Economic

Mişcări pe piaţa cărnii de pui

Ziarul de Vrancea
5 oct 2014 901 vizualizări
Ioan Popa cumpără două unităţi de producţie de carne de pui şi duce Transavia spre 300 milioane euro

Transavia, cel mai mare producător de carne de pasăre din Romania, ar putea încheia în octombrie achiziţia a două unităţi de producţie, în urma căreia producţia şi afacerile companiei vor creşte cu 70-80% în următorii 3 ani, estimările pentru 2014 fiind de plus 8-12% la afaceri şi de 50% la profit. "Suntem în discuţii de o jumătate de an pentru două unităţi de producţie de carne de pasăre. S-ar putea să încheiem chiar luna aceasta. Suntem în tratative avansate, în proporţie de 80-90%. Am rămas la faza ca fiecare să-şi armonizeze partea de documente, în aşa fel încat într-o lună, maxim două, să realizăm tranzacţia", a declarat Ioan Popa, directorul general şi proprietarul grupului Transavia. El nu a dorit să dezvăluie numele unităţilor de producţie sau valoarea tranzacţiilor şi precizează că obiectul achiziţiilor este reprezentat în principal de active, dar ar putea păstra şi din angajaţi, dacă se vor adapta regulilor companiei. Transavia va ajunge după cele două achiziţii la 2.200 - 2.300 de angajaţi, de la 1.600 în prezent. Venitul mediu al unui angajat Transavia este de 3.300 lei, incluzand salariul, transportul, tichete de masă, produse şi o masă pe zi. Aceste achiziţii fac parte din planul proprietarului Transavia de a ajunge la o producţie de 100.000 de tone de carne pe an. Ioan Popa a declarat că în urmă cu 23 de ani, cand a pornit afacerea, producea într-un an cat acum în patru ore. În prezent, Transavia are o capacitate de producţie de peste 55.000 tone de carne pe an. Ultima achiziţie a Transavia a avut loc în 2007, cand a cumpărat Avicola Braşov, unitate care reprezintă 34% din producţia totală a companiei. În ceea ce priveşte viitorul după creşterea capacităţii de producţie, Ioan Popa spune că are mai multe planuri şi nu exclude o creştere a exporturilor. "Nu excludem niciun fel de piaţă, avem mai multe planuri", a arătat Ioan Popa. De altfel, producătorul a început să exporte în acest an carne proaspătă în Bulgaria, Grecia şi Croaţia. Compania mai efectuează livrări în Marea Britanie, Spania şi Franţa. Exporturile reprezintă circa 15% din afacerile companiei. "Am fi vrut şi în Ungaria, dar acolo sunt reguli prin care lanţurile de magazine trebuie să vandă într-o anumită proporţie doar produse locale", a spus proprietarul Transavia. În ceea ce priveşte obiectivele pe care compania şi le-a propus pentru 2014, Ioan Popa arată că au fost atinse şi chiar depăşite. "În primele nouă luni am avut un rezultat financiar excepţional, ne-am depăşit şi cifra de afaceri pe care am targetat-o, am avut un salt spectaculos la profit, ne-am atins şi obiectivul, încă din vară, de acoperire a creditelor pe care le aveam şi sper să ne atingem şi obiectivele vizavi de achiziţii pană la sfarşitul anului", a afirmat Ioan Popa.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.