Economic

MOZAIC STIRI ECONOMICE: Gaură imensă în băncile din Romania

Ziarul de Vrancea
30 nov 2014 1213 vizualizări
Cinteză: Pierderea sistemului bancar va depăşi lejer 2 miliarde lei în 2014 u la 9 luni este de 1,58 miliarde lei

Provizioanele constituite de bănci în procesul de curăţare a portofoliului de credite neperformante au dus la o pierdere netă a sistemului la nouă luni de 1,58 miliarde lei, dar la finele anului rezultatul negativ va depăşi "lejer" 2 miliarde lei, afirmă şeful Supravegherii din BNR, Nicolae Cinteză. "Pe fondul provizioanelor mari care s-au înregistrat, şi vă spun că mai urmează multe provizioane, la 30 septembrie sistemul are o pierdere de 1,58 miliarde lei. Pierderea va depăşi lejer 2 miliarde de lei", a declarat directorul Direcţiei Supraveghere din Banca Naţională a Romaniei, la seminarul EU-Cofile organizat de Apha Bank, BNR şi ARB. Şeful supravegherii nu exclude ca pierderea din acest an să depăşească rezultatul negativ record înregistrat în 2012, de 2,34 miliarde lei. În urma procesului demarat în luna aprilie la solicitarea BNR, rata creditelor neperformante a coborat de la 22,3% la 15,3%, însă oficialul băncii centrale susţine că această scădere trebuia să fie şi mai abrubtă, chiar sub 10%. "Sunt unii care n-au făcut restructurarea protofoliului de neperformante aşa cum am cerut şi au termen limită 30 noiembrie", a explicat Cinteză. El a adăugat că în unele cazuri nu a vrut să forţeze scoaterea în afara bilanţului, întrucat instituţiile de credit voiau să urmăreasscă în continuare acele garanţii şi existau probleme de soft care presupuneau un cost imediat mare, iar implementarea se făcea oricum mai greoi. După primul trimestru, sistemul bancar avea un profit de 597 milioane lei, care a coborat la 209 milioane lei la jumătatea anului, pentru a se transforma în pierdere la septembrie. Citeză a arătat că BNR acceptă un provizion mai mic de 90% pentru firmele cu restanţe mai mari de 90 zile aflate în insolvenţă doar pentru băncile care au demonstrat că pot executa garanţiile de acel tip în cazuri similare la un nivel de peste 10% din valoare sau există un plan ferm de restructurare, acceptat de judecător şi aprobat de creditor. "Ce a obţinut Volksbank cu procentul ăla nemaipomenit de bun obţinut la vanzare puţini au înţeles că nu trebuie luat ca reper. Noi credem că acum ce poate să se obţină este cel mult 10%", a explicat Cinteză. El a arătat că piaţa este suprasaturată de oferta de active neperformante în acest moment, iar nivelul de recuperare a scăzut puternic. În vara acestui an, Volksbank a vandut credite neperformante în sumă de 500 de milioane euro pentru circa 100 de milioane euro, reprezentand un grad de recuperare de circa 20%. Gradul de recuperare este ridicat şi pentru că aproximativ 85% erau credite ipotecare de retail. El a precizat că pentru firmele aflate în insolvenţă gradul mediu de recuperare se plasează la 6-7%. "Numărul insolvenţelor a început să scadă. Dacă se reuşeşte crearea acestei baze de date cu administratorii şi acţionarii care au băgat firme în insolvenţă, sportul ăsta naţional o să se diminnueze. Una din şapte firme intră în insolvenţă şi doar 2% ies din procedură, restul se duc în faliment", a continuat Cinteză.

Comercianţii au găsit o metodă inedită să menţină fluxul de clienţi

Retailerii americani au atras milioane de oameni în magazinele şi pe site-urile lor de Thanksgiving şi Black Friday, dar vor ca valurile de cumpărători să continue pe tot parcursul sezonului cumpărăturilor de iarnă, relatează Bloomberg. Strategia comercianţilor de a eşalona promoţiile, în loc să le concentreze doar de Black Friday, pare să funcţioneze. "Mi-am făcut timp să mă informez. ştiu exact unde să merg", a declarat Merly Hernandez, care a cumpărat produse mai ieftine cu 50%. "Retailerii trebuie să atragă cumpărători ca Hernandez pentru a susţine vanzările pe tot parcursul sezonului, astfel încat să menţină marjele de profit", a arătat Charlie O’Shea, analist la Moody’s Investors Service în New York. O’Shea consideră că retailerii care nu vor putea menţine vanzările la un nivel ridicat vor fi nevoiţi să ofere discount-uri mari înainte de Crăciun şi chiar mai multe după sărbători. "Retailerii care au cel mai bun sezon de sărbători sunt cei care reuşesc să echilibreze promoţiile şi profiturile", a spus O’Shea. Federaţiona Naţională a Retailerilor anticipează că aproximativ 140 de milioane de persoane au făcut cumpărători în magazine sau online, începand din ziua de Thanksgiving şi pană duminică. Maine va fi aşa-numita Cyber Monday, cand site-urile vor oferi noi promoţii. Potrivit federaţiei retailerilor, actualul sezon de cumpărături va fi cel mai bun din ultimii trei ani, cu o creştere estimată de 4,1%, susţinută de scăderea şomajului, creşterea salariilor şi preţurile scăzute ale carburanţilor. Sezonul cumpărăturilor de sărbători este esenţial pentru retaileri, vanzările din noiembrie şi decembrie reprezentand circa 19% din veniturile lor anuale, conform federaţiei. Termenul de Black Friday (Vinerea Neagră) provine din mitul că retailerii nu devin profitabili decat după sărbătoarea de Thanksgiving (Ziua Recunoştinţei).

O companie de top din Rusia se luptă cu datoriile

Preşedintele Rosneft, Igor Sechin, a cheltuit 55 de miliarde de dolari în 2013 pentru a cumpăra TNK-BP şi a crea un gigant care pompează 5% din petrolul extras la nivel mondial, dar grupul a pierdut în acest an 38% din capitalizare, ajungand să valoreze 50 de miliarde de dolari, relatează Bloomberg. În urma achiziţiei TNK-BP, şeful Rosneft, vechi aliat al preşedintelui rus Vladimir Putin, are de rambursat un munte de datorii. Grupul Rosneft, la care statul rus deţine o participaţie de aproape 70%, datorează băncilor şi deţinătorilor de obligaţiuni circa 60 de miliarde de dolari, fiind cea mai îndatorată companie, raportat la profituri, decat oricare alt mare producător de petrol, cu excepţia Petroleo Brasileiro din Brazilia. "Extinderea agresivă şi acumularea de datorii i-a făcut vulnerabili la scăderea preţurilor petrolului şi impactul sancţiunilor", a declarat Oleg Popov, manager de fonduri la Allianz Investments în Moscova. Sechin, care se angajase să aducă valoarea Rosneft la 120 de miliarde de dolari, după preluarea TNK-BP, are ambiţii mai mari decat aceea de a crea cel mai mare producător de petrol din Rusia. El încearcă să construiască un grup petrolier mondial, obţinand drepturi de forare a unor zăcăminte din Norvegia şi pană în Golful Mexic. Sechin a cumpărat totodată proiecte în exploatare în Venezuela şi 50% dintr-o companie de rafinare din Germania. Pe măsură ce situaţia financiară a companiei devine mai delicată, atingerea acestor obiective va fi mai dificilă, oferind un exemplu al impactului crizei ucrainene asupra unora dintre cele mai mari companii din Rusia. Rosneft a atins o capitalizare de circa 96 de miliarde de dolari la cateva săptămani după anunţarea acordului cu TNK-BP, dar în acest an performanţa acţiunilor grupului a fost sub cea a altor companii de profil din Rusia şi străinătate. "Dacă trebuie să vinzi acţiuni din sectorul petrolier, atunci le vinzi pe cele ale cele mai îndatorate companii, aceea este Rosneft", a declarat Renata Klita, analist la Blackfriars Asset Management în Londra, ea explicand că datoriile mari ale Rosneft îi creează o mare sensibilitate faţă de preţurile ţiţeiului.

Ministerul elen de Finanţe, asaltat de cereri de reeşalonarea datoriilor

Ministerul elen de Finanţe a fost asaltat în doar cateva zile de peste 40.000 de cereri online din partea datornicilor la stat, interesaţi să participe la un nou program de reeşalonare a datoriilor care prevede rambursarea acestora în pană la 100 de rate, relatează Kathimerini. Valoarea datoriilor care ar urma să fie rambursate în cadrul noului program a atins 500 de milioane de euro, potrivit datelor publicate de secretariatul general pentru venituri publice din cadrul Ministerului de Finanţe. Această sumă a depăşit deja aşteptările guvernului, iar creditorii acestuia insistă că planul nu trebuie să includă datornicii care au beneficiat deja de un alt program de reeşalonare a datoriilor.  Ponderea solicitanţilor care au mai participat la astfel de programe este de 30% din total, respectiv aproximativ 12.000 de datornici. Potrivit programului, participanţii vor beneficia de o dobandă sub cea din piaţă, de 4,56%, o rată minimă de 50 de euro şi de ştergerea penalităţilor şi amenzilor. Angajaţii Ministerului de Finanţe s-au declarat surprinşi de reacţia datornicilor, cu toate că era clar, în urma unor date aferent lunii octombrie publicate în această săptămană, că mii de persoane au amanat plata obligaţiilor financiare în aşteptarea noului program. Conform acelor date, datoriile cu termen depăşit au crescut luna trecută cu 1,22 miliarde de euro, la 71,5 miliarde de euro. În plus, fondurile de asigurări sociale au colectat circa 10 milioane de euro în primele 10 zile de la introducerea noului sistem de reeşalonare a datoriilor. Aceste date ar putea întări poziţia Greciei în negocierile cu creditorii legate de mărimea deficitului bugetar în 2015, în condiţiile în care creşterea încasărilor de la restanţieri va mări veniturile bugetare.

Mănăstireanu a demisionat de la conducerea ANSVSA

Vladimir Mănăstireanu a demisionat de la conducerea Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Animalelor (ANSVSA), demisia fiind acceptată de premierul Victor Ponta. Decizia de eliberare din funcţie, la cerere, a fost semnată de premier. Vladimir Mănăstireanu, vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Animalelor, a fost avansat de premierul Ponta în postul de preşedinte al instituţiei în iunie anul trecut, postul de preşedinte fiind vacant după ce Mihai Ţurcanu demisionase în primăvară, în urma scandalului laptelui infestat.

Şomajul din Italia a atins un nivel record

Rata şomajului din Italia a atins în octombrie un nivel record, de peste 13%, dand o nouă lovitură guvernului condus de Matteo Renzi, care nu reuşeşte să obţină progrese economice, transmite AFP. Faţă de lună septembrie, pentru care rata şomajului a fost revizuită în creştere la 12,9%, indicatorul a înregistrat o creştere de 0,3 puncte procentuale, la 13,2%. Avansul faţă de octombrie anul trecut este de 1 punct procentual. Analiştii anticipau că rata şomajului va atinge 12,5% în octombrie. Numărul persoanelor în căutarea unui loc de muncă a atins în octombrie nivelul de 3,41 milioane, în creştere cu 2,7% faţă de luna precedentă şi de 10% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Fapt şi mai grav, rata şomajului în randul tinerilor de pană la 24 de ani, deja una dintre cele mai ridicate din Europa, a urcat cu 0,6 puncte procentuale faţă de luna septembrie, la 43,3%. Avansul faţă de anul trecut este de 2 puncte. "Am pierdut 1 milion de locuri de muncă în şase ani. Este nevoie de timp pentru a ne reveni", a declarat Renzi în timpul unei vizite în Sicilia.

Liber la achiziţia de maşini pe final de an

Ministerul Economiei va primi acceptul Guvernului să achiziţioneze, pe finalul acestui an, autoturisme, prin derogare de la legea în vigoare, valabilă din 2009, care interzice astfel de achiziţii. Acordul pentru cumpărarea de maşini va fi acordat prin ordonanţa care aprobă a treia rectificare bugetară din acest an. "Prin derogare de la prevederile articolului 24 din OU 34/2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, se autorizează Ministerul Economiei, din sumele aprobate pe anul 2014, să achiziţioneze autoturisme", se arată în document. Autorităţilor şi instituţiilor publice li s-a interzis în 2009 să achiziţioneze, să cumpere sau să preia în leasing autoturisme şi mobilier, exceptate fiind doar structurile nou-înfiinţate şi numai în primul an de funcţionare, achiziţiile pentru realizarea proiectelor finanţate din împrumuturi, fonduri externe nerambursabile, donaţii şi sponsorizări şi autoturismele cumpărate în cadrul Programului "Rabla". Interdicţia a fost prelungită succesiv în ultimii ani.






În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.