Economic

MOZAIC STIRI ECONOMICE: Toyota recheamă pentru reparaţii 1,75 milioane de autovehicule

Ziarul de Vrancea
15 oct 2014 774 vizualizări
Toyota, cel mai mare producător de automobile la nivel mondial, a anunţat miercuri că recheamă 1,75 de milioane de automobile la nivel mondial, pentru a repara defecţiuni la sistemele de franare şi alimentare cu combustibil.

Modelele vizate de acţiunea producătorului japonez sunt Toyota Auris, Crown Majesta, Crown, Noah, Voxy şi Corolla Rumion, precum şi unele modele ale mărcii Lexus, potrivit unui email transmis de Toyota şi citat de Bloomberg. Reprezentanţii companiei au precizat că nu cunosc niciun caz în care aceste defecte să fi provocat acccidente sau rănirea unor persoane. Defecţiunile pentru care Toyota a iniţiat această campanie de rechemare sunt legate de sistemul de franare şi de alimentarea cu combustibil. Aproximativ un milion dintre maşinile care vor fi rechemate sunt înmatriculate în Japonia. Toyota şi-a îmbunătăţit în ultimii ani procesele de control intern şi procedurile de rechemare, după scandalul din 2009-2010, cand producătorul japonez a fost nevoit să cheme pentru reparaţii peste 10 milioane de maşini şi a fost amendat de autorităţi pentru că ar fi încercat să ascundă anumite informaţii privind automobilele defecte. Acţiunile Toyota au urcat cu 0,3% pe bursa din Tokyo în urma anunţului. În luna aprilie, producătorul a rechemat pentru verificări şi reparaţii 6,76 milioane de autovehicule aflate în circulaţie în întreaga lume, printre care şi modele Yaris şi RAV4.

Bucureştenii fac cele mai mari cumpărături online cu cardul

Aproximativ 50% din plăţile online cu cardul realizate în acest an pentru produse şi servicii comercializate de magazinele online romaneşti au fost realizate de bucureşteni, următorii în top fiind clujenii şi timişorenii, fiecare cu o pondere de 4,5%, potrivit procesatorului de plăţi Netopia. "Datele arată un trend natural, locuitorii Capitalei sunt cei mai expuşi la avantul online-ului, atat la nivel de informaţii, cat şi raportat la numărul de comercianţi online cu livrare rapidă în Bucureşti, evident mai mulţi decat în restul ţării. La fel de firesc în top urmează Cluj-Napoca şi Timişoara, avand în vedere nivelul de trai şi economia dezvoltată prin comparaţie cu alte zone din ţară. Loc de creştere există, aşteptăm şi depunem eforturi de a promova şi informa consumatorii în direcţia plăţii online cu cardul, cea mai sigură şi simplă pentru cumpărăturile online", a declarat Antonio Eram, CEO şi fondator al procesatorului de plăţi online cu cardul Netopia mobilPay. Topul oraşelor cu cei mai mulţi romani care plătesc online este continuat cu Braşov (4% din totalul plăţilor), Iaşi - 3,2% şi Constanţa - 3%. Referitor la obiceiul şi intervalul de cumpărare, datele Netopia arată că majoritatea romanilor cumpără online în timpul săptămanii, de la birou, în intervalul orar 9:00-17:00, şi cheltuie, în medie, de două ori mai mult decat de acasă. Cea mai mare pondere a tranzacţiilor online o deţin comercianţii din zona de turism, urmaţi de cei din telecom, IT, fashion şi asigurări. Netopia Mobilpay este unul dintre cei mai importanţi procesatori de plăţi online prin card. În 2013, compania a procesat 2,2 milioane de tranzacţii online cu cardul, în valoare de 76 milioane de euro, o treime din totalul plăţilor realizate cu cardul în Romania.

Romania vrea să fie membru cu drept deplin la OECD

Romania vrea să devină membru cu drepturi depline al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD), autorităţile de la Bucureşti considerand că acest obiectiv este realizabil, i-a transmis premierul Victor Ponta secretarului general adjunct OECD, William Danvers, aflat la Bucureşti. "Există această voinţă, există această dorinţă şi cred că există şi această putinţă. Nu ştiu cum o să traducă în limba engleză acest cuvant care, pentru noi, este foarte sugestiv", a spus Ponta în discursul susţinut cu ocazia lansării unui proiect privind analiza impactului reglementărilor în vigoare asupra mediului concurenţial în sectoare cheie ale economiei romaneşti", derulat în parteneriat de către Guvern, OECD şi Consiliul Concurenţei. El a mai afirmat că mediul de afaceri, Consiliul Concurenţei, Camera de Comerţ şi Industrie a Romania au un rol foarte important în a atrage atenţia Parlamentului atunci cand apare pericolul recreării unui monopol sau al scăderii transparenţei şi competitivităţii. "Consolidarea instituţiilor democratice este un lucru pe care, în ciuda eforturilor unor oameni politici, le-am reuşit totuşi, şi cred că sunt caştigate pe termen mediu şi lung", a spus Ponta.

Dacia cu numărul 3 milioane a ajuns la un spaniol

Dacia a ajuns la 3 milioane de maşini vandute din 2004 pană în prezent, cheile automobilului cu numărul 3.000.000, un model Dacia Sandero Stepway, fiind înmanate unui client din Spania de către Nicolas Wertans, directorul de Vanzări al grupului Renault. Atingerea cifrei de 3 milioane de autovehicule vandute în ultimii zece ani a fost marcată în cadrul Salonului Auto de la Paris, se arată într-un comunicat al grupului. Vanzările Dacia la nivel mondial au crescut în primul semestru cu 24,4%, în timp ce în Europa, principala piaţă a mărcii, livrările au avansat cu 36,2%. În bazinul mediteranean, Dacia şi-a crescut cota de piaţă în toate ţările din regiune, în ciuda unor contexte economice mai puţin favorabile, conform comunicatului. De asemenea, Dacia a anunţat că va începe să fie comercializeze autovehicule şi pe piaţa din Israel, înainte de sfarşitul anului. În 2013, Dacia s-a lansat în şase ţări - Marea Britanie, Irlanda, Danemarca, Norvegia, Cipru şi Malta.

Qualcomm va prelua compania britanică CSR

Gigantul american Qualcomm, cel mai mare producător de cipuri pentru telefoane mobile la nivel mondial, va cumpăra compania britanică CSR în schimbul a 2,5 miliarde de dolari, achiziţie care îi va permite expansiunea pe segmentul dizpozitivelor cu conexiune la internet. Acţionarii CSR vor primi 900 de pence pe unitate, cu aproximativ 57% peste preţul de închidere din 27 august, transmite The Wall Street Journal. CSR a respins în august o ofertă de preluare înaintată de Microsoft. Tranzacţia va fi finalizată pană la finele anului viitor. "Tehnologiile Bluetooth, Bluetooth Smart şi cele din domeniul procesării audio de la CSR vor consolida poziţia Qualcomm, permiţand oferirea de soluţii esenţiale, care propulsează creşterea rapidă a Internetului Lucrurilor, inclusiv pe segmentele de business", a afirmat directorul general al Qualcomm, Steven M. Mollenkopf. Veniturile CSR, fosta Cambridge Silicon Radio, au fost afectate în ultimii ani de scăderea pieţei pentru aparatele foto digitale. Compania a sperat că specializarea în domeniul tehnologiei Bluetooth îi va aduce venituri suplimentare, mai ales în domeniul "Internetului Lucrurilor", o sintagmă care descrie totalitatea lucrurilor înconjurătoare care pot fi conectate la internet.






În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.