Economic

Contribuabilii plătesc cu 16% mai puţin decât declară

Mihai Boicu
18 nov 2014 756 vizualizări
Totuşi, Fiscul vrâncean laudă creşterea civismului declarativ, în primele 10 luni ale anului gradul de depunere voluntară a declaraţiilor fiscale fiind de 96,99%

Gradul de conformare volunară la plata taxelor şi obligaţiilor a fost de 80,59% în primele zece luni ale anului la Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vrancea, după cum a anunţat ieri instituţia. Pe totalul bugetului consolidat, sumele încasate în termen, aferente sumelor declarate, au fost de 573,8 milioane lei, adică în jur de 130 de milioane de euro. Sumele declarate de contribuabili în primele zece luni ale anului de 711,97 milioane lei. În aceeaşi perioadă, gradul de depunere voluntară a declaraţiilor fiscale a înregistrat un grad de realizare de 96,99%, ceea ce înseamnă că patronii din judeţ plătesc cu 16,4% mai puţin decât declară. „Pentru buna colectare a veniturilor bugetare au fost intensificate acţiunile care să conducă la creşterea gradului de conformare voluntară atât la declarare, cât şi la plată prin extinderea serviciilor de asistenţă prin telefon, intern, poştă electronică pentru informarea mai bună a contribuabililor cu privire la obligaţiile şi drepturile acestora, ceea ce contribuie la creşterea civismului fiscal şi totodată la îmbunătăţirea relaţiei lor cu administraţia fiscală şi îmbunătăţirea procedurilor de administrare”, se arată într-un comunicat de presă al AJFP Vrancea. Gradul de conformare voluntară la plata obligaţiilor fiscale este calculat ca raport între încasările din obligaţii curente şi sumele declarate aferente perioadei de raportare. Oficialii Fiscului spun că gradul de depunere voluntară a declaraţiilor fiscale este un alt  indicator ce reflectă gradul de creştere a civismului declarativ, care este o etapă importantă în mai buna colectare a veniturilor bugetare. Aşa cum spuneam, în primele 10 luni ale anului 2014, gradul de depunere voluntară a declaraţiilor fiscale a înregistrat un grad de realizare de 96,99%. (M. BOICU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.