a avertizat vineri că Ucraina ar putea să nu mai reuşească să îşi plătească datoriile dacă situaţia nu se va modifica în următoarele cateva luni. Ucraina a încheiat în luna aprilie un acord cu FMI pentru un program de susţinere în valoare de 16 miliarde de dolari, din care a primit două tranşe, în sumă de 4,6 miliarde de dolari. FMI a estimat că Ucraina are nevoie de finanţare suplimentară de 15 miliarde de dolari pentru a rezista crizei economice, iar Uniunea Europeană are o capacitate limitată de ajutor, fiind necesar să contribuie şi statele membre, a declarat miercuri preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.







În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.