Economic

Cinci persoane au fost reţinute în dosarul evaziunii fiscale

Ziarul de Vrancea
13 nov 2014 3233 vizualizări
După primele audieri, focşăneanul Victor Năstase, trei sirieni şi un sudanez au ajuns în arestul poliţiei vrancene

Procurorii vranceni au finalizat azi noapte prima rundă de audieri în dosarul evazioniştilor cu produse alimentare importate din Bulgaria. Aceştia au dispus şi primele măsuri în ceea ce priveşte persoanele implicate în afacerea cu produse alimentare importate din Bulgaria şi revandute apoi la negru, fără colectarea TVA, operaţiuni financiare care se realizau cu mai multe firme interpuse din judeţele Ilfov şi Giurgiu, precum şi din Bucureşti. “S-a dispus reţinerea pentru 24 de ore a cinci persoane care au fost audiate şi care vor fi prezentate azi Tribunalului Vrancea în vederea luării măsurii arestării preventive. Pentru alte două persoane s-a dispus măsura controlului judiciar”, a precizat procurorul de caz. Este vorba, conform unor surse judiciare de focşăneanul Victor Năstase, de 36 ani, reprezentantul firmei Longa Prima SRL Focşani, trei fraţi sirieni care deţineau firme care făceau achiziţii de la societatea focşăneană şi un sudanez, cei cinci fiind consideraţi a fi “nucleul” grupului infracţional care pusese la cale mecanismul infracţional de fraudare a statului. Din primele estimări,  prejudicial creat bugetului de stat prin neînregistrarea operaţiunilor comerciale şi necolectarea TVA-ului aferent se ridică la suma de peste un milion lei. Cele două persoane pentru care s-a instituit măsura controlului judiciar sunt, conform aceloraşi surse, de naţionalitate romană. Audierile s-au finalizat în jurul orelor 2 însă vor continua şi azi, anchetatorii avand noi indicii care conduc şi către alte persoane. Pentru a putea recupera măcar o parte din prejudiciu, anchetatorii au dispus şi măsuri asigurătorii în cauză. (G. SAVA)

Un milion de lei, „ţeapă” dată statului printr-o firmă din Focşani

Firma importa produse alimentare din Bulgaria pe care le vindea apoi la negru unor alte firme u în documente însă, produsele plecau înapoi în Bulgaria u prin evitarea înregistrărilor contabile, evazioniştii au ţepuit statul cu circa un milion u printre cei implicaţi în evaziunea fiscală şi spălarea de bani se află şi cetăţeni sirieni şi sudanezi, dar şi bulgari

O firmă din Focşani, înfiinţată de doi cetăţeni bulgari, precum şi mai multe societăţi cu care aceasta a avut diverse relaţii comerciale se află în atenţia lucrătorilor de la antifraudă şi a procurorilor vrânceni. De la primele ore ale zilei de ieri, poliţiştii au efectuat mai multe percheziţii, dintre care două au avut loc în Focşani şi altele în Ilfov, Giurgiu şi Bucureşti. Acţiunea Poliţiei vizează eventuala activitate infracţională a 10 de persoane bănuite de evaziune fiscală şi spălare de bani. Ieri dimineaţă, poliţişti de investigare a fraudelor din cadrul I.P.J. Vrancea, Ilfov, Giurgiu şi D.G.P.M.B. – Sectorul 2 au desfăşurat opt percheziţii pe raza Municipiului Bucureşti şi a judeţelor Vrancea, Giurgiu şi Ilfov, pentru destructurarea unei grupări infracţionale specializate în comiterea de fraude intracomunitare. Membrii grupării, cetăţeni români, sirieni şi sudanezi, sunt cercetaţi pentru evaziune fiscală şi spălarea banilor. Concret, firma Longa Prima SRL Focşani, înfiinţată în 1996, care are ca obiect de activitate comerţul intracomunitar cu produse alimentare, importa din Bulgaria diverse produse pe care apoi le vindea fără documente altor societăţi, în special din zona magazinelor şi a depozitelor en-gross din apropierea Bucureştiului dar şi din Giurgiu. Marfa, în special cacao, cafea, uleiuri de cocos şi de palmier, ajungeau faptic în ţară de la firma cu acelaşi nume din Bulgaria însă doar scriptic se întorceau la sud de Dunăre. Asta pentru ca impozitul pe profit şi TVA-ul aferent tranzacţiilor comerciale din ţară să fie ascunse de ochii fiscului, ajungându-se astfel la prejudicierea bugetului de stat cu suma de circa un milion lei, potrivit anchetatorilor.

Audieri până după miezul nopţii

Oamenii legii i-au avut în vedere de mai multă vreme pe cei care puseseră la cale acest mecanism. Reprezentantul legal al firmei Longa Prima, un bărbat de 36 de ani din Focşani, Victor Năstase, a fost adus la audieri, la sediul societăţii din strada Cuza Vodă şi la domiciliul acestuia fiind de altfel efectuate cele două percheziţii. La sediul poliţiei vrâncene ajunseseră aseară şi mai mulţi cetăţeni străini, dar şi avocaţi ai acestora. Conform unor surse judiciare, urmau a fi dispuse măsuri asigurătorii, dar nu era exclusă aseară nici reţinerea unor suspecţi. Pentru identificarea cetăţenilor străini, poliţiştii au beneficiat de suportul specialiştilor Oficiului Român pentru Imigrări. 10 persoane, bănuite de implicare în activitatea infracţională, au fost conduse la sediul I.P.J. Vrancea şi la unitatea de parchet competentă, pentru audieri. Percheziţiile s-au efectuat într-un dosar penal aflat în instrumentarea Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul I.P.J. Vrancea, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea. La acţiune au participat şi luptătorii Serviciilor pentru Acţiuni Speciale din I.P.J Vrancea şi Poliţiei Sectorului 2 Bucureşti. În fapt, în urma cercetărilor a rezultat că, membrii grupării, în perioada octombrie 2012- iunie 2014, ar fi înregistrat în evidenţele contabile a două firme româneşti, livrări intracomunitare fictive către 6 societăţi comerciale din Bulgaria, înfiinţate şi controlate de aceeaşi grupare. De asemenea, ar fi interpus în lanţul comercial, pentru mascarea adevăratei provenienţe a mărfurilor, 8 societăţi tip fantomă. Prejudiciul creat bugetului de stat este de aproximativ 1.000.000 de lei, reprezentând sustragerea TVA şi impozitul pe profit, potrivit poliţiei vrâncene. La închiderea ediţiei, audierile erau în plină desfăşurare, urmând ca informaţii oficiale despre anchetă să apară azi. (Dan CHIRIAC, Gabriel SAVA)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
dani, acum 1406 zile, 6 ore, 9 minute, 51 secunde
ce vorbesti, db-le... cu siguranta arabii nu ar fi putut sa -si faca banii fara coruptii din toate institutille noastr.Dar sa-i "victimizezi" pe ai nostri, e tare asta, nu am mai citeste integral
danb, acum 1406 zile, 13 ore, 5 minute, 31 secunde
Unde e un arab la mijloc automat este si evaziune. Profitand de functionarii si politicienii nostri corupti, arabii si-au dezvoltat imperii evazioniste in tara noastra. Romanii implicati sunt in mod citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.